PROCES
VERBAL
Încheiat
astăzi 20 iunie 2008 în şedinţa de
constituire a Consiliului Local al municipiului Slobozia.
Şedinţa
este deschisă de d-ra Simona
Dumitrache – secretarul municipiului, care informează că, prin Ordinul
Prefectului judeţului Ialomiţa nr. 307/17.06.2008, au fost convocaţi
consilierii locali declaraţi aleşi în Circumscripţia Electorală nr. 1
în
şedinţă de constituire a Consiliului Local al municipiului Slobozia.
Fiind
prezenţi toţi cei 21 consilieri, şedinţa este declarată ca fiind
legal
constituită.
Din
partea Prefecturii participă dl. Gheorghişor Ionel – director al
Direcţiei
juridice-contencios administrativ.
Este
prezent la şedinţă şi dl. deputat Ştiucă Alecsandru.
De
asemenea, sunt prezenţi directori şi şefi de servicii din cadrul
Primăriei,
reprezentanţi ai presei locale şi ai posturilor locale de radio şi
televiziune,
alţi invitaţi.
Dl.
Gheorghişor Ionel prezintă Ordinul Prefectului judeţului
Ialomiţa nr.
307/17.06.2008 privind convocarea consilierilor locali în şedinţa de
constituire a consiliului. Apoi face câteva precizări cu privire
la
respectarea procedurilor.
În
conformitate cu prevederile Legii 215/2001, republicată, şedinţa de
constituire
este condusă de cel mai în vârstă consilier, asistat de 2 dintre cei
mai tineri
consilieri. Din verificarea dosarelor s-a constatat că cel mai în
vârstă
consilier este dl. Ştefan Teodor, iar cei mai tineri sunt domnii
Răileanu Ionuţ
şi Băcanu Valentin.
Dl.
Ştefan Teodor, preşedintele de şedinţă, propune alegerea prin vot
deschis a
unei comisii de validare formată din 3 membri.
Se
supune la vot numărul de 3 şi se aprobă în unanimitate.
În
continuare se fac propuneri nominale. Dl. Constantinescu Emil propune
ca din
comisia de validare să facă parte dl. Marian Neacşu şi dl. Vasile
Cornel, iar
dl. Sărăcăceanu Constantin propune pe d-na Petre Gabriela.
Se
supune la vot fiecare propunere pentru comisia de validare şi se aprobă
în
unanimitate.
Preşedintele
şedinţei prezintă proiectul de hotărâre privind componenţa comisiei de
validare.
Urmează
o pauză, timp în care comisia de validare analizează legalitatea
alegerii
consilierilor şi întocmeşte un proces-verbal al şedinţei acestei
comisii.
Dl.
Marian Neacşu, preşedintele comisiei de validare, prezintă
procesul verbal
al comisiei de validare, din care rezultă că, în urma analizei
legalităţii
celor 21 de consilieri în Consiliul Local, comisia a constatat că au
fost
respectate dispoziţiile legale.
S-a
analizat de către comisia de validare cererea d-lui Tron Andrei de
renunţare la
mandatul de consilier ales pe lista PNL, având în vedere funcţia de
manager la
Spitalul de Urgenţă Slobozia, funcţie incompatibilă cu calitatea de
consilier,
conform art. 180, alin. 1, lit. ,,a” din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în
sănătate.
Următorul
consilier pe lista P.N.L. este dl. Popa Marian care, de asemenea, a
depus
cerere de renunţare, fiind şi consilier judeţean, funcţii incompatibile
conform
art. 187 din Legea 161/2003.
Următorul
consilier pe lista P.N.L. este dl. Catargiu Dumitru care, conform
adresei 36/20.06.2008
este membru P.N.L.
De
asemenea, comisia a analizat adresa nr. 137/20.06.2008 a P.D.-L
Ialomiţa,
înaintată secretarului municipiului, prin care se propune invalidarea
mandatului de consilier al d-lui Radu Paros Mihăiţă, motivându-se că
dl. Radu
Paros Mihăiţă este şi în acest moment membru al P.D.-L Ialomiţa şi
vicepreşedinte în Biroul Permanent Judeţean. Singura decizie pe care
structura
statutară de conducere a P.D.L. Ialomiţa a adoptat-o este aceea de
suspendare
temporar din funcţia de preşedinte al BPL şi PD-L Slobozia. În adresa
respectivă se apreciază că, candidatura la funcţia de consilier local
independent a d-lui Radu Paros Mihăiţă, ca şi cea la funcţia de primar,
s-a
făcut pe baza unor declaraţii false cu privire la îndeplinirea
condiţiilor
prevăzute de lege, date pe propria răspundere.
Urmare
analizei, comisia de validare a votat în unanimitate respingerea
propunerii
P.D.-L. şi a propus validarea mandatului d-lui Radu Paros Mihăiţă,
nefiind
motive referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate sau
de fraudă
electorală.
În
concluzie, comisia de validare propune validarea mandatelor celor 21
consilieri, fiind îndeplinite condiţiile de eligibilitate.
Se
prezintă, în ordine alfabetică, consilierii şi se face validarea
fiecărui
mandat în parte, prin vot deschis.
Apoi
se prezintă proiectul de hotărâre privind validarea mandatelor de
consilieri
locali, se supune la vot şi se aprobă în unanimitate.
Urmează
depunerea jurământului de către consilierii validaţi. Fiecare
consilier
citeşte textul jurământului şi apoi semnează.
Preşedintele
de vârstă prezintă proiectul de hotărâre privind declararea
Consiliului
Local al municipiului Slobozia ca legal constituit. Fiind supus la
vot,
este aprobat în unanimitate.
Urmează alegerea unui preşedinte de şedinţă pentru
următoarele 3 luni.
Dl.
Negoiţă Constantin propune ca dl. consilier Neacşu Marian să fie
preşedinte de
şedinţă pentru următoarele 3 luni.
Întrucât
nu mai sunt alte propuneri, se supune la vot propunerea făcută şi se
aprobă cu
unanimitate de voturi.
Dl.
preşedinte de şedinţă Marian Neacşu: ,,Sunt convins că vom
lucra bine
împreună, nu numai în aceste 3 luni cât voi fi preşedinte, aşa cum am
jurat,
pentru binele locuitorilor municipiului Slobozia, al celor care ne-au
trimis
să-i reprezentăm în acest for legislativ local.
Am
să încep prin a da cuvântul d-lui director Gheorghişor Ionel pentru a
prezenta
hotărârea judecătorească privind validarea mandatului de primar al
domnului
Ionaşcu Gabi”.
Dl. Gheorghişor Ionel
prezintă Încheierea
Judecătoriei Slobozia – Şedinţa din camera de consiliu din data de 18
iunie
2008, privind validarea alegerii în funcţia de primar al municipiului
Slobozia,
judeţul Ialomiţa, Circumscripţia Electorală nr. 1, la alegerile locale
organizate
în data de 01iunie 2008, a domnului IONAŞCU GABI, candidat din partea
Partidului Social Democrat.
Apoi
dl. Ionaşcu Gabi depune jurământul.
Preşedintele
şedinţei: ,,Vă rog să-mi permiteţi ca în numele meu şi al dvs.
să-l
felicităm pe dl. primar, să-i urăm să ducă la îndeplinire proiectele pe
care şi
le-a propus pentru binele locuitorilor municipiului Slobozia”.
Dl.
primar Ionaşcu Gabi: ,,Vă mulţumesc că aţi participat la
această înaltă
investitură pentru primarul municipiului Slobozia şi să vă încredinţez
de toată
colaborarea mea în mandatul acesta, aşa cum cred că am făcut-o şi în
mandatul
trecut.
Vă
preţuiesc pe dvs., cei care sunteţi adevăraţii edili ai municipiului şi
vă
promit sprijinul meu în toate demersurile pe care le vom realiza.
Am
convingerea că fiecare dintre dvs., aşa cum aţi jurat, vă veţi pune în
slujba
cetăţenilor toată puterea şi priceperea, astfel încât împreună să putem
face să
fie mai bine pentru locuitorii municipiului iar Slobozia să
devină, aşa cum
toţi ne-am propus şi în campania electorală, un oraş european cu care
să ne
mândrim.
Le
mulţumesc tuturor consilierilor , dar şi celor doi viceprimari care
şi-au adus
aportul în mandatul trecut.
Urez
succes celor aleşi în scrutinul din 1 iunie, urez succes celor care au
revenit
din vechiul consiliu local. Din experienţa dvs. să împărtăşiţi
colegilor mai
noi. Experienţa fiecăruia dintre noi trebuie pusă în slujba singurului
obiectiv
care ar trebui să ne călăuzească acţiunile, acela de a asigura
dezvoltarea şi
prosperitatea municipiului Slobozia şi locuitorilor săi”.
Preşedintele
şedinţei, dl. Marian Neacşu: ,,Aş vrea să vă întreb dacă, în
conformitate cu prevederile art. 24 din Legea 393/2004, sunt
constituite
grupuri de consilieri locali şi dacă s-au stabilti liderii acestor
grupuri”.
Dl.
Stoica Alexandru informează că la nivelul grupului de consilieri PSD a
fost
stabilit ca lider al grupului dl. consilier Sava Ştefan.
Dl.
consilier Ioniţă Gabriel informează că a fost desemnat ca lider al
grupului de
consilieri ai PD-L.
Preşedintele
şedinţei: ,,Pentru constituirea unui grup de consilieri numărul
minim
necesar este de 3. În afara grupurilor de consilieri au rămas 2
consilieri ai
P.N.L. şi 1 consilier independent. Aceştia se pot alătura grupurilor
constituite sau pot constitui un grup prin asociere”.
-
Cei 2 consilieri ai P.N.L. (Didiţă Victoria şi Catargiu Dumitru) şi
consilierul
independent Radu Paros Mihăiţă optează să rămână în afara
grupurilor
constituite.
Urmează
alegerea viceprimarilor. Preşedintele şedinţei solicită grupurilor de
consilieri să facă propuneri nominale pentru cele două posturi de
viceprimari.
Dl.
consilier Sava Ştefan prezintă propunerile grupului de
consilieri ai
P.S.D. Acestea sunt: Stoica Alexandru şi Băcanu Valentin.
- Nu se mai fac alte propuneri
din partea
celorlalte
grupuri de consilieri.
- Se ia o pauză pentru
completarea
buletinelor de
vot.
- După ce se completează
buletinele de vot
şi se
aplică pe ele ştampila de control a Consiliului Local, se explică
modalitatea
de vot şi se trece la exercitarea votului secret.
Comisia de validare se întruneşte pentru a analiza
rezultatul votului
şi întocmeşte procesul verbal.
Dl.
Marian Neacşu prezintă procesul verbal al comisiei, din care
rezultă că au
fost 19 voturi valabil exprimate şi 2 voturi nule.
Candidaţii
propuşi pentru funcţiile de viceprimari au întrunit următorul număr de
voturi:
-
Stoica Alexandru - 18 voturi
,,pentru”, 1 vot ,,împotrivă”
-
Băcanu Valentin - 17
voturi ,,pentru”, 2 voturi ,,împotrivă”
În
consecinţă, sunt declaraţi viceprimari aleşi dl. Stoica Alexandru şi
dl. Băcanu
Valentin.
-
Se prezintă proiectele de hotărâri privind alegerea viceprimarilor şi
sunt
aprobate în unanimitate.
Se trece la ultimul punct din ordinea de zi: Constituirea
comisiilor
de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Slobozia.
Preşedintele şedinţei informează că, potrivit regulamentului-cadru de organizare
şi
funcţionare a Consiliului Local (O.G. nr. 35/2002, Anexa nr. 2),
comisiile de
specialitate sunt în număr de 5: 3 comisii cu câte 5 membri şi 2
comisii cu
câte 3 membri.
Se
propun următoarele comisii:
- Comisia economico-financiară –
cu 5
membri;
- Comisia de urbanism –
amenajarea
teritoriului – cu
5 membri;
- Comisia de prestări servicii –
comerţ –
cu 5
membri;
- Comisia social-culturală,
culte,
învăţământ,
sănătate, familie, muncă şi protecţie socială – cu 3 membri;
- Comisia juridică şi de
disciplină – cu 3
membri.
În continuare se fac propuneri nominale privind
componenţa acestor
comisii.
Dl.
consilier Vasile Cornel propune ca din comisia
economico-financiară să
facă parte următorii consilieri: Neacşu Marian, Băcanu Valentin, Vasile
Cornel,
Ioniţă Gabriel, Ioniţă Vasilica.
Dl.
consilier Sărăcăceanu Constantin face următoarele propuneri
privind
componenţa comisiilor de specialitate, propuneri din partea grupului
consilierilor PD-L:
-
Comisia
economico-financiară - Ioniţă Gabriel
-
Comisia juridică şi de
disciplină - Petre Gabriela
-
Comisia de prestări
servicii-comerţ - Ioniţă Vasilica
-
Comisia de învăţământ,
cultură...- Zăinescu Neculina
-
Comisia de
urbanism - Sărăcăceanu Constantin
Din
partea P.N.L. dl. consilier Catargiu Dumitru propune pe
d-na
consilier Didiţă Victoria să facă parte din comisia
economico-financiară.
Fiecare
propunere se supune la vot. Ca membri ai comisiei economico-financiare
au fost aleşi următorii:
-
Neacşu Marian
- cu unanimitate de voturi
-
Băcanu
Valentin - cu unanimitate de voturi
-
Vasile
Cornel - cu unanimitate de voturi
-
Ioniţă
Gabriel - cu unanimitate de voturi
-
Ioniţă
Vasilica - cu 15 voturi ,,pentru” şi 5 voturi
,,împotrivă”
D-na
consilier Didiţă Victoria a întrunit 5 voturi ,,pentru” şi 15 voturi
,,împotrivă”.
-
În continuare se fac propuneri pentru comisia de
urbanism-amenajarea
teritoriului.
Dl. Stoica Alexandru
propune ca din această comisie să facă parte următorii: Constantinescu
Emil,
Negoiţă Constantin, Sărăcăceanu Constantin, Catargiu Dumitru, Stoica
Alexandru.
Întrucât
nu mai sunt alte propuneri, se supun la vot propunerile făcute,
individual, şi
sunt aprobate în unanimitate.
-
Dl. Nedelcu Dănuţ propune ca din comisia de prestări
servicii
– comerţ să facă parte următorii consilieri: Răileanu Ionuţ, Ştefan
Teodor,
Nedelcu Dănuţ, Zăinescu Neculina, Radu Paros-Mihăiţă.
Fiecare
propunere este supusă la vot. Cu unanimitate de voturi au fost aleşi ca
membri
în comisia de prestări servicii-comerţ următorii consilieri: Răileanu
Ionuţ,
Ştefan Teodor, Nedelcu Dănuţ, Radu Paros-Mihăiţă, iar d-na Zăinescu
Neculina cu
16 voturi ,,pentru”, 1 vot ,,împotrivă” şi 3 ,,abţineri”.
-
D-na Şerban Rozica propune ca membri în comisia
social-culturală, culte, învăţământ, sănătate, famlie, muncă şi
protecţie
socială pe următorii consilieri: Beciu Elisabeta, Didiţă Victoria,
Şerban
Rozica.
Fiind
supuse la vot, individual, aceste propuneri sunt aprobate în
unanimitate.
-
Ca membri în comisia juridică şi de disciplină dl. Stan Ion
propune pe următorii consilieri: Sava Ştefan, Gabriela Petre, Stan Ion.
Se
supun la vot aceste propuneri, individual, şi se aprobă în unanimitate.
-
Se supune la vot proiectul de hotărâre privind constituirea
comisiilor de
specialitate ale Consiliului Local al municipiului Slobozia şi se
aprobă în
unanimitate.
Dl.
Neacşu Marian – preşedintele şedinţei: ,,Având în vedere că
s-au
constituit comisiile de specialitate iar cu ocazia primei şedinţe de
lucru
aceste comisii îşi vor alege preşedinţii şi secretarii comisiilor
respective,
vă mulţumesc tuturor.
Aşa
cum am spus şi la început, sunt convins că vom lucra foarte bine
împreună, nu
numai în aceste 3 şedinţe cât voi fi preşedinte. Cred că şi
desfăşurarea
acestei şedinţe ne-a dovedit acest lucru.
Declar
închise lucrările acestei şedinţe”.
Dl.
primar Ionaşcu Gabi informează Consiliul Local că se
impune
modificarea unor hotărâri care se referă la componenţa consiliului de
administraţie al C.S.M., a comisiei sociale pentru stabilirea ordinii
de
priorităţi în vederea repartizării locuinţelor ANL, a comisiei
pentru
stabilirea ordinii de priorităţi pentru acordarea loturilor de case
conform
Legii nr. 15, componenţa consiliilor de administraţie din
instituţiile şcolare
finanţate de la bugetul local ş.a.
Consultă
Consiliul Local dacă este de acord cu convocarea unei şedinţe
extraordinare.
-
Se hotărăşte ca în ziua de 17 iulie să
fie
convocată şedinţa extraordinară a Consiliului Local.
- De asemenea, se hotărăşte ca
şedinţele
ordinare să
se desfăşoare în ultima joi din fiecare lună, la ora 17,00.
Urmează ca prima
şedinţă ordinară să fie în ziua de 31 iulie.
Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal.
PREŞEDINTE DE
ŞEDINŢĂ,
Contrasemnează
S E C R E T A R,
Marian Neacşu
Simona
Dumitrache