CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
                    S L O B O Z I A
              JUDEŢUL IALOMIŢA
 
 
 PROCES VERBAL


Încheiat astăzi 16 decembrie 2005 în şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Slobozia.

Convocarea consilierilor a fost făcută individual prin adresa nr. 44396 din 8 decembrie 2005, în care au fost precizate: data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a şedinţei.
Preşedintele acestei şedinţe este d-na consilier Pandele Mariana care a fost aleasă pentru o perioadă de 3 luni.
Sunt prezenţi toţi cei 21 consilieri.
La şedinţă participă de drept: dl. Ionaşcu Gabi – primarul municipiului Slobozia, d-na Didiţă Victoria şi dl. Radu Paros-Mihăiţă – viceprimari; d-ra Simona Dumitrache – secretar al municipiului.
Ca invitaţi participă reprezentanţi ai compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local (Furcoi Horia – şef serviciu gospodărie comunală; Brânză Sorin – arhitectul şef; Hamza Eugenia – şef serviciu investiţii), precum şi cei doi consilieri care fac parte din aparatul de lucru al Consiliului Local (Costea Gabriela, Panaitescu Eugen).
De asemenea, sunt prezenţi reprezentanţi ai presei locale şi ai posturilor locale de radio şi televiziune.
 
Dl. Ionaşcu Gabi, primarul municipiului, anunţă ordinea de zi a acestei şedinţe:

1.
Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitului pe terenurile situate în extravilanul municipiului Slobozia în funcţie de clasa de calitate.
 
2.Proiect de hotărâre privind anularea obligaţiilor bugetare în cuantum situat sub nivelul cheltuielilor de executare, datorate de contribuabili.
 
3.Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiţii ,,Sală de gimnastică şi jocuri sportive – Şcoala nr. 2 Slobozia”
 
4.Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului ,,Reparaţii la Şcoala nr. 2 Slobozia”
 
5.Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate privind obiectivul de investiţii ,,Extindere şi reabilitare iluminat public în municipiul Slobozia, cartier cuprins între str. Domniţa Bălaşa şi Trandafirilor”
 
6.Proiect de hotărâre prin care se aprobă introducerea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice
 
7.Proiect de hotărâre privind prelungirea termenului contractului de concesiune nr. 1973/11.05.1999 încheiat între Consiliul Local şi S.C. URBAN S.A.
 
8.Proiect de hotărâre privind desemnarea comisiei de renegociere a clauzelor contractului de concesiune încheiat între S.C. CORAL IMPEX S.R.L. Ploieşti şi Consiliul Local Slobozia în vederea efectuării serviciului de dezinsecţie şi deratizare în municipiu
 
9.Proiect de hotărâre privind înfiinţarea şi funcţionarea Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al municipiului Slobozia
 
10.Proiect de hotărâre privind schimbul de terenuri între Consiliul Local Slobozia şi S.C. DECMAR S.R.L. Bucureşti
 
11.Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 38/24.02.2005 pentru aprobrea Planului urbanistic de detaliu – b-dul M. Basarab, bl. 29
 
12.Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a unei suprafeţe de 7,32 m.p. teren situat pe str. Decebal, bl. S1, sc. A către d-na Constantin Maria pentru extindere spaţiu locuit – balcon
 
13.Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a unei suprafeţe de 35,95 m.p. teren situat pe str. Coloanelor, bl. 1 G, sc. A către dl. Călinescu Mihai pentru realizare acces spaţiu comercial
 
14.Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţelor de 0,40 m.p. şi 3,10 m.p. teren situate pe str. Cuza Vodă, bl. 1E, către d-na Mihăilă Georgeta pentru extindere spaţiu prin construirea unui balcon şi a unei scări de acces
 
15.Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 155,40 m.p.teren situat în Piaţa Agroalimentară către S.C. TĂLĂUZAR SERV S.R.L. pentru extindere spaţiu comercial
 
16.Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 1733,00 m.p. teren situat pe str. Gării, nr. 7 aferent unui bloc de locuinţe, parcare auto, loc de joacă pentru copii şi spaţii verzi cumpărate de S.C. OYL COMPANY S.R.L. de la C.M.P.
 
17.Proiect de hotărâre privind concesionarea prin licitaţie publică a unei suprafeţe de 330 m.p. teren situat pe b-dul M. Basarab pentru construire complex de comerţ, prestări servicii şi sediu firmă
 
18.Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 3 m.p. teren situat pe DN-2A Urziceni-Slobozia pe partea de vest către S.C. CARMEN ANA INTERNATIONAL S.R.L. pentru amplasare totem
 
19.Proiect de hotărâre privind respingerea solicitării S.C. DTM GRUP S.R.L. pentru realizarea obiectivului ,,Amplasare panou publicitar cu dublă faţă de expunere”
 
20.Proiect de hotărâre privind concesionarea prin licitaţie publică a suprafeţei de 835 m.p. teren situat în partea de est a municipiului, intersecţie şos. Brăilei cu str. M. Eminescu, pentru realizare sediu firmă şi alte spaţii de servicii
 
21.Proiect de hotărâre privind concesionarea unor suprafeţe de teren situate în municipiul Slobozia către S.C. ULTRAVISION S.R.L. Bucureşti pentru amplasare panouri publicitare luminoase tip backlit
 
22.Proiect de hotărâre privind aprobare PUZ- zona Sere
 
23.Proiect de hotărâre privind respingerea PUZ – zona sud M. Basarab, bl. D4 privind amplasare supermarket
 
24.D i v e r s e:
- Aprobarea proceselor-verbale ale şedinţelor Consiliului Local din 24 noiembrie 2005 şi 2 decembrie 2005
- Contestaţia d-lui Papuc Vasile privind scutirea de la plata taxei pentru tarabă Bazar
- Raport privind modul de desfăşurare a licitaţiilor publice pentru închiriere spaţii comerciale şi terenuri în Pieţele Agroalimentare şi Bazar
 
Dl. primar Ionaşcu Gabi propune retragerea de pe ordinea de zi de la punctul 6  a proiectului de hotărâre privind introducerea taxei speciale de salubritate pentru persoanele fizice, datorită faptului că ulterior cuprinderii pe ordinea de zi s-a constatat că a apărut o inadvertenţă faţă de prevederile Codului Fiscal care urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2006. Pe de altă parte, pentru a se pune de comun acord această iniţiativă cu executarea celor două contracte de concesiune ale celor doi operatori vizaţi de proiectul de hotărâre.
De asemenea propune, la solicitarea S.C. DECMAR S.R.L. Bucureşti, amânarea până la şedinţa următoare a proiectului de hotărâre de la punctul 10 privind schimbul de terenuri. Întrucât sunt 3 variante iar cea propusă de Consiliul Local s-ar putea să nu fie acceptată şi atunci se poate discuta pe celelalte două propuneri.
La proiectul de hotărâre de la punctul 7 să se facă ajustarea necesară, punându-se de acord cu hotărârea A.G.A., respectiv prelungirea contractului de concesiune cu 3 ani pentru activităţile de furnizare a apei şi canalizare, precum şi prelungirea contractului de concesiune pentru activităţile de producere şi furnizare a energiei termice până la 30.06.2006, ştiut fiind că pentru serviciile de energie termică contractul de concesiune era până la 1.01.2006.
De asemenea, propune introducerea pe ordinea de zi a încă 3 proiecte de hotărâri:
- Proiect de hotărâre privind completarea anexei H.C.L. 199/2005 cu privire la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în cadrul consiliilor de administraţie ale unităţilor şcolare din municipiul Slobozia (respectiv la Palatul Copiilor şi Elevilor şi la Şcoala Postliceală Sanitară).
- Proiect de hotărâre privind completarea H.C.L. nr. 223/2005 cu privire la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor şcolare din municipiul Slobozia (Palatul Copiilor şi Şcoala Postliceală Sanitară)
- Proiect de hotărâre privind alocarea de la bugetul local a sumei de 1500 RON pentru achiziţionarea de produse alimentare destinate persoanelor vârstnice şi cu handicap, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.
La Diverse dl. primar propune să se discute şi solicitarea S.C. PLUS DISCOUNT ROMÂNIA privind concesionarea unei suprafeţe de teren situat pe Bd. Chimiei între Clubul Tineretului şi sediul S.C. ELECTRICA.
- Se supun la vot şi se aprobă în unanimitate aceste propuneri privind modificarea şi completarea ordinii de zi.
 
Ordinea de zi anunţată, cu propunerile de retragere a punctului 6, amânarea punctului 10 şi completare a acesteia cu încă 3 proiecte de hotărâri se supune la vot şi se aprobă în unanimitate.
 
Se trece la discutarea problemelor aflate pe ordinea de zi.
 
Pentru început se prezintă raportul comisiei economice şi proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitului pe terenurile situate în extravilanul municipiului Slobozia în funcţie de clasa de calitate.
- Întrucât nu sunt discuţii pe marginea acestui proiect de hotărâre, se supune la vot şi se aprobă în unanimitate.
 
Se trece la următorul punct din ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind anularea obligaţiilor bugetare în cuantum situat sub nivelul cheltuielilor de executare, datorate de contribuabili.
- Nefiind observaţii, se supune la vot proiectul de hotărâre şi se aprobă în unanimitate.
 
În continuare se ia în discuţie proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiţii ,,Sală de gimnastică şi jocuri sportive – Şcoala nr. 2 Slobozia”.
Fiind supus la vot, proiectul de hotărâre este aprobat în unanimitate.
 
Apoi se prezintă raportul comisiei de specialitate şi proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiţii ,,Reparaţii la Şcoala nr. 2 ,,Sf. Andrei” Slobozia.
Întrucât nu sunt discuţii privind acest proiect de hotărâre, se supune la vot şi se aprobă în unanimitate.
 
Se trece la punctul 5 din ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiţii ,,Extindere şi reabilitare iluminat public în municipiul Slobozia, cartier cuprins între străzile Domniţa Bălaşa şi Trandafirilor.
Nefiind observaţii, se supune la vot proiectul de hotărâre şi se aprobă cu unanimitate de voturi.
 
- La începutul şedinţei s-a aprobat retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind aprobarea introducerii taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice.
 
Se ia în discuţie, în continuare, proiectul de hotărâre privind prelungirea termenului contractului de concesiune nr. 1973/11.05.1999 încheiat între Consiliul Local Slobozia şi S.C. URBAN S.A.
La acest punct din ordinea de zi participă şi conducerea societăţii URBAN S.A.
Dl. consilier Sărăcăceanu Constantin: ,,În raportul de avizare, comisia şi-a spus punctul de vedere, apreciind oportună prelungirea contractului de concesiune încheiat între S.C. URBAN S.A. şi Consiliul Local Slobozia, pe segmentul serviciului de apă, canal, epurare, prin încheierea unui act adiţional la contractul iniţial.  Deci, numai pentru apă, canal, epurare.  Pentru termie, la solicitarea S.C. URBAN am aprobat, prin hotărâre de consiliu local, să fie scos acest serviciu din concesiune, am stabilit termen, am stabilit data. Am spus atunci ca în situaţia în care nu există cineva care să preia de la 1 ianuarie 2006 acest serviciu, Primăria să se pregătească şi să preia serviciul de termie în cele legale”.
Dl. consilier Vasile Cornel:,,Înţeleg că dl. Sărăcăceanu susţine votarea proiectului de hotărâre în forma iniţială.
 
 
Dl. primar Ionaşcu a făcut două amendamente (Intervine d-na consilier Petre Gabriela care spune că dl. primar nu poate propune amendamente).
Dl. primar este iniţiatorul proiectului de hotărâre şi în calitate de iniţiator are dreptul să vină şi să propună Consiliului Local reformularea proiectului de hotărâre”.
Dl. consilier Sărăcăceanu: ,,Astăzi, 16 decembrie, avem concesionate aceste servicii către S.C. URBAN S.A.? Să-mi răspundă cine este în măsură, eu nu ştiu”
Dl. Cilibeanu Valentin – directorul general al S.C. URBAN S.A.: ,,În momentul de faţă avem concesionate serviciile de apă, canal, epurare şi de energie termică până la data de 1 ianuarie 2006.  Totul expiră la 1 ianuarie 2006.
Sunt două hotărâri: una de A.G.A. şi una a Consiliului Local iar dv. hotărâţi dacă rămân în vigoare sau nu. Eu nu am propus prelungirea contractului de concesiune”.
Dl. consilier Sărăcăceanu: ,,Prin Hotărârea Consiliului Local am dat girul solicitării S.C. URBAN de scoatere din concesiune a serviciului de termie, începând cu 1 ianuarie 2006. Nu înţeleg acum de unde a apărut prelungirea concesiunii serviciului de termie”.
Dl. consilier Vasile Cornel:,,În momentul de faţă societatea comercială URBAN furnizează agent termic la instituţii publice aflate în subordinea Consiliului Local şi mai furnizează agent termic, conform hotărârii noastre, către acel ansamblu de garsoniere, pe de o parte, unele proprietatea Consiliului Local iar altele pe care noi le-am definit în mod expres printr-o hotărâre anterioară.
De la 1 ianuarie 2006 noi nu mai avem operator pe energie termică către instituţiile publice aflate în subordine. Dacă ne jucăm cu lucruri de genul acesta, vom produce un dezechilibru în ceea ce priveşte propriile noastre instituţii.
Pe de altă parte, am hotărât ca pentru data de 1 ianuarie 2006 să avem întocmită documentaţia pentru scoaterea la concesiune a serviciului de energie termică. În acest moment constatăm că documentaţia respectivă nu a fost realizată, este o realitate şi ne poate explica fie dl. director de la URBAN, fie altcineva, dar un lucru este cert: conform procedurilor legale în acest moment ar fi trebuit să aflăm că acest serviciu este scos la licitaţie. Iată că nu este scos la licitaţie şi în această situaţie trebuie să luăm o măsură urgentă.
Nu ne permitem să eliminăm de pe piaţă un operator pentru că am hotărât, în urmă cu ceva timp, eliminarea serviciului de termie din contractul de concesiune.  Acum putem să continuăm cu el sau să nu continuăm cu el. Să analizăm cu atenţie acest lucru”.
Dl. consilier Sărăcăceanu: ,,Cer permisiunea să mă adresez d-lui director Cilibeanu, solicitându-i să ne spună despre ce este vorba.  Nu am avut încotro, nu ne-am putut gândi la altă variantă, am zis că se duce totul de râpă dacă le mai lăsăm termica de gât.
Eu am înţeles că dv. v-aţi schimbat părerea între timp şi nu înţelegem noi de ce”.
Dl. Cilibeanu Valentin: ,,Eu am solicitat prelungirea contractului de concesiune pentru serviciile de apă, canal, epurare.Nu ne-am schimbat părerea şi nu avem nici o înţelegere cu cineva”.
Dl. consilier Andriescu Adrian: ,,Ne aflăm într-o situaţie mai delicată. La şedinţa anterioară am mai pus problema ca până la sfârşitul anului să se întocmească un caiet de sarcini pentru ca acest serviciu să fie scos la licitaţie, lucru care nu s-a făcut.
Am insistat pe acest subiect pentru a se urgenta, ca să vedem cine se prezintă să preia acest serviciu, şi am zis că în situaţia în care nu reuşim să preia cineva, vom face o prelungire.  Cam aşa a fost pusă problema.
Serviciul de gospodărie comunală face referatul care a fost prezentat la comisie prin care, în afara solicitării concesiunii pentru apă-canal-epurare, include şi termia pentru că nu putea într-adevăr să rămână în afară.  Comisia şi-a precizat punctul de vedere privind termenul de 6 luni. De aceea a apărut acea inadvertenţă la votul respectiv, în sensul că nu s-a înţeles ca la comisie şi s-a cerut pentru 6 luni să fie acceptată toată concesiunea, după care vom vedea, timp în care trebuia făcut caiet de sarcini şi scos la licitaţie.  Poate va veni şi altă societate care să preia şi serviciul de apă, canal şi epurare.
Hotărârea A.G.A. de astăzi nu o mai putem revoca acum pentru că nu s-a ţinut cont de hotărârea şi raportul comisiei de atunci. De aceea, văd ca normal să rămânem şi cu prelungirea concesiunii pentru serviciul de termie”.
Dl. consilier Cucu Nelu: ,,Indiferent care au fost demersurile până acum, cert este că la această perioadă nimeni altcineva nu poate să preia acest serviciu decât S.C. URBAN. Nu ştiu de ce ne supărăm acum. Dacă vă aduceţi aminte eu am spus că nu este bine să întrerupem în timpul sezonului rece furnizarea agentului termic şi să lăsăm pe vară această problemă, să pregătim bine licitaţia şi celelalte probleme.
Deci, suntem în situaţia de a accepta continuarea furnizării, chiar dacă nu ne convine”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,În luna octombrie, ocazie cu care am supus aici analizei proiectul de hotărâre privind rezilierea contractului de concesiune pentru termie începând cu data de 1 ianuarie 2006, am făcut o specificaţie la vremea respectivă şi am spus că, în conformitate cu legea concesiunilor, anunţul de ofertă a acestor concesionări trebuie să aibă o durată de minimum 45 zile.  Tot la acea dată am pus totuşi un semn de întrebare, dacă într-un timp aşa de scurt vom putea derula toate operaţiile care vizează această concesiune? În special era vorba de caietul de sarcini, după care, conform legii, trebuia publicat anunţul.
Nu pot să precizez cu exactitate dacă la vremea respectivă am pus în discuţie eventuala prelungire a contractului de concesiune.
Mă văd nevoit să dau dreptate d-lui consilier Sărăcăceanu. Decizia luată de A.G.A. nu a putut fi prevăzută de noi în formularea proiectului de hotărâre. Din acest motiv ne cerem iertare şi în atare condiţii vă propunem să armonizăm această hotărâre cu hotărârea din 27 octombrie, cu necesitatea prelungirii contractului de concesiune numai pentru partea de producere şi furnizare a energiei termice până la sfârşitul lunii iunie, până când vom pregăti toate procedurile. Chiar dacă noi am fi preluat acest serviciu, nu am fi putut obţine licenţă de operator. Mă refer la serviciul public al municipiului.
Al doilea impediment, trebuia declarată înfiinţarea acestui serviciu, cu organigramă, cu buget, care nu putea fi studiat decât odată cu anul bugetar 2006.
Vă propun această reformulare, să prelungim contractul de concesiune referitor la producerea şi furnizarea energiei termice până la 30.06.2006, iar pentru serviciile de apă, canal şi epurare contractul să fie prelungit în conformitate cu termenul aprobat în A.G.A.”.
Dl. consilier Sărăcăceanu Constantin: ,,Sunt perplex în faţa unui asemenea argument. În primul rând ne aflăm în faţa unui lucru fără precedent.  Dacă cineva se gândeşte că ne mai putem juca de-a ,,uite hotărârea, nu e hotărârea” îmi pare rău dar trebuie să plecăm acum şi să nu mai purtăm răspunderea pentru comunitate.
S.C. URBAN nu a solicitat acest lucru.  Faţă de ceea ce a hotărât Consiliul Local, dacă dvs., domnule primar, spuneţi acum că nu este timp, puteam să facem acest lucru încă de acum 6 luni.  Toată lumea a fost conştientă de timpul scurt de realizare a ceea ce am hotărât .  Noi toţi am hotărât că S.C. URBAN nu mai poate trăi cu această piatră de gât iar noi, executivul şi Consiliul Local, ne repliam pe ceea ce toată lumea era conştientă, caiet de sarcini şi toate celelalte, chiar dacă s-ar fi împins cu 1-2 luni.
Sunt uimit faţă de ceea ce se întâmplă astăzi în Consiliul Local. Până acum se spunea că nu a plătit Soare, nu a plătit Dinu, dar dacă împingem la extrem, vă spun, domnule Cilibeanu, că de acum încolo va trebui să plătească cineva”.
Dl. consilier Vasile Cornel: ,,Pe segmentul de energie termică unde se furnizează căldură în acest moment, se realizează profit sau pierderi?”
Dl. director Cilibeanu Valentin: ,,Datorită schemei încărcate a personalului, nu realizăm profit. Preluarea acestui serviciu conform contractului de concesiune şi a contractului colectiv de muncă implică preluarea personalului care deserveşte aceste centrale termice”.
Dl. consilier Minciu Dumitru:,,Situaţia este foarte neclară, foarte confuză.  Eu am înţeles că prelungirea contractului se face pentru apă, canal şi epurare, iar în ceea ce priveşte serviciul termic am considerat că s-au clarificat problemele prin hotărârile adoptate anterior. În situaţia de faţă ne vedem nevoiţi să mai prelungim până în vară serviciul termic.
Indiferent ce prevede contractul, în proiectul de hotărâre trebuie să se prevadă clar prelungirea contractului de concesiune pentru apă, canal, epurare şi apoi pentru termie până în vară”.
D-ra secretar Simona Dumitrache: ,,Noi am aprobat Hotărârea nr. 192 în 27 octombrie prin care cu 1 ianuarie 2006 reziliam contractul pentru activitatea de energie termică.  Dumnealor (S.C. URBAN) au promovat  o documentaţie la Guvern ca să obţină o Hotărâre de Guvern privind disponibilizarea. În cazul în care nu primesc această hotărâre până la sfârşitul anului, dacă ea va veni în ianuarie şi nu mai au contract cu noi, nu mai poate fi aplicată Hotărârea de Guvern şi oamenii aceia nu mai pot fi disponibilizaţi. Singura soluţie este să revenim”.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,La şedinţa din octombrie, dacă vă mai aduceţi aminte, dl. primar a motivat de ce nu se poate face până la sfârşitul lunii decembrie toată procedura şi propusese 1 martie 2006. Nu ştiu din ce cauză discuţiile s-au tergiversat şi s-a adoptat 1 ianuarie. 1 martie era un termen mai rezonabil şi acum suntem în situaţia în care nu putem avea altă cale juridică decât să revenim asupra hotărârii din octombrie şi să dăm un alt termen în afara celui de 1 ianuarie 2006. Era clar pentru toată lumea că nu se putea face nici caiet de sarcini, nici publicaţiile respective în termenul până la 31 decembrie pentru că, aşa cum a spus şi dl. Sărăcăceanu, trebuia promovat nu în octombrie acest proiect, ci probabil mai demult ca să fie timp suficient. Ca să dăm acum o hotărâre de prelungire a contractului de concesiune cu două termene, separat pentru apă-canal şi pentru termie, mi se pare ceva imposibil.
Şi ceilalţi colegi jurişti să-şi spună părerea ca să ajungem toţi la o concluzie”.
Dl. consilier Sărăcăceanu: ,,Cu mare majoritate cei de aici am hotărât 1 ianuarie 2006 pentru că domnii de la S.C. URBAN au spus că nu mai vor să desfăşoare această prestare (serviciul termic) şi noi am spus că în această situaţie nu se poate altfel”.
Dl. Cilibeanu Valentin: ,,Nu noi am venit cu solicitarea de prelungire a concesiunii serviciului de termie”.
Dl. consilier Vasile Cornel: ,,Proiectul de hotărâre se referă la contractul de concesiune în care cele două servicii nu au fost încă separate”.
Dl. consilier Minciu Dumitru: ,,Fiind vorba de două servicii separate, se pot stabili două termene separate, adică 6 luni pentru termie şi 3 ani pentru apă-canal?”
D-ra secretar Simona Dumitrache:,,Se află în acelaşi contract de concesiune şi nu cred că pot fi două termene”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi:,,Vreau să-mi exprim un punct de vedere. În Hotărârea nr. 192 din 27 octombrie apare termenul de 1 ianuarie 2006, iar dacă ne uităm în stenograma şedinţei din octombrie, vom găsi termenul din martie.
Dacă sunteţi de acord, să se modifice Hotărârea 192 astfel ca  la art. 2 alin. 1 şi art. 4 să se specifice 30 iunie 2006 în loc de 1 ianuarie 2006. Deci, propunerea mea este 30 iunie 2006 pentru activitatea de termie”.
Dl. Sărăcăceanu: ,,Ce modalitate putem avansa? Ce propunem să se modifice?  Avem în faţă un proiect de hotărâre care a luat în discuţie segmentul de apă-canal-epurare.   Pentru restul, faceţi propuneri sau recomandări”.
D-ra secretar Simona Dumitrache: ,,Se poate introduce un alt articol în această hotărâre şi să menţionăm că Hotărârea nr. 192 se aplică începând cu data pe care o veţi hotărî dvs. şi nu cu 1 ianuarie 2006”.
Dl. consilier Vasile Cornel: ,,Contractul de concesiune încheiat este în vigoare în forma următoare: până la 1 ianuarie 2006 este valabil contractul de concesiune pe zona de termie şi un alt termen pentru apă-canal-epurare. În condiţiile date, vă propun următorul amendament la prezentul proiect de hotărâre, în sensul că la art. 1 să rămână că se aprobă prelungirea termenului contractului de concesiune până la data de 30 iunie 2006, la art 2 să se spună că se prelungeşte valabilitatea contractului de concesiune din zona termice până la aceeaşi dată (30 iunie), iar la art. 3 – se împuterniceşte dl. primar pentru a semna actul adiţional la contractul de concesiune. Deci, amendamentul meu este de a se introduce prelungirea contractului de concesiune cu încă 6 luni de zile pe zona termice”.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,Nu se poate introduce articolul privind prelungirea contractului de concesiune la termie cu 6 luni până când nu se dispune modificarea hotărârii din octombrie”.
Dl. consilier Cucu Nelu: ,,Hotărârea din octombrie rămâne valabilă şi mai introducem în această hotărâre un nou termen, începând cu 1 ianuarie, pentru 6 luni”.
Dl. Cilibeanu Valentin – director S.C. URBAN S.A.: „Noi ca societate ne menţinem punctul de vedere. Noi nu am solicitat acest serviciu. Am spus ce vrem şi s-au luat nişte hotărâri în acest sens”.
Dl. consilier Vasile Cornel: „În această situaţie, v-aş propune să rămânem la hotărârea din octombrie, din luna ianuarie S.C. URBAN să ne facă ofertă de deservire pe centralele termice şi să încheiem contract de prestări servicii. Deci, domnule director, să ne faceţi ofertă de servicii şi ne efectuaţi prestări de servicii pur şi simplu. Vom vedea cum facem ca să nu încălcăm legea achiziţiilor”.
D-na consilier Nae Florentina: „Conform hotărârii Consiliului Local, cine trebuia să întocmească caietul de sarcini? În ce stadiu se află caietul de sarcini?”
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Caietul de sarcini trebuia întocmit de compartimentele de specialitate, adică Serviciul de gospodărie comunală şi Compartimentul juridic. Am spus la acea vreme că termenul este prea scurt, că nu se poate face totul şi să stabiliţi un alt termen. Unii dintre dvs. aţi spus că nu ne permitem să întrerupem căldura în timpul iernii”.
Dl. Furcoi Horia – şeful Serviciului de gospodărie comunală: „Conform Legii 219 privind regimul concesiunilor, iniţierea unei concesiuni se face numai după aprobarea unui studiu de oportunitate, or această etapă a fost sărită. De asemenea, a sista la 1 ianuarie aplicabilitatea unui contract de concesiune cu un operator care este licenţiat iarăşi mi se pare un lucru mai greu de trecut. Dacă S.C. URBAN la 1 ianuarie se retrage din activitate, ar lăsa un loc în activitate, s-ar putea întrerupe furnizarea energiei termice pentru că nu există un operator licenţiat care să preia această activitate, nici vorbă de înfiinţarea într-un termen aşa de scurt a unui serviciu public cu gestiune directă pentru furnizarea agentului termic. Referitor la documentaţia care trebuia întocmită, sunt culese nişte date, nişte elemente sunt puse în ciornă, dar nu există un document final.  Este o activitate deosebit de importantă, cel puţin după părerea mea”.
Dl. consilier Sărăcăceanu:,,La ora actuală, din ceea ce ne-aţi spus dvs., compartimentul din primărie nu a întreprins absolut nimic în direcţia transpunerii în fapt a Hotărârii Consiliului Local, nici măcar demararea. Deci, nu s-a lucrat deloc în direcţia transpunerii în fapt a Hotărârii Consiliului Local”.
Dl. consilier Stoica Alexandru: ,,Să facem un compromis: să le prelungim termenul cu o lună, urmând ca la 1 februarie să cerem un prestator de servicii până în iulie când se va face concesionarea sau să facem un serviciu public”.
Dl. consilier Zamfir Vasile: ,,Ca să fim în acord cu hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor de la S.C. URBAN, ar trebui să menţinem perioada de încă 3 ani de zile privind concesionarea pentru serviciul de apă-canal-epurare, iar în ceea ce priveşte energia termică cred că soluţia cea mai bună ar fi să revenim asupra Hotărârii Consiliului Local din octombrie.  Să nu existe o altă hotărâre care să fie în contradicţie cu ceea ce am propus. Deci, să menţinem energia termică, bineînţeles cu acordul operatorului, pe o perioadă de 6 luni”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Nu mai revin asupra a ceea ce am spus. Eu înţeleg că, în conformitate cu regulamentul de funcţionare a Consiliului Local se pot formula amendamente la proiectele de hotărâri şi în timpul şedinţei. În aceste condiţii se poate formula un alineat sau un articol nou prin care să se prevadă că se amână aplicabilitatea Hotărârii 192 până la data de 30 iunie 2006, amendament pe care îl poate face unul din consilieri”.
Dl. consilier Vasile Cornel: ,,Amendamentul meu este acesta: odată votat în cadrul A.G.A. prelungirea contractului de concesiune până la 30.12.2009, să se amâne aplicarea prevederilor H.C.L. adoptată în 27 octombrie până la data de 30.06.2006. Acesta este un amendament pe care v-aş ruga să-l discutăm şi să-l supunem la vot”.
Dl. consilier Sărăcăceanu: ,,Problema pe care o întrevăd: O să propuneţi, să zicem că va trece ceea ce propuneţi dv. (dar eu am rezervele mele) şi o să ne întâlnim cu următoarea situaţie: prestatorul va refuza, cum de fapt a şi spus”.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,Deşi iniţial şi eu am fost pentru această formulare cu amânarea punerii în executare a acelei hotărâri, nu mi se pare că este făcută cu prea mare acurateţe juridică. Cred că mai bine ar fi ca un articol din acest proiect de hotărâre să cuprindă propunerea de modificare a hotărârii din octombrie, în sensul stabilirii termenului, de când se va propune (30.06.2006)”.
Dl. primar Ionaşcu: ,,Insist asupra termenului de 30 iunie 2006”.
D-na consilier Nae Florentina: ,,Se mai iveşte o problemă: în şedinţa A.G.A. am aprobat propunerea S.C. URBAN privind  valorificarea centralelor termice, iar acum ce facem?”
D-na consilier Zăinescu Nina:,,Pentru că eu funcţionez la o unitate unde primim energie termică de la o centrală termică, eu zic totuşi ca termenul de prelungire să fie 30 aprilie 2006, iar în acelaşi timp S.C. URBAN să nu facă nici un fel de tranzacţie sau înstrăinare din activele societăţii”.
Dl. director Cilibeanu Valentin: ,,Înstrăinarea acestor centrale termice nu are de-a face cu furnizarea serviciilor către obiectivele la care noi furnizăm acum (şcoli, instituţii). Aceste centrale nu funcţionează în momentul de faţă, Distrigaz nu furnizează gaz pentru furnizarea căldurii  deoarece nu s-au plătit datoriile. Activele sunt ale Consiliului Local şi nu le putem înstrăina”.
Dl. consilier Cucu Nelu:,,Vreau să întăresc câteva precizări care au fost făcute. Ca să nu ne mai întâlnim cu astfel de probleme, în sensul că nu putem găsi un alt operator, deci pentru a da timpul necesar găsirii unui alt operator, propun ca termenul să fie sfârşitul lunii iunie.  Să se facă toate aceste demersuri şi cred că este necesar să precizăm ca această hotărâre să o ducă la îndeplinire serviciul primăriei”.
- La propunerea d-lui consilier Sărăcăceanu se ia o pauză, timp în care juriştii să se consulte şi astfel să se ajungă la o concluzie în legătură cu proiectul de hotărâre aflat în discuţie.
Se reiau discuţiile. D-ra secretar Simona Dumitrache spune următoarele: „Am să vă citesc la ce consens am ajuns privind acest proiect de hotărâre.
Art. 1 – Se aprobă prelungirea contractului de concesiune nr. 1973/11.05.1999 încheiat între Consiliul Local Slobozia şi S.C. URBAN S.A. pentru activitatea de apă-canal-epurare până la data de 30 decembrie 2009.
Art. 2 – Pentru activitatea de distribuţie energie termică termenul prevăzut în H.C.L. 192/27.10.2005 va fi 30.06.2006.
Art. 3 – Se  împuterniceşte dl. primar Gabi Ionaşcu să semneze actul adiţional la contractul de concesiune nr.1973/11.05.1999”.
D-na consilier Ioniţă Vasilica: ,,Nu se poate face o şedinţă extraordinară?”
Dl. viceprimar Radu Paros: ,,Părerea mea este să rămână hotărârea iniţială, nu avem nici un proiect de hotărâre în faţă, nu putem după vorbe să ne aducem aminte ce scrie în articolul respectiv.  Se poate face o şedinţă extraordinară. Este timp suficient.  Se poate convoca din nou A.G.A.”
- Dl. Sărăcăceanu propune să se supună la vot fiecare articol în parte.
- Se supune la vot art. 1 cu următoarea formulare: ,,Se aprobă prelungirea contractului de concesiune nr. 1973/11.05.1999 încheiat între Consiliul Local Slobozia şi S.C. URBAN S.A. pentru activitatea de apă-canal-epurare până la data de 30 decembrie 2009”.
Se aprobă cu 12 voturi ,,pentru” şi 9 voturi ,,împotrivă” (Andriescu Adrian, Chiriţă Nelu, Dragomir Smaranda, Ioniţă Gabriel, Ioniţă Vasilica, Pandele Mariana, Nae Florentina, Zăinescu Nina, Sărăcăceanu Constantin).
- Se supune la vot art. 2 formulat astfel: ,,Pentru activitatea de distribuţie energie termică termenul prevăzut în H.C.L. 192/27.10.2005 va fi 30.06.2006”.
Se aprobă  cu 13 voturi ,,pentru” şi 8 voturi ,,împotrivă” (Chiriţă Nelu, Dragomir Smaranda, Ioniţă Gabriel, Ioniţă Vasilica, Pandele Mariana, Nae Florentina, Zăinescu Nina, Sărăcăceanu Constantin).
- Se supune la vot proiectul de hotărâre, cu amendamentele aprobate. Se aprobă cu 13 voturi ,,pentru” şi 8 voturi ,,împotrivă” (Chiriţă Nelu, Dragomir Smaranda, Ioniţă Gabriel, Ioniţă Vasilica, Pandele Mariana, Nae Florentina, Zăinescu Nina, Sărăcăceanu Constantin).
 
Se trece la discutarea următorului punct din ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind desemnarea comisiei de renegociere a clauzelor contractului de concesiune încheiat între S.C. CORAL IMPEX S.R.L. Ploieşti şi Consiliul Local Slobozia, în vederea efectuării serviciului de dezinsecţie-deratizare în municipiul Slobozia.
Dl. consilier Vasile Cornel propune ca membri în comisia de renegociere pe d-na Pandele Mariana şi dl. Sărăcăceanu Constantin.
D-na consilier Zăinescu Nina:,,În raportul de avizare al comisiei noi facem un amendament prin care propunem ca din această comisie să facă parte 7 membri, din care 4 să fie consilieri locali.
Pentru această comisie propun pe următorii: Pandele Mariana, Andriescu Adrian, Sărăcăceanu Constantin, Zăinescu Nina”.
- Se supune la vot propunerea de majorare a numărului de membri ai comisiei de la 5 la 7,  urmând ca 4 din aceştia să fie consilieri locali.  Cu unanimitate de voturi se aprobă această propunere.
- În legătură cu propunerile nominale privind componenţa comisiei, dl. consilier Sărăcăceanu Constantin refuză să facă parte din această comisie.
În locul acestuia, d-na Pandele Mariana îl propune pe dl. Vasile Cornel.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Pentru că este o comisie care vizează comisia de servicii, cred că ar trebui să se aibă în vedere să nu apară starea de incompatibilitate, întrucât unii din cei propuşi fac parte şi din comisia de servicii, dar şi din comisia de renegociere”.
D-na consilier Pandele Mariana:,,În situaţia aceasta ar trebui să o luăm de la capăt în ce priveşte propunerile, pentru că dl. Andriescu Adrian şi d-na Zăinescu Nina fac parte din comisia de servicii”.
D-na consilier Petre Gabriela:,,Nu este nici o dispoziţie expresă că nu pot face parte membrii comisiei de servicii. Este o incompatibilitate de ordin moral şi cred că se poate trece peste ea”.
- Se supune la vot şi se aprobă în unanimitate proiectul de hotărâre, cu propunerile nominale privind componenţa comisiei de renegociere a clauzelor contractului de concesiune încheiat între S.C. CORAL IMPEX S.R.L. Ploieşti şi Consiliul Local Slobozia. Din această comisie vor face parte următorii consilieri: Pandele Mariana, Andriescu Adrian, Vasile Cornel, Zăinescu Nina.
 
În continuare se ia în discuţie proiectul de hotărâre privind înfiinţarea şi funcţionarea Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al municipiului Slobozia.
D-na consilier Nae Florentina:,,Salut înfiinţarea acestui serviciu, pentru a gestiona cât mai bine. Vreau doar să vă spun că în luna octombrie am avut o expunere de motive pentru înfiinţarea acestui serviciu, o corespondenţă de la dl. Neagu Ionel – şeful compartimentului din Primărie care se ocupă de protecţia civilă, cu o estimare a bugetului pentru 2006, iar acum iniţiatorul proiectului este dl. primar”.
D-na Pandele Mariana: ,,Să înţeleg că acest iniţiator era d-na Nae Florentina”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Cred că alături de raport ar fi trebuit să apară expunere de motive şi proiectul de hotărâre. Aşa face iniţiatorul”.
- Se supune la vot proiectul de hotărâre şi se aprobă în unanimitate.
 
- La începutul şedinţei s-a aprobat retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre de la punctul 10 referitor la schimbul de terenuri între Consiliul Local Slobozia şi S.C. DECMAR S.R.L. Bucureşti.
 
Se trece la punctul 11 de pe ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 38/24.02.2005 pentru aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – B-dul Matei Basarab, bl. 29.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,O singură precizare: În considerentele hotărârii nu este vorba de art. 12 lit. ,,e” din Legea 50/1991,  ci de art. 15 lit. ,,e”.
- Fiind supus la vot, proiectul de hotărâre se aprobă în unanimitte.
 
În continuarea şedinţei se prezintă proiectul de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a unei suprafeţe de 7,32 m.p. teren situat pe str. Decebal, bl. S 1, sc. A către d-na Constantin Maria pentru extindere spaţiu locuit – balcon.
Întrucât nu sunt observaţii, se supune la vot proiectul de hotărâre şi se aprobă în unanimitate.
 
Se trece la următorul punct din ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a unei suprafeţe de 35,95 m.p. teren situat pe str. Coloanelor, bl. 1 G, sc. A către dl. Călinescu Mihai pentru realizare acces la spaţiul comercial.
Dl. consilier Cucu Nelu: ,,O singură observaţie aş dori să fac. Este bine ca la următoarele hotărâri pe acest subiect să se aibă în vedere că trebuie, înainte de a veni în consiliu pentru a se aproba hotărârea, să aibă acordul locatarilor, pentru că în aceste condiţii este posibil ca aceia care au hotărârea deja aprobată să se ducă la locatari şi să forţeze nota pentru a primi acordul, iar pe de altă parte chiar se poate întâmpla să nu primească semnăturile şi rămâne o hotărâre dată fără aplicabilitate”.
D-na consilier Petre Gabriela:,,Aceasta nu sprijină proprietarul. Până atunci cheltuie nişte bani şi dacă nu i se aprobă proiectul de hotărâre, el pierde”.
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,La acest subiect se propune realizarea unei rampe de acces pentru persoane cu handicap locomotor, iar la subiectul care urmează propunerea înaintată la comisia de urbanism nu avea această rampă. Eu cred că ar trebui să se citească mai bine actul normativ care prevede realizarea rampelor pentru persoane cu handicap, pentru că acolo se spune ,,la unităţile publice”. Unitate publică înseamnă Prefectură, Consiliul Judeţean, Primărie, bănci, nu un coafor cu o singură sală de lucru sau cu 1-2 locuri de lucru, pentru că vom crea senzaţia că suntem un oraş plin de persoane cu handicap locomotor.  Pe Bd. Matei Basarab, vis-a-vis de fosta trezorerie, sunt 4 spaţii comerciale la care nu s-a executat nici o rampă. La data respectivă era în vigoare hotărârea privind rampe pentru persoanele cu handicap. Deci, să se facă o rampă dacă în acele locaţii intră mai mult de 15 persoane.  Pentru 2 persoane care intră  nu are rost să facem rampă de acces pentru persoanel cu handicap”.
- Se supune la vot proiectul de hotărâre, cu amendamentul prezentat de dl. Chiriţă Nelu, şi se aprobă în unanimitate.
În continuarea şedinţei se prezintă proiectul de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţelor de 0,40 m.p. şi 3,10 m.p. teren situat pe str. Cuza Vodă, bl. 1E, către d-na Mihăilă Georgeta pentru extindere spaţiu de locuit prin construirea unui balcon şi a unei scări de acces.
Nefiind comentarii, se supune la vot proiectul de hotărâre şi se aprobă în unanimitate.
 
Se trece la punctul 15 din ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 155,40 m.p. teren situat în Piaţa Agroalimentară, către S.C. TĂLĂUZAR SERV S.R.L., pentru extindere spaţii comerciale.
Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului, în raportul de avizare a propus următoarele amendamente: concesionarea unei suprafeţe de 123,00 m.p. conform modificărilor din planul anexă la aviz; preţul de concesiune să fie de 30 lei/mp/an iar concesionarea să se facă pe o perioadă de 5 ani cu posibilităţi de prelungire.
- Se supune la vot proiectul de hotărâre, cu amendamentele propuse de comisie, şi se aprobă în unanimitate.
 
În continuare se ia în discuţie proiectul de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 1733 m.p. teren situat pe str. Gării, nr. 7, către S.C. OYL COMPANY S.R.L. pentru realizare parcare autoturisme, loc de joacă şi spaţii verzi, teren limitrof blocului de locuinţe cumpărat de societate de la C.M.P.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,În primul rând, nu ni se spune în cuprinsul proiectului de hotărâre ce regim juridic are terenul.
În al doilea rând, în considerentele hotărârii se invocă prevederile art. 35 din Legea 50/1991, care nu sunt incidente în cauză. Art. 35 cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii.  Deci, aici să ni se precizeze temeiul pe care l-a avut în vedere iniţiatorul.
În al treilea rând, faţă de prevederile art. 15 din Legea 50, eu apreciez că această concesionare nu se poate face fără licitaţie. Acest articol 15 enumără limitativ cazurile în care se poate face o concesionare fără licitaţie, iar societăţile comerciale nu sunt printre cele prevăzute de acest articol”.
D-ra secretar Simona Dumitrache: ,,Terenul este proprietatea privată a municipiului. C.M.P. fiind organizaţie cooperatistă, cum era înainte, nu există încă reglementare în legislaţia noastră privind terenul. Ei au avut proprietate numai asupra construcţiei.
În ceea ce priveşte temeiul legal pe care l-a avut în vedere iniţiatorul, acesta este  art. 41 din Legea 50/1991, republicată, şi nu art. 35. Este vorba de cazurile în care se transmite o concesiune de la o persoană la alta şi se spune că terenul se concesionează persoanei care cumpără activul”.
Dl. consilier Sărăcăceanu: ,,Vreau să-mi spun părerea vis-a-vis de ceea ce este acolo şi intenţia celor de la S.C. OYL COMPANY. Dacă domnii de la OYL COMPANY vor face ceea ce se angajează prin această solicitare, va fi pentru toată zona aceea un respiro, pentru că la ora actuală este o imagine de coşmar, betoane, noroaie şi toate cele. Dacă acea clădire se va transforma în bloc de locuinţe sigur că va fi un loc de civilizaţie şi sper că îi va obliga pe oameni la o altă atitudine.  De aceea, eu voi fi pentru această iniţiativă, bineînţeles în cele legale”.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,Să stabilim dacă se poate face concesiune fără licitaţie publică”.
D-ra secretar Simona  Dumitrache: ,,Fără licitaţie publică se poate face. În 1733 m.p. intră şi construcţia,  intră şi parcarea, şi locul de joacă”.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,Deci este un teren din domeniul privat al municipiului. Art. 15 din Legea 50/1991 spune în mod clar în ce cazuri se poate face concesionare fără licitaţie publică.  Eu mă întreb: suntem într-unul din acele cazuri în care să putem concesiona fără licitaţie?”
Dl. Brânză Sorin – arhitectul şef: „Se poate considera ca extindere la terenul aferent blocului. Cine altcineva va veni acolo să facă parcare sau un loc de joacă? Deci, să considerăm că este o extindere la ceea ce au deja, să impunem un preţ convenabil. Nu se limitează suprafaţa cu care să se facă extinderea”.
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,Sub aria construită a blocului există o suprafaţă de 1374 m.p. aferenţi clădirii.  Curtea dintre cele două clădiri are 1733 m.p.  Deci, suprafaţa de teren aferentă clădirii face obiectul altui contract de concesiune probabil. Până acum am mai dat concesiuni adiacente pe care deja aveam o concesiune.  Acest caz intră în acelaşi regim, gândesc eu”.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,El face aici parcări, loc de joacă şi spaţii verzi cât are terenul concesionat, după care vine să-l cumpere, apoi se va termina cu parcările şi cu locul de joacă. Nu putem să nu-i vindem terenul, trebuie aplicat acelaşi tratament”.
Dl. consilier Gramovici Sergiu: ,,Tot noi, Consiliul Local, hotărâm dacă se vinde sau nu se vine”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi:,,Conform legii, într-adevăr terenurile concesionate se pot vinde. Vânzarea se aprobă de către Consiliul Local, care va stabili preţul, conform unui raport de evaluare sau unei negocieri între părţi. Raportul de evaluare cât şi negocierea au la bază principiul preţului de vânzare a terenului din zona respectivă. Nu cred că un viitor consiliu va putea vinde în mod oneros acest teren în detrimentul prevederilor legale. Dv. rămâne să decideţi. La fel şi în ceea ce priveşte valoarea de concesionare a acestui teren”.
Dl. consilier Stoica Alexandru: ,,D-na consilier Petre Gabriela are dreptate, însă este posibil ca să scoatem la concesionare terenul pentru acelaşi lucru, apoi îl cumpără altul şi după cumpărare poate face altceva în loc de parcări şi loc de joacă. Deci şi altcineva poate face acelaşi lucru, să-i schimbe destinaţia”.
 
Dl. consilier Minciu Dumitru propune ca preţul de concesionare să fie de 10 RON/mp/an în loc de 5 RON cât s-a propus în proiectul de hotărâre, iar d-na consilier Nae Florentina propune  un preţ de concesionare de 15 RON/m.p./an.
- Se supune la vot amendamentul privind preţul de concesionare de 10 RON/mp/an. Se aprobă cu 18 voturi ,,pentru” şi 3 ,,abţineri” (Pandele Mariana, Nae Florentina, Dragomir Smaranda).
Fiind supus la vot amendamentul privind preţul de concesiune de 15 RON/mp/an, s-au înregistrat 3 voturi ,,pentru” şi 18 voturi ,,împotrivă”.  
- Se supune la vot proiectul de hotărâre, cu amendamentul propus şi aprobat, şi se aprobă cu 19 voturi ,,pentru” şi 2 abţineri (Simion Gina şi Petre Gabriela).
 
Se trece la punctul 17 din ordinea de zi şi se prezintă proiectul de hotărâre privind concesionarea prin licitaţie publică a unei suprafeţe de 330 m.p. teren situat pe b-dul Matei Basarab pentru construire complex de comerţ, prestări servicii şi sediu firmă.
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,La comisia de urbanism a fost prezentat un P.U.D.prin care ne-a propus mobilarea intersecţiei vis-a-vis de fosta Trezorerie cu o clădire P + 3, faţade finisate în placaj Alucobond sidef nuanţă turcoaz, pereţi cortină şi acoperiş tip terasă cu luminator la etajul 3. Comisia de urbanism a agreat soluţia, a şi acceptat-o şi susţine proiectul de hotărâre”.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,Cu referire la acest proiect şi cu atingere şi la cele anterioare, aş vrea să întreb executivul dacă s-a încheiat activitatea pe Legea 247/2005 şi dacă se ştie pe ce amplasamente sunt solicitări de la cetăţeni pentru retrocedare, pentru că dacă acum aprobăm nişte concesiuni  şi constatăm că avem cereri care întrunesc aceste condiţii pe acele amplasamente, vom avea probleme”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Pe amplasamentul vizat de proiectul de hotărâre nu s-a primit nici o cerere de retrocedare. Nici nu puteam să promovăm acest proiect de hotărâre dacă ar fi fost o revendicare pe acest teren.  De altfel, trebuie să vă spun că toate aceste revendicări sunt conform Legii 10. La această dată mai sunt 6-7 cereri nesoluţionate în termen. Odată cu promovarea Legii 247 nu a fost modificat art. 21 care se referea la termenul de depunere a cererilor.  Categoric că sunt tot felul de cereri depuse în temeiul acestei legi dar care nu pot fi soluţionate întrucât notificările nu au fost depuse în termenul prevăzut la Legea 10. Sunt mulţi cetăţeni care se găsesc în astfel de situaţii.  Trebuie să vă mai aduc la cunoştinţă că în cazul cererilor nesoluţionate în termenul prevăzut de art. 21 din Legea 10/2001, le vom pune la dispoziţie terenul pe vechile amplasamente, acolo unde este posibil, sau îi vom pune în posesie pe alte amplasamente”.
- Se supune la vot proiectul de hotărâre şi se aprobă în unanimitate.
 
Apoi se prezintă raportul comisiei de urbanism şi proiectul de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 3 m.p. teren situat pe DN-2A Urziceni-Slobozia, pe partea de vest, către S.C. CARMEN ANA INTERNATIONAL S.R.L. pentru amplasare totem.
Nefiind observaţii, se supune la vot proiectul de hotărâre şi se aprobă în unanimitate.
 
În continuare, se prezintă proiectul de hotărâre privind respingerea solicitărilor S.C. DTM GRUP S.R.L. privind realizarea obiectivelor ,,Amplasare panou publicitar cu dublă faţă de expunere”.
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,În schiţele prezentate de firmă exista o singură faţă de expunere şi nu două. Comisia de urbanism şi-a însuşit cele 3 amplasamente dar nu şi soluţia de panou cu expunere pe o faţă realizate cu structură metalică. De aceea am dat aviz favorabil respingerii solicitării firmei”.
- Se supune la vot proiectul de hotărâre şi se aprobă cu unanimitate de voturi.
 
În continuare se ia în discuţie proiectul de hotărâre privind concesionarea prin licitaţie publică a suprafeţei de 835 m.p. teren situat în partea de est a municipiului, intersecţie şos. Brăilei cu str. M. Eminescu, pentru realizare sediu firmă şi alte spaţii de servicii.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,Aceeaşi întrebare  cu Legea 247/2005”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Nu există nici o cerere de retrocedare pe acest amplasament. Acolo a fost fosta ARIA a UJECOOP.
Există o singură revendicare în zona Nisipuri, la Legea 10, dar nu a putut face dovada că a avut vreodată în proprietate acel teren”.
Dl. consilier Zamfir Vasile: ,,Aş vrea să-l întreb pe dl. Brânză de ce spune în referat că terenul în cauză are interdicţie de construire temporară?”
Dl. Brânză Sorin:,,În P.U.G. apare zonă de interdicţie până la rezolvarea intesecţiei majore cu Şos. Brăilei, Constanţei, Călăraşi şi Bd. Matei Basarab. Din discuţiile avute şi prin deplasarea la faţa locului am stabilit că acea suprafaţă nu poate fi afectată de realizarea acestor construcţii. Intersecţia se găseşte mult prea departe faţă de locul care se solicită. Probabil că în P.U.G. a fost lăsată o zonă mai mare”.
- Fiind supus la vot, proiectul de hotărâre este aprobat în unanimitate.
 
Se trece la  punctul 21din ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind concesionarea prin licitaţie publică a unor suprafeţe de teren situate în Slobozia către S.C. ULTRAVISION S.R.L. Bucureşti, pentru amplasare panou publicitar luminos cu dublă faţă de expunere tip backlit.
- Nefiind observaţii, se supune la vot proiectul de hotărâre şi se aprobă cu unanimitate de voturi.
 
Se ia în discuţie, în continuare, proiectul de hotărâre privind aprobarea P.U.Z. – zona sud Sere.
La acest punct din ordinea de zi participă şi dl. Anghel Cornel – manager al S.C. CONSTRIF S.A. Slobozia.
Dl. consilier Minciu Dumitru: ,,Propun ca un articol din proiectul de hotărâre să  prevadă aprobarea P.U.Z. – zona sud Sere  în vederea realizării unui cartier de locuinţe cu regim de înălţime cel puţind P + 1 E, iar într-un alt articol să se precizeze că P.U.Z. se va aproba în soluţie definitivă numai după aprobarea autorizaţiei de construire”.
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,La comisia de urbanism a fost prezentat un P.U.Z. privind realizarea a 27 locuinţe izolate unifamiliale cu regim de înălţime P + 1. Observăm de vreo 5-6 ani de zile această vecinătate nefericită în zona Nisipuri între blocuri P + 4 şi construcţii P + 1 din imediata vecinătate a lor. Nici blocurile nu mai au posibilitatea să respire, iar casele sunt pur şi simplu sufocate de regimul de înălţime al blocurilor.
Comisia de urbanism consideră că pe acest teren afectat serelor nu pot să stea decât locuinţe cu un regim de înălţime apropiat vecinătăţilor, unde dominant este P + 4. Amendamentul comisiei de urbanism  este realizarea de locuinţe cu regim de înălţime minim P + 2.  Am recomandat iniţiatorului să revină în ianuarie cu o altă soluţie în sensul realizării de locuinţe colective cu  regim de înălţime minim P + 2.
Noi considerăm ca pe acel pateu al serelor să apară locuinţe unifamiliale cu curte. Zona Pepinierei va căpăta o tentă de cartier rezidenţial cu regim de înălţime joasă, iar ceea ce ţine de partea de greutate a oraşului, unde preponderent sunt locuinţe colective, pe acest pateu trebuie să fie locuinţe colective.  Aceasta este propunerea comisiei de urbanism”.
Dl. consilier Zamfir Vasile: ,,Există cumva vreo interdicţie să trecem de la P + 4 la P + 1?”
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,Nu există o interdicţie, dar există un regulament general de urbanism care spune că amplasarea clădirilor se face ţinând cont de regimul de înălţime al clădirilor învecinate. Se încalcă prevederile acestui regulament dacă se pune acolo un cvartal P+1 foarte aproape de locuinţe P+10. Regulamentul general de urbanism, aprobat prin Hotărâre de Guvern, specifică faptul că atunci când sunt amplasate clădiri noi, ele trebuie puse de comun acord cu regimul de înălţime dominant al zonei. 
Mi s-ar părea puţin neloial faţă de alţii ca la 3 minute de artera principală şi izolat de un cartier de locuinţe rezidenţial să apară 27 case individuale, cu curte, cu tentă de locuinţă unifamilială”.
Dl. consilier Minciu Dumitru: ,,Îmi pare rău dar nu pot fi de acord cu propunerea d-lui Chiriţă.
Undeva, mai înainte de zona unde se propune a se realiza aceste case, există deja vile P+1. Distanţa de la blocurile P+4 de lângă parcul copiilor este de cel puţin 100 m”.
Dl. consilier Cucu Nelu: ,,Susţin proiectul de hotărâre în forma prezentată. Astfel de locuinţe P+1 sunt mai accesibile la cumpărare faţă de locuinţele P+2. Dacă se pune problema locuirii în comun, deja ştim care este optica. Există cetăţeni care doresc locuinţe separate.
Consider că zona din punct de vedere arhitectural corespunde. De la variantă privirea spre oraş nu cred că devine neagreabilă pentru că regimul de înălţime este în creştere. Pe de altă parte, cred că terenul nu se pretează la un regim de înălţime P+10. Acolo a fost crivaie mai înainte. De aceea susţin propunerea de locuinţe P+1”. 
 
D-na consilier Petre Gabriela: ,,Îmi exprim punctul de vedere exprimat anterior că terenul nu se poate acorda fără licitaţie publică”.
Dl. consilier Vasile Cornel: ,,În urmă cu câteva luni de zile o altă societate comercială a solicitat construirea de blocuri de locuit pe terenul din faţa blocurilor A.N.L. şi atunci majoritatea a respins.  Dacă blocuri nu se pot construi în aceeaşi zonă, în acelaşi perimetru, este firesc că nici P+2  nu mai pot fi realizate, pentru că dacă ne menţinem aceeaşi poziţie vis-a-vis de regulamentul general de urbanism, mergem pe aceeaşi formulare, nu pot fi realizate locuinţe P+1. În altă vreme am spus că nu pot fi realizate blocuri de locuinţe  şi atunci mă întreb: ce se poate realiza în zona respectivă?”
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,În legătură cu construirea de blocuri pe fostul amplasament al Parchetului, comisia de urbanism a considerat că soluţia prezentată nu era studiată şi ca atare nu şi-a dat avizul favorabil vis-a-vis de propunerea de urbanism. Nu a spus că nu vrea locuinţe acolo. Noi am spus că nu  este studiată această propunere de urbanism.  De asemenea, acolo am avut un subiect de discuţie că ar fi singura posibilitate de a păstra un teren pentru o dotare publică şi de aceea am intenţionat să punem acolo sediul Parchetului. Am spus că se poate studia pe acest pateu un ,,concubinaj” între o dotare publică – şi aici am în vedere  şi o clinică particulară P+2, şi blocuri de locuinţe P+1, P+2..
Revenind la pateul sere, noi am considerat că ar fi mai rentabil pentru iniţiator să construiască 60 apartamente decât 27 case unifamiliale şi a fost un argument economic.  Această soluţie îi poate da posibilitatea iniţiatorului să gândească şi să facă acest  ansamblu cu nişte costuri foarte bune”.
Dl. consilier Stoica Alexandru: ,,Sunt membru al comisiei de urbanism. Am fost la faţa locului. În principiu, dl. arhitect Chiriţă are dreptate din punct de vedere al profesiei, dar de fiecare dată când vine cineva să investească, noi punem tot felul de piedici.
În spatele blocurilor ANL sunt multe vile P+1. Acum deja răul este deja făcut. Mi se pare oportună construirea acestor case. O parte din locuitorii municipiului Slobozia îşi pot permite să cumpere locuinţe individuale. Contează dacă 27 familii îşi vor cumpăra acolo case”.
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,O completare. Acum câteva luni de zile am aprobat un proiect de hotărâre prin care am iniţiat un concurs pe sere. Am studiat vreo două soluţii până acum, ca rezultat al acelui concurs, şi ne-am trezit cu o soluţie. Este a ,,n” oară când se elimină competiţia.  Dacă comisia de urbanism avea posibilitatea să analizeze 1-2-3 soluţii de urbanism pe aceeaşi suprafaţă de teren, intram în Consiliul Local şi hotăram asupra unei variante, dar când am avut o singură variantă şi aceasta cu bâlbe, în situaţia când argumentele comisiei de urbanism nu stau în picioare, se poate construi orice acolo”.
Dl. consilier Andriescu Adrian: ,,Aici practic este vorba de un parteneriat. Necesarul de locuinţe în municipiu este în continuă creştere.  De ce să nu facem acest parteneriat, în sensul ca Primăria să dea terenul iar constructorul, care este în măsură şi a demonstrat că are capacitate, să facă aceste locuinţe? Că vor fi locuinţe cu 1 sau 2 nivele, se va putea vedea mai târziu  din punct de vedere arhitectural. Deocamdată să creăm cadrul de a se putea face ceva. Deci, să mergem pe acest parteneriat”.
Dl. arhitect şef Brânză Sorin: ,,Punctul nostru de vedere în discuţiile purtate a fost acela că planul urbanistic prezentat nu respectă nişte prevederi arhitecturale şi urbanistice prevăzute în regulament. Trecerea de la un regim de înălţime P+4 la P+1 nu se poate face brusc, ci treptat.
În discuţiile purtate cu comisia s-a spus că  este bine că s-a prezentat ca să putem demara acel concurs de care a spus dl. Chiriţă.
Pe acel teren sunt nişte bunuri imobile şi mobile. Dacă discutăm despre concesiune trebuie să discutăm despre un teren liber de orice sarcină. Acolo sunt sere, cu clădire pentru sediu, este o cabină la poartă”.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,Teren cu sarcini înseamnă teren ipotecat, sechestrat, gajat”.
Dl. primar Gabi Ionaşcu: ,,Am discutat cu dl. primar de la Urziceni şi îmi spunea cu satisfacţie că deja a bătut palma pentru un teren din zonă centrală, în faţa Poliţiei Urziceni, în vederea realizării unui parteneriat.
Din blocul AMONIL nu a mai rămas nici un apartament spre vânzare la această dată. Preţurile mie mi s-au părut cam mari (în jur de 3 miliarde), iar noi într-o perioadă anterioară am mai respins o astfel de idee.
Vă propun să dăm odată drumul la construcţia de case. Că sunt cu 1, 2 sau 3 nivele este mai puţin relevant, dar tot refuzând diverşi investitori este posibil să nu ne alegem cu nimic. Putem discuta despre modificarea acestui P.U.Z. şi să dăm autorizaţie de construire în momentul când acest Plan Urbanistic va fi avizat de dvs. în soluţia pe care o propuneţi. Se poate introduce această restricţie”.
Preşedintele şedinţei dă cuvântul, în continuare, d-nei Ionica Ghinea, director al ziarului ,,Ştirea”, care spune următoarele:
,,Se fac 3 ani de când stau pe la uşile Consiliului Local cu ceea ce îmi aparţine de fapt şi de drept.  Acolo am nişte activităţi pentru care mă judec de 3 ani. Am fost dispusă, la un moment dat, să mă îndrept asupra consilierilor care au hotărât că acolo nu trebuie să rămân eu cu serele. V-am spus că dacă oraşul are nevoie, să mi se dea un motiv bine întemeiat pentru ca eu să părăsesc amplasamentul sere. Aş fi fost în stare să o fac, fără să mai primesc banii înapoi.
De 3 ani de zile acel loc stă pârloagă. Se găseşte acum un investitor care să şi vrea să investească şi să vă ajute pe dv. să daţi bine la imaginea politică şi peste 3 ani să fiţi aleşi.
Se găseşte un investitor să facă bine unor patroni care s-au săturat să stea la bloc şi doresc să aibă o casă. Oamenii şi-au zis că nu este corect ca, având şi bani,  să nu stea într-o casă, aşa cum stau alţi patroni.  Toţi patronii pe care îi cunosc au îmbrăţişat ideea de a se face un cartier în care ei să hotărască dacă este mai curat, dacă se ia gunoiul de 2-3 ori pe săptămână.
Pentru oamenii de afaceri nu aţi făcut nimic ca să fie atraşi. Nu aţi făcut gălăgie când în 500 s-au dat terenuri pentru construcţii locuinţe proprietate şi s-au mărit acele terenuri cu încă 300 m.p. pentru a face grădini.  Ne zburlim când vine vorba de arhitectură, că nu cadrează P+1, P+2, dar nu vedem că Sitaru, Popa, Gălăţanu, nu se încadrează.
 
Să nu ni se dea nouă lecţii de arhitectură. Eu vă atrag atenţia în mod oficial pentru că patronii din Slobozia, care ne plătim la zi datoriile, s-au săturat să stea la mâna consilierilor care nu dau un motiv întemeiat.  Motivul d-lui consilier Chiriţă este pueril. Probabil că dânsului, locuind în zonă, nu-i convine ca lângă dumnealui să stea vila Ionicăi Ghinea.
După atâţia ani de plătit impozit, merit şi eu 5 minute de ascultare”.
Dl. consilier Sărăcăceanu Constantin:,,Vă ascult atâta timp cât vorbiţi pe argumente şi nu atac la persoană. Nu este corect ceea ce faceţi”.
D-na Ionica Ghinea: ,,Un investitor vine şi dv. îi cereţi să investească în ceva care nu se ştie dacă are beneficiari. Cine se duce de la bloc la locuinţe tot P+1 sau P+2? În ce judeţ aţi văzut dv. că nu se mai dau locuri de casă?  Daţi-mi exemplu de un alt primar de oraş care nu a dat nici un loc de casă, de parcă aceste terenuri ar fi nedemne pentru oamenii de afaceri care au bani. Sigur că am şi eu interes acolo, dar am un interes de 3 ani de zile”.
În continuare, preşedintele şedinţei dă cuvântul d-lui Anghel Cornel – directorul S.C. CONSTRIF S.A., care spune: ,,Am venit aici ca să lămurim câteva aspecte. Nu am nici un fel de interes. Reprezint o societate comercială, sunt preşedintele consiliului de administraţie, nu sunt patron la CONSTRIF, sunt un preşedinte ales temporar şi reprezint o societate care are 200 acţionari.
Am ajuns la această concluzie de a dezvolta activitatea S.C. CONSTRIF în ideea de a avea mai multe posibilităţi, de a atrage mai multe lucrări şi de a crea mai multe locuri de muncă.
Am făcut discuţii şi la Feteşti şi Urziceni, unde propunerea mea a fost primită cu foarte mare receptivitate.
Am ţinut să înaităm această ofertă către municipiul Slobozia, pe care v-o supunem spre aprobare dvs., pentru că aici sunt şi eu, şi baza de producţie este mai aproape, deci costurile pe unitatea de locuit în varianta aceasta vor fi mult mai reduse.
Nu mă pricep la toate aceste elemente juridice dar specific încă o dată, nu mă interesează terenul, terenul poate rămâne şi în proprietatea Primăriei. Sunt de acord şi să îmbunătăţim soluţia pe care am propus-o. Din punctul meu de vedere, ca şi cetăţean al municipiului, cred că toată lumea are la momentul acesta repulsie faţă de locuinţe colective şi se îndreaptă spre locuinţe individuale. V-am făcut această propunere, dacă nu se aprobă nu este nici un fel de supărare, dar pe o soluţie îmbunătăţită suntem de acord să discutăm.  Dacă această propunere este interpretată tendenţios, am şi eu mândria mea de om, până la urmă, şi a doua oară nu mai fac o altă propunere.
Deci, specific că nu am nici un interes, reprezint interesul a sute de oameni, este de datoria mea să caut de lucru oamenilor. Nu vreau să forţez legea ci să ne încadrăm în lege, dar trebuie să ieşim din blocajul acesta care este la nivelul judeţului nostru. În alte zone este foarte multă receptivitate în a accepta astfel de propuneri”.
Dl. consilier Zamfir Vasile: ,,Eu cred că ar trebui să încălcăm puţin regulile de urbanism şi să concretizăm soluţia P+1. Parcă şi termenul de locuinţă colectivă mi se pare învechit”.
 
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,Dacă prin termenul de locuinţă colectivă se înţelege locuinţă ceauşistă, dezamăgirea mea este de două ori mai mare.  Oamenii cu bani vor să fie foarte aproape de centrul oraşului şi să locuiască în apartamente de lux. Un apartament de lux nu este un bloc ceauşist. Deci, din acest punct de vedere dacă fac analogia  această locuinţă colectivă a anului 2005 = locuinţă ceauşistă, păcat pentru cei 15 ani care au trecut. Înseamnă că nu am mai apucat să deschidem nici o revistă.
Dacă argumentele unui arhitect sunt puerile, îi dau dreptate d-nei Ghinea, că nu fac ziaristică, nu scriu articole pentru că aş scrie articole puerile.
Dacă vreţi, sunt de partea cealaltă a taberei. Principiul este acelaşi, indiferent că eşti mic sau mare, datoria la stat se plăteşte.  Pornind de la acest punct de vedere al patronilor care pot să asigure cumpărarea acestor case, vin şi zic că eu, Chiriţă, nu am să fac greşeala aceasta şi am să dau posibilitate segmentului mediu al populaţiei să aibă acces la aceste locuinţe.
În momentul în care se vor amesteca P+1, P+4, melajul acesta din punct de vedere urbanistic în zona Nisipuri nu îl voi accepta niciodată.
Vă fac o propunere vis-a-vis de proiectul de hotărâre. La art. 1 eu merg pe ideea că totuşi vom încerca să îmbunătăţim soluţia aceea de urbanism. Este mult mai uşor să hotărăşti pe o planşă şi să faci un lucru bun decât să spargi un planşeu. Şi atunci, să spunem că se aprobă realizarea unui cartier de locuinţe cu regim de înălţime P+1...P+2. Deci, se poate face o trecere gradată.
Cât priveşte licitaţie publică sau nu, aceasta este mai degrabă o problemă juridică, dar îmi pare rău de un singur lucru: iniţiatorul vorbeşte de realizarea unui cartier de locuinţe în parteneriat cu Consiliul Local, comisia de urbanism a văzut soluţia de urbanism dar nu a văzut şi parteneriatul.  Parteneriatul trebuia să aibă în spate o idee de contract. Poate parteneriatul s-ar putea să fie foarte avantajos pentru iniţiator şi în dezavantajul Consiliului Local.  De aceea, am spus că noi, comisia de urbanism, putem să studiem şi prevederile acestui contract de parteneriat”.
Dl. consilier Zamfir Vasile: ,,Să înţelegem cu toţii că nu mai există interdicţie absolută pentru P+1, P+2?”
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,Mi se pare că talentul unui om este să recunoască sau, dacă vreţi, democraţia te obligă să recunoşti că şi cel de lângă tine poate are dreptate.  Dl. Cornel Anghel a spus că vrea să facă ceva acolo, subscriu la această treabă dar mi se pare corect să nu fac orice. Este un teren pe care s-a discutat de 3 ani de zile. Îmi pare rău că acolo nu a rămas seră. Zic eu că acest cartier trebuie să iasă carte de vizită a acestui municipiu”.
Dl. Anghel Cornel: ,,De acord cu dl. Chiriţă. Soluţia poate fi îmbunătăţită.  Ideea este ca să facem un pas acum şi să luăm o hotărâre, chiar dacă ea va suporta ceva îmbunătăţiri. Noi am prezentat o variantă, dar nu susţinem că este varianta cea mai bună, nu susţinem că am luat în calcul toate elementele în ceea ce priveşte arhitectura zonei.  Să găsim o soluţie în care să respectăm şi dorinţa de a locui într-un domeniu privat mai civilizat, dar şi pe suprafaţa aceea să realizăm o îmbinare între ceea ce există şi ceea ce se poate realiza.
 
Sunt de acord să facem şi o discuţie publică cu cetăţenii, să prezentăm şi o planşă cu ceea ce ar dori cetăţenii. O putem face chiar pe cheltuială proprie.
Deci, soluţia poate fi îmbunătăţită”.
Dl. consilier Sărăcăceanu: ,,De acord să facem un pas înainte şi să plecăm de aici prieteni. Să ne respectăm indiferent de ce parte suntem şi ce meserie avem.
Propunerea făcută de dl. Chiriţă – P+1...P+2 – să rămână ca una pertinentă, mai ales că solicitantul a spus că soluţia este perfectibilă şi se poate îmbunătăţi.
De asemenea, la alin.2 art. 4 – Terenul se va concesiona de către Consiliul Local – aici să completăm cu ,,în baza unui act de parteneriat”, ca într-adevăr să vedem ce avem noi de câştigat ca şi comunitate pentru că avem precedent, avem experienţa tuturor contractelor de concesiune în parteneriat pe care le-a avut comunitatea până acum şi aţi văzut, când am vrut să tragem linie, la noi a fost praful şi la ei a fost toată agoniseala”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Din lecturarea proiectului de hotărâre veţi vedea că este vorba de jumătate din suprafaţă, deci 5.092 m.p., suprafaţă care, de altfel, a mai fost cerută şi de fostul proprietar – S.C. VIV SERV.
Vă propun ca soluţia definitivă privind ansamblul de locuinţe să fie avizată de dvs. înainte de emiterea autorizaţiei de construire, pentru că altfel este posibil să scăpăm investitorul şi să plece în altă parte. Deci, soluţia finală este tot în mâna dvs.”
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,Dacă vreau să dau posibilitatea realizării unor locuinţe P+1... P+2, ar trebui ca din textul articolului 1 al proiectului de hotărâre să eliminăm ,,Planul Urbanistic Zonal – zona sud Sere”. Eliminând acest text, se elimină planşa de acolo.  Ar trebui un text care să dea posibilitate investitorului să vină cu altă soluţie. De aceea, mă întorc la amendamentul propus mai înainte şi anume: ,,Se aprobă realizarea unui cartier de locuinţe cu regim de înălţime P+1...P+2”.
- Se supune la vot acest amendament propus de dl. Chiriţă şi se aprobă în unanimitate.
- Se supune la vot modificarea articolului 2, astfel încât în loc de ,,Terenul care face obiectul P.U.Z.” să se scrie: ,,Terenul care face obiectul construcţiei ansamblului de locuinţe”. Se aprobă cu unanimitate de voturi.
- Se supune la vot şi se aprobă în unanimitate propunerea de modificare a art. 3, acesta urmând să fie formulat astfel: ,,Se aprobă transformarea destinaţiei actuale a terenului din TCC- zonă a echipamentelor publice dispersate în TCL 2 – zonă de locuinţe P+1...P+2”.
- În legătură cu art. 4, d-na consilier Simion Gina susţine concesionarea prin licitaţie publică.
Dl. consilier Sărăcăceanu: ,,Propunerea mea pentru art. 4 a fost următoarea: ,,Suprafaţa de teren de 5.092 m.p.  situată în zona Sere va face obiectul unui contract de parteneriat între Consiliul Local Slobozia şi S.C. CONSTRIF S.A.”  
 
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Se va face referire la suprafaţa totală, nu numai la 5.092 m.p.”
- Se supune la vot propunerea ca terenul pe care se va construi ansamblul de locuinţe să cuprindă întreaga suprafaţă (11.117 m.p.), în acest sens modificându-se şi vecinătăţile, precum şi propunerea de asociere a Consiliului Local Slobozia cu S.C. CONSTRIF S.A., în vederea construirii ansamblului de locuinţe în zona Sud – sere, pe perioada realizării investiţiei. Se aprobă cu 18 voturi ,,pentru” şi 3 abţineri (Petre Gabriela, Simion Gina, Gramovici Sergiu).
Urmează ca Serviciul de urbanism şi Compartimentul juridic să întocmească proiectul contractului de asociere, iar acesta să fie supus aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară din luna ianuarie 2006.
- Se supune la vot proiectul de hotărâre, cu amendamentele aprobate. Se aprobă cu 18 voturi ,,pentru” şi 3 abţineri (Petre Gabriela, Simion Gina, Gramovici Sergiu).
 
Se ia în discuţie punctul 23 al ordinii de zi: Proiect de hotărâre privind respingerea P.U.Z. – zona sud Matei Basarab, bl. D 4, privind amplasare supermarket.
- De la acest punct participă la şedinţă şi dl. Ciupercă Silvian – preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa.
 
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,Comisia de urbanism parţial (4-1) şi-a menţinut punctul de vedere din februarie de a amplasa pe această locaţie o clădire comercială.
Iniţiatorul ne-a prezentat un P.U.Z., propunând un supermarket  de 4.000 m.p., cu toate dotările.
Comisia de urbanism şi-a însuşit amplasamentul acestui supermarket pe Orăşelul Copiilor. Din februarie până acum au trecut 10 luni de zile, timp în care pe Orăşelul Copiilor nu s-a făcut nimic, nici măcar cele 500 milioane alocate nu s-au văzut puse în operă. Probabil că în luna ianuarie vom afla şi noi ce se întâmplă cu cele 500 milioane alocate Orăşelului Copiilor.
Comisia de urbanism a spus că este timpul să îl mobileze, şi-a însuşit soluţia de urbanism şi aprobă P.U.Z. cu amplasarea supermarketului pe Orăşelul Copiilor.
Referitor la concesiune, asociere, parteneriat, comisia de urbanism nu şi-a permis să-şi spună punctul de vedere. Ea a avut totuşi în materiale contractul de asociere propus de investitor şi a mers pe ideea că acest tip de contract va ajunge şi la comisia juridică. În momentul primirii materialelor am văzut că nu există nici un punct de vedere al comisiei juridice. Deci, problema asocierii sau a parteneriatului nu a intrat în atenţia comisiei de urbanism.
Comisia de urbanism a avizat nefavorabil proiectul de hotărâre privind respingerea, ceea ce înseamnă că este de acord cu propunerea de urbanism (aprobarea P.U.Z. şi concesionarea terenului prin licitaţie publică)”.
Dl. consilier Vasile Cornel: ,,Propun amânarea discutării acestui proiect de hotărâre, având în vedere avizul comisiei de urbanism. Încă o dată să se  spună cetăţenilor că ne opunem amplasării unui supermarket.
Avem o locaţie, aş vrea şi eu să văd demarate lucrările pentru un supermarket în Slobozia, ca cetăţean al oraşului.
De aceea vă propun să amânăm discutarea acestui proiect de hotărâre”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Sunt iniţiatorul proiectului de hotărâre, fără nici o discuţie nu agreez propunerea de asociere nici în acest caz  şi nici în cazul anterior. Deci, nu era nevoie să cer avizul comisiei juridice pentru acest proiect”.
Dl. consilier Sărăcăceanu Constantin: ,,Nu vreau să fac un atac la persoană sau să-i aduc aminte stimatului meu coleg Vasile Cornel vis-a-vis de ceea ce a spus mai înainte. Eu vreau să aduc aminte tuturor că pe acest amplasament consiliul Local a avut o iniţiativă în urma unei solicitări concrete. La vremea respectivă o parte dintre noi, cei de faţă, împreună cu comisia de urbanism am considerat să nu particularizăm şi să dăm girul concurenţei să vină să-şi spună cuvântul şi în urma competiţiei să iasă într-adevăr ceva deosebit. La vremea respectivă am fost catalogaţi în fel şi chip, s-au făcut presiuni pe media, pe toate direcţiile, aici, lângă fereastră, era o serie întreagă de întreprinzători din localitate, tot respectul pentru dânşii. La vremea respectivă, când patronul de la Transmim ne-a încântat cu o solicitare vis-a-vis de zona de la intrarea în Slobozia, cu acel ansamblu de locuinţe, i-am spus: ,,Domnule Mihai, de ce nu achiesaţi la această idee, să participaţi la licitaţie? Noi scoatem la licitaţie acest teren, în condiţiile date, aveţi libertatea, dorinţa de a investi, prezentaţi toate cele necesare în ceea ce noi ne angajam prin caietul de sarcini, prin proiectul de hotărâre”. Mai mult decât atât, dacă dânsul vrea, i s-a spus la vremea respectivă că oriunde se poate face un supermarket în Slobozia dar mai puţin în centrul oraşului. Nu vin din februarie până acum, pentru că nu noi decidem unde se pune. Solicitantul vine şi spune, îşi face socotelile, cum de altfel şi dl. Mihai şi-a făcut socotelile când a solicitat acest lucru, dar are zona unde noi ne-am bucurat atunci când a făcut acea iniţiativă şi unde gândesc că poate foarte bine să facă un supermarket.
Aceasta este problema. Deci, nu putem să avem opinii diferite de la o lună la alta”.
D-na consilier Nae Florentina: ,,Iată că în luna decembrie acest amplasament este râvnit şi de un investitor local.  Este atuul lor, sediul fiscal al acestor investitori este municipiul Slobozia. Consiliul Local adună taxe şi impozite de la aceşti investitori locali şi trebuie sprijiniţi.
Chiar iniţiativa noastră din februarie era să concesionăm prin licitaţie publică. Dacă atunci investitorii locali nu s-au trezit şi s-au trezit în decembrie, părerea mea este că trebuie să fie susţinuţi”.
Dl. consilier Minciu Dumitru: ,,Aş vrea să reamintesc că deja am aprobat o locaţie pentru amplasarea unui supermarket într-o zonă destul de bine poziţionată şi cu posibilitatea de acces de circulaţie din variantă.
Pe mine mă surprinde atitudinea acestor oameni de bine din Slobozia, care atunci când am vrut să acordăm acel spaţiu investitorilor străini, au venit aici în jurul nostru, inclusiv dl. Chiriţă,  şi au susţinut să nu se schimbe destinaţia acestui teren.  Cu tot respectul dar dl. Chiriţă are toate motivele să susţină nişte lucruri  de tipul acesta.
Dacă este Orăşelul Copiilor, atunci să facem în aşa fel încât să fie
într-adevăr un Orăşel al Copiilor”.
Dl. consilier Chiriţă Nelu:  ,,În aprilie 2004 a fost supus analizei Consiliului Local un P.U.Z. cu un supermarket în Orăşelul Copiilor, înaintat de REWE. La data aceea într-adevăr am susţinut neamplasarea acestui supermarket, deci aprilie 2004. Din aprilie 2004 până în februarie 2005 pe Orăşelul Copiilor nu s-a întâmplat absolut nimic, chiar el a murit din ce în ce mai mult. Dl. Minciu se referea la aprilie 2004.  În februarie 2005 un investitor a venit şi s-a oferit să ne facă un Orăşel al Copiilor în schimbul amplasării pe locaţia respectivă. La acea şedinţă de pomină, unde cei 4 sau 5 agenţi economici puternici în domeniul comerţului au venit aici şi au susţinut neamplasarea acestui supermarket. Dacă vreţi, amplasarea lui a fost respinsă cu 13 voturi ,,pentru” din 14 posibile, i-a lipsit 1 vot. Dacă nu credeţi, citiţi procesul verbal al şedinţei.
Comisia de urbanism astăzi îşi menţine punctul de vedere din februarie. deci eu nu în februarie spun ceva şi în decembrie altceva. Pe Orăşelul Copiilor trebuie făcut ceva. Că se face Mall, pistă pentru rolerişti, supermarket, aqua planet, dar acolo trebuie făcut ceva.
Dat fiind faptul că până în acest moment nu s-a mişcat nimic în ceea ce priveşte mobilarea acestui Orăşel al Copiilor, comisia de urbanism şi-a permis luxul să accepte soluţia prezentată de iniţiator. Deci noi suntem de acord cu mobilarea acelui teren viran, pentru că în acest moment este un WC public al câinilor care vin acolo cu proprietarii lor. Nu se poate aşa ceva. Deci, el nu mai este un Orăşel al Copiilor, fiind lăsat într-o degradare extraordinară. Noi, comisia de urbanism, nu mai vrem acest lucru şi am fost de acord cu soluţia prezentată de iniţiator. Că facem licitaţie publică sau nu, ar fi bine să ne uităm la proiectul de hotărâre aprobat mai înainte când am zis: ,,Bun, OK, se reface soluţia de urbanism şi intenţionăm un parteneriat”. Ce ne opreşte să facem un parteneriat şi în cazul acesta?”
Dl. consilier Andriescu Adrian: ,,Aş dori să-mi spun şi eu punctul de vedere. Atunci când a fost discuţia respectivă, într-adevăr au fost foarte mulţi şi au fost câteva propuneri care au rămas agăţate undeva.  Cineva spunea că ne erijăm într-un for care hotărâm asupra vieţii oamenilor.  S-a solicitat atunci să se facă un sondaj, să nu fim numai noi care să hotărâm asupra acestui subiect. Nimeni nu a vrut să ia pulsul, să vadă ce gândesc locuitorii municipiului privind amplasarea unui supermarket în acel Orăşel al Copiilor.
Din discuţiile de aici, au dreptate şi unii, şi alţii, dar ar fi bine să consultăm şi populaţia oraşului şi să ţinem cont de părerea acestor oameni. De aceea, susţin ideea amânării acestui proiect de hotărâre şi să se facă un sondaj, măcar informativ, ca să ne dăm seama  dacă greşim sau suntem pe o linie bună. Presa ar putea să ne ajute, Radio Campus. Avem suficiente posibilităţi de a ne informa dacă suntem în asentimentul oamenilor sau greşim”.
Dl. consilier Sărăcăceanu Constantin: ,,Eu am să leg cele două propuneri – cea făcută de dl. Andriescu şi ceea ce a propus comisia. În primul rând comisia propune aprobarea P.U.Z. şi concesionarea terenului prin licitaţie publică. Dl. Andriescu spune să consultăm cetăţenii acestui oraş. Să legăm aceste două lucruri, deci să oferim variante cetăţenilor ca să-şi poată spune părerea, că noi, autoritatea locală, Consiliul Local, dorim în acel loc să facem ceva. Ori printr-un concurs de proiecte, ori de solicitări, să putem odată să ieşim în public şi să spunem că în vederea realizării acestor proiecte noi scoatem la licitaţie aceste amplasamente”.
Dl. consilier Stoica Alexandru: ,,Pentru că m-aţi sărit, doamnă preşedinte, şi mi-aţi dat cuvântul mai târziu, mi-a furat ideea dl. consilier Sărăcăceanu..
Cred că dl. Andriescu are dreptate. Aş vrea să vă aduc aminte că data trecută când am discutat aceste aspecte privind amplasarea unui supermarket pe ,,Orăşelul Copiilor”, investitorii locali erau foarte vehemenţi. Deci este un pic imoral, chiar le dăm apă la moară, pentru că ei au fost cei mai vehemenţi. De fapt, mi se pare normal să fie aşa, sunt oameni de afaceri şi oportunităţile şi le aleg.
Vă propun să amânăm pentru ianuarie, punem nişte urne iar cetăţenii municipiului să se pronunţe. Suntem în plină democraţie, să prezentăm mai multe variante şi dacă cetăţenii municipiului spun că sunt de acord, atunci vom şti şi noi ce să facem.
Eu sunt de acord cu ceea ce a spus dl. Chiriţă, îmi este şi frică să merg prin acea zonă, nu se ştie peste ce dai”.
D-na consilier Pandele Mariana: ,,Este foarte adevărat că trebuie făcut ceva acolo. Deşi s-au alocat 500 milioane, nu s-a făcut nimic. Este foarte adevărat că nu poţi să mergi 1 m fără să dai de ceva care nu-ţi face plăcere”.
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,Aş vrea să fac o completare în legătură cu această solicitare de a întreba populaţia dacă este sau nu este de acord cu amplasarea unui supermarket. Vedeţi în presă şi la televiziune marea discuţie în legătură cu amplasarea pasajului de la Titulescu. Singurii cetăţeni întrebaţi dacă îi deranjează sau nu pasajul au fost apartamentele adiacente lungimii. Sper ca acelaşi lucru să-l facem şi aici, adică să nu întrebăm pe unul de pe str. Plevnei dacă îi convine să facem un supermarket pe ,,Orăşelul Copiilor” pentru că riscăm să nu-l mai facem, ci numai cetăţenii din zonă”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Trebuie să-mi explic propunerea. Sunt consecvent, am fost pentru respingere.  Cred că este cazul ca şi cei care au fost împotriva propunerii de a se realiza un supermarket să-şi exprime foarte clar punctul de vedere, fără echivoc.
Trebuie să mai amintesc două lucruri. Printre cei care au contestat amplasarea unui supermarket în această zonă a fost chiar şi iniţiatorul  şi celălalt care susţine. A mai propus că se va asocia cu Consiliul Local şi va pune la bătaie suma de 1 miliard.
În al doilea rând, trebuie să mai amintesc faptul că în momentul când s-a propus realizarea unui P.U.D. nu mi-a fost acceptată propunerea ca să realizăm un astfel de plan şi pe Orăşelul Copiilor”.
- Preşedintele şedinţei supune la vot amendamentul privind amânarea pentru şedinţa următoare a acestui proiect de hotărâre şi realizarea consultării cetăţenilor privind amplasarea unui supermarket pe Orăşelul Copiilor.
Dl. Ciupercă Silvian- preşedintele Consiliului Judeţean: ,,Dacă-mi permiteţi, în situaţia în care votaţi amânarea, în ianuarie veţi veni şi veţi discuta din nou proiectul primarului privind respingerea respectivei propuneri”.
Dl. consilier Vasile Cornel: ,,Discutăm proiectul domnului primar, discutăm şi proiectul dvs. Dl. primar are drept de iniţiativă, dv. aveţi drept de iniţiativă şi fiecare dintre noi”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Eu în orice situaţie voi cere respingerea realizării unui supermarket pe Orăşelul Copiilor.
Nu cred că este lipsit de importanţă să vă spun că au venit şi alţi oameni de afaceri şi au spus că se cumpără voturi vis-a-vis de acest lucru”.
D-na consilier Pandele Mariana: ,,Solicităm să se demonstreze”.
Dl. Sărăcăceanu: ,,Domnule primar, se cumpără sau s-au cumpărat? Să fiţi clar pentru că aici chiar că noi am vrea să ştim lucrul acesta”.
D-na consilier Pandele Mariana: ,,Deci, chiar insistăm. Insistăm foarte tare să ni se spună din moment ce sunt afirmaţii care probabil ne vizează pe toată lumea, să ni se spună concret. Se auzea aici de 3000 Euro. Ar fi extrem de grav. Nici în glumă nu poţi să crezi”.
Dl. consilier Chiriţă Nelu:,,Eu cred că în ianuarie abia avem posibilitatea să vedem o competiţie între 2 sau 3 proiecte de hotărâri pe acelaşi subiect, pentru ca dacă dl. primar vine cu aceeaşi propunere de respingere, există posibilitatea – să zic 50-50 – ca cetăţenii din zonă să vrea acest supermarket şi atunci va apărea un proiect de hotărâre de amplasare a unui supermarket pe Orăşelul Copiilor la solicitarea cetăţenilor”.
Dl. consilier Sărăcăceanu: ,,Există D.N.A. pentru anchetarea faptelor de corupţie.  M-aţi făcut curios, domnule primar. Nu este chiar aşa de joacă”.
Dl. primar Ionaşcu  spune că a fost o glumă.
- Se supune la vot amendamentul de amânare a acestui proiect de hotărâre până la şedinţa din ianuarie, urmând să fie consultată populaţia din zonă în legătură cu amplasarea unui supermarket pe Orăşelul Copiilor. Cu unanimitate de voturi se aprobă acest amendament.
 
Se trece la discutarea următorului punct din ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind completarea anexei H.C.L. 199/2005 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în cadrul consiliilor de administraţie ale unităţilor şcolare din municipiul Slobozia.
Dl. consilier Chiriţă Gabriel: ,,Nu au fost desemnaţi reprezentanţi pentru Palatul Copiilor Slobozia şi  Şcoala Postliceală Sanitară Slobozia pentru că funcţionează după un alt regulament decât cel după care funcţionează unităţile şcolare din învăţământul preuniversitar. Dar, ca să finalizăm, am discutat şi dl. consilier Zamfir Vasile a fost de acord să fie desemnat în consiliul de administraţie al Şcolii Postliceale Sanitare iar d-na consilier Dragomir Smaranda – în consiliul de administraţie al Palatului Copiilor şi Elevilor”.
- Se supune la vot proiectul de hotărâre, cu aceste două propuneri, şi se aprobă în unanimitate.
 
În continuare, se prezintă Proiectul de hotărâre privind completarea anexei H.C.L. nr. 223/2005 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor şcolare din municipiul Slobozia.
Pentru Şcoala Postliceală Sanitară este propusă d-na consilier Nae Florentina, iar pentru Palatul Copiilor – d-na consilier Ioniţă Vasilica.
- Se supune la vot proiectul de hotărâre, cu aceste propuneri, şi se aprobă în unanimitate.
 
Se prezintă, în continuare, raportul comisiei de specialitate şi proiectul de hotărâre privind alocarea de la bugetul local a sumei de 1500 RON pentru achiziţionare de produse alimentare destinate persoanelor vârstnice şi cu handicap, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.
Dl. consilier Cucu Nelu propune majorarea sumei la 3000 RON.
D-na viceprimar Didiţă Victoria: ,,Este solicitarea Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice şi a Asociaţiei pentru Persoane cu Handicap şi am calculat pachetul exact ca la cei de la ajutorul social.  Vor primi pachete 60 pensionari şi 30 persoane cu handicap grav. Nu ne-au solicitat mai mult”.
- Se supune la vot proiectul de hotărâre şi se aprobă în unanimitate.
 
Se trece la ultimul punct din ordinea de zi: D i v e r s e.
 
- Se supun la vot şi se aprobă în unanimitate procesele verbale ale şedinţelor Consiliului Local din 24 noiembrie 2005 şi 2 decembrie 2005.
 
- Apoi se ia în discuţie contestaţia d-lui Papuc Vasile privind scutirea de la plata taxei pentru tarabă Bazar.
D-ra secretar Simona Dumitrache: ,,Dânsul a mai avut o solicitare în acest sens.  Are certificat de revoluţionar şi solicită ca în baza acestuia să nu mai plătească taxa pentru mesele pe care le are în Bazar. Într-adevăr este scutit de impozitele şi taxele locale (impozit pe construcţie, taxă pentru autoturism), dar această taxă de ocupare a unei mese în Bazar nu face obiectul legii”.
Având în vedere că solicitarea d-lui Papuc Vasile nu se încadrează în prevederile legale, Consiliul Local respinge contestaţia acestuia.
 
-  În continuare  comisia de licitaţie desemnată de către Consiliul Local prezintă, conform Legii 219/1998,  Raportul privind modul de desfăşurare a licitaţiilor publice pentru închidere spaţii comerciale şi terenuri în Pieţele Agroalimentare şi Bazar.
 
- Apoi se dă cuvântul d-nei consilier Dragomir Smaranda – care spune următoarele: ,,La blocul C3 sc.A avem un plop de 34-35 ani care este la o distanţă de bloc de 6 m şi care oricând se poate prăbuşi.  Avem instalaţie de gaze, iar din 10 proprietari 8 avem centralele montate în bucătării. Am făcut cerere să se taie plopul, ultima cerere a fost făcută în iulie. Nu s-a rezolvat nimic”.
 
- În continuare, preşedintele şedinţei dă cuvântul d-lui Istrate Marian, locuitor al municipiului Slobozia, care spune: ,,Reprezint atât cetăţenii de la curţi cât şi de la scara blocului din jurul spălătoriei auto Nick Touring. Nu s-a rezolvat nimic până acum.  Nu ne deranjează prezenţa acolo a unui agent comercial, ci ne deranjează faptul că are un aviz pentru spălătorie, deşi acolo este cel mai impropriu loc pentru spălătorie auto. Cred că ocupă puţin şi din domeniul public. Vara spală covoare acolo. Unde se pun la uscat decât pe domeniul public?
Între timp au apărut autobuzele lui Nick Touring, care se spală tot acolo, pământul rămâne pe stradă, este un zgomot teribil când se spală.
Vrem doar să se rezolve problema cel puţin de acum încolo, fiind vorba de un zgomot infernal. Şi-a făcut acum un paravan care face o pauză în vizual, nu în auditiv. Rugămintea noastră este de a se anula autorizaţia pentru spălătorie auto.
Nu cred că s-ar putea vreodată să se alinieze la vreo normă pe aceşti 70 m. Nu are spaţiu să bage un autobuz.
Deci, dorinţa noastră este să fie anulată autorizaţia de spălătorie auto”.
Dl. consilier Chiriţă Nelu: ,,Sunt două norme care pot să determine dispariţia acelei spălătorii. La aceste două norme se mai adaugă şi intenţia pozitivă a serviciului de urbanism. Luna trecută ne-a arătat o autorizaţie către o spălătorie auto în care îl obliga pe proprietar să-şi parcheze maşinile în incintă. În cazul lui Nick Touring, nefiind vorba de crearea unei incinte, este clar că trebuie să dispară de acolo şi atunci s-ar putea să apelăm la două normative. Unul ,,pueril” de arhitectură care zice că amplasarea unităţilor de prestări servicii în vecinătatea locuinţelor se face cu luarea tuturor măsurilor de eliminare a disconfortului. Şi mai există Ordinul 539 al Ministerului Sănătăţii care se referă la sănătatea populaţiei şi care spune: ,,prestările de servicii generatoare de zgomot, noxe ş.a.m.d. nu se amplasează la mai puţin de 50 m. de locuinţe”. Dacă întindem o ruletă, Nick Touring trebuie să dispară de acolo. Deci, totul este să întindă cineva ruleta”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Toate măsurile întreprinse de noi nu au dat rezultate şi atunci vom rezilia contractul.  În şedinţa următoare vom veni cu propunerea de reziliere a contractului de concesiune”.
Dl. consilier Cucu Nelu: ,,Am o propunere. Sigur că sunt pertinente observaţiile. Propun ca în analiza serviciului de urbanism să fie şi stabilirea unor posibile locaţii în care actualii proprietari de asemenea servicii să poată să acceadă după interzicerea desfăşurării activităţii acolo. Este simplu de spus că închidem acolo, dar este o prestare de serviciu utilă. Să le dăm un termen, să-i avizăm”.
Dl. primar Ionaşcu Gabi: ,,Am epuizat toate măsurile. Singurul lucru care a mai rămas este rezilierea contractului de concesiune”.

Dl. consilier Sărăcăceanu Constantin: ,,Am două probleme.
- După cum ştiţi, pe str. Gării se face extindere de reţea RENEL şi cred că aţi văzut şi dvs. ceea ce am văzut şi eu,  poate pentru 2-3 plopi era vremea să dispară, dar este dureros ce  s-a întâmplat acolo, 3 platani au fost mutilaţi pur şi simplu. Eu înţeleg că reţeaua trebuia făcută, că este necesară, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să treci cu tăvălugul.
- A doua problemă:  Domnule primar, mai avem puţin şi o să fim 1 câine – 1 om.  Avem sau nu serviciu de ecarisaj?”
Dl. primar Ionaşcu Gabi:,,Aveţi dreptate în ceea ce priveşte platanii. Am dispus măsuri împotriva celor de la D.A.D.P., dar nu acoperă paguba.
Referitor la câini, de obicei în fiecare toamnă-iarnă ne confruntăm cu o invazie de câini aduşi de cei de la sate care nu mai au ce să le dea de mâncare.  Există serviciu de ecarisaj şi zilnic acţionează”.
 
În continuare, dl. primar Ionaşcu Gabi spune următoarele:
,,Am 3 scrisori pe care vreau să vi le supun atenţiei.
- Prima scrisoare este a unei societăţi din Italia – GE.CO.MAR.S.p.A. –care a citit pe pagina noastră de internet programele pe care le avem afişate pentru dezvoltarea oraşului.
Ne propune încredinţarea concesiunii proiectelor de străzi, canalizare, sursa de apă de la Drajna şi staţia de epurare.
Ei sunt dispuşi să vină în parteneriat public-privat cu noi în vederea finanţării acestor lucrări. Au estimat  proiectele până la circa  20 milioane Euro.
Ne spun că societatea este într-un grup de societăţi care sunt în măsură să pună la dispoziţia noastră atât partea de cercetare, mă refer la studii şi specialişti, cât şi execuţia lucrării.  În acest scop dânşii ne sugerează încredinţarea concesiunii pentru efectuarea acestor lucrări.
Această scrisoare va fi supusă discuţiei comisiei economice şi comisiei juridice, astfel încât să le putem da un răspuns.
 
- Societatea IDROTECNICA SRL din Italia ar dori şi de această dată o scrisoare de garanţie bancară pentru a evita riscurile economice, în vederea realizării unui parteneriat public-privat pentru modernizarea şi punerea în funcţiune a staţiei de epurare.
Punctul meu de vedere este că nu merită să mai dăm răspuns unei astfel de iniţiative, am discutat de mai multe ori această cerinţă.
 
- Firma PLUS Discount România S.C.S. din Bucureşti, care face parte din concernul german Tengelmann, ne solicită intrarea în parteneriat cu Consiliul Local în vederea realizării unui supermarket pe amplasamentul din B-dul Chimiei, unde se află cele două terenuri de sport de lângă Clubul Tineretului şi sediul societăţii ELECTRICA.
În acelaşi timp, ne spune că societatea este dispusă să sponsorizeze cu 15.000 Euro reamenajarea Orăşelului Copiilor din apropiere şi a unui teren cu gazon artificial în această zonă.
Va trebui să dăm totuşi un răspuns.  De altfel, solcitarea este adresată consilierilor.
Dacă sunteţi de acord, aceste scrisori le voi supune discuţiei comisiilor de specialitate”.
- Consiliul Local este de acord ca aceste scrisori să fie discutate mai întâi în comisiile de specialitate.
 
D-ra secretar Simona Dumitrache: ,,La sfârşitul acestei luni expiră contractul de reprezentare la instanţă al d-nei Petre Gabriela.  Dvs. i-aţi aprobat acest mandat. Vă rog să spuneţi ce facem mai departe”.
D-na consilier Petre Gabriela: ,,În primul rând să lămurim acea parte a presei care nu înţelege de ce se discută la Diverse. Consiliul Local prin hotărâri administrează treburile localităţii. Juridic aceasta înseamnă 46 raportat la 38 din Legea 215. Nu se poate să hotărâm în ceea ce priveşte treburile din bucătăria internă a acestui consiliu decât la capitolul Diverse.
În al doilea rând, nicidecum nu ţin cu dinţii de acest contract. Personal vă spun că mi-a adus multe bătăi de cap. Am avut peste 30 dosare, au fost celebrele dosare cu A.N.L.  în care au fost 5 jurişti, 10 opinii, chiar două instanţe de acelaşi grad au dat soluţii contrare. Mi-am atras şi oprobiul Direcţiei juridice a Prefecturii, care acum văd că se foloseşte şi de presă ca să-mi mai servească câte ceva. Deci, în nici un caz eu nu mă ţin de acest contract. Dacă dv. credeţi că este bine ca eu să reprezint în continuare consiliul – pentru că eu vă garantez că nu sunt incompatibilă – am să o fac în continuare. Dacă nu doriţi, este la fel de bine, nu este nici o supărare din partea nimănui. Va urma să se angajeze altcineva, pentru că deocamdată juriştii noştri angajaţi sunt începători şi nu pot să reprezinte decât la instanţa de fond. Personal apreciez că nu pot fi la momentul acesta suficient de pregătiţi, indiferent cât sunt de binevoitori şi dotaţi intelectual.  Deci, va trebui să angajaţi pe altcineva în această situaţie. Personal cred că pe nimeni nu a deranjat modalitatea în care eu am reprezentant consiliul în instanţă. Dacă pe cineva a deranjat ceva, au fost rezultatele, dar aceste decizii nu mai depind de mine pentru că nu eu dau soluţiile, ci instanţa.
Dv. veţi hotărî, pentru mine este egal. Sunteţi un client ca şi oricare alt client”.
- Se supune la vot şi se aprobă în unanimitate  prelungirea contractului de reprezentare în instanţă a Consiliului Local de către d-na av. Petre Gabriela.
 
Preşedintele şedinţei dă cuvântul d-nei Ciupercă Silvian – preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, care spune următoarele:
,,Agenda publică a prezentului este aproape copleşitoare, sunteţi de 6 ore şi jumătate în şedinţă, dar şi agenda viitoare este la fel de importantă.
Vreau să invit Consiliul Local, comisia de urbanism, la un program consecvent de lucru - ,,Slobozia şi proiecte mari”  - privind servicii publice pentru activitatea oraşului, servicii publice periurbane. Luăm în calcul dezvoltarea Sloboziei în comparaţie cu oraşe de aceeaşi mărime.
Ne preocupă şi nu putem ca în aceste 16-20 luni până la integrare să lăsăm oraşul fără un portofoliu de proiecte mari.
Dacă acceptaţi această invitaţie a mea, fac precizarea că aceasta înseamnă şi cofinanţare.
Vă mulţumesc şi reflectaţi la ceea ce v-am propus”.
           
Preşedintele şedinţei, d-na consilier Pandele Mariana: ,,Personal vă urez sărbători fericite, să dea Dumnezeu un an mai bun şi să auzim de bine”.
           
Întrucât ordinea de zi a fost epuizată, şedinţa Consiliului Local se încheie.
Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal.
 
 
 
 
           PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
                                                                                              Contrasemnează
                  Mariana Pandele                                                  S E C R E T A R,
 
                                                                                             Simona Dumitrache