CONSILIUL
LOCAL AL MUNICIPIULUI
S L O B O Z I A
JUDEŢUL IALOMIŢA
M
I N U T Ă
privind
desfăşurarea şedinţei
ordinare a Consiliului Local
al municipiului Slobozia din 27 octombrie
2005
Convocarea consilierilor a
fost făcută individual prin adresa nr. 38281 din 20 octombrie 2005,
în care au fost precizate: data, ora, locul desfăşurării şi
ordinea de zi a şedinţei.
Au fost prezenţi 20
consilieri din numărul total de 21. A lipsit dl. consilier
Costea
Nicolae.
La şedinţă
participă de drept: dl. Ionaşcu Gabi – primarul municipiului
Slobozia, d-na Didiţă Victoria şi dl. Radu
Paros-Mihăiţă – viceprimari; d-ra Simona Dumitrache – secretar
al municipiului.
Ca invitaţi
participă reprezentanţi ai compartimentelor de specialitate din
cadrul aparatului propriu al Consiliului Local (Ştefan Elena – director
economic; Hamza Eugenia – şef serviciu investiţii) şi d-na
Costea Gabriela – consilier în cadrul aparatului de lucru al
Consiliului Local.
De asemenea, sunt
prezenţi reprezentanţi ai presei locale şi ai posturilor locale
de radio şi televiziune.
Dl. Ionaşcu Gabi,
primarul municipiului, anunţă ordinea de zi a acestei
şedinţe:
1. Proiect de
hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli
pe
anul 2005.
2. Proiect de
hotărâre privind alocarea din bugetul local a sumei de
400.000.000 lei
(40.000 RON), reprezentând cota parte ce revine Consiliului Local
pentru
realizarea programelor ,,Reabilitarea locuinţelor pentru rromi situate
în
bl. C1, sc. A, str. Lacului” şi ,,Realizare Centru Social pentru
Sprijinirea Rromilor”
3. Proiect de
hotărâre privind rezilierea parţială a contractului de
concesiune 1973/1.05.1999 încheiat între Consiliul Local
Slobozia şi S.C.
URBAN S.A. pentru producerea şi distribuţia energiei termice şi
concesionarea prin licitaţie publică a Serviciului de producere
şi furnizare a energiei termice
4. Proiect de
hotărâre privind stabilirea tarifului pentru folosirea grupurilor
sanitare
situate în pieţele agroalimentare, oborul şi bazarul din
municipiul
Slobozia
5. Proiect de
hotărâre privind numirea în funcţia de director executiv al
Serviciului Public de Asistenţă Socială a d-nei Savin
Delia-Ioana
6. Proiect de hotărâre privind numirea în
funcţia de director executiv al
Serviciului Public al Poliţiei Comunitare a d-lui Abaza
Laurenţiu
7. Proiect de hotărâre privind modificarea
Hotărârii Consiliului Local nr. 7/27.01.2005 privind stabilirea
numărului de asistenţi personali pe anul 2005
8. Proiect de hotărâre privind modificarea
Statului de funcţii pentru personalul din cadrul aparatului propriu al
Consiliului Local – Serviciul Administraţie publică locală
9. Proiect de hotărâre privind desemnarea
Comandamentului Local Antiepizootic la nivelul municipiului Slobozia
10. Proiect de hotărâre privind desemnarea
reprezentanţilor Consiliului Local în cadrul consiliilor de
administraţie ale unor unităţi şcolare pe raza municipiului
Slobozia
11. Proiect de hotărâre privind denominarea
limitelor minime ale veniturilor obţinute din creşterea şi
valorificarea animalelor, din agricultură, precum şi din
vânzarea,
utilizarea terenurilor, clădirilor, spaţiilor locative sau altor
bunuri mobile şi imobile, în vederea acordării venitului minim
garantat
12. Proiect de hotărâre privind modificarea
art. 2 din Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 36/24.02.2005
prin
care se concesionează o suprafaţă de teren situat pe şos.
Bucureşti-Constanţa, DN-2A către ROMPETROL-DOWNSTREAM S.A.
13. Proiect de hotărâre privind respingerea
cererii d-lui Cercel Antonie prin care solicită concesionarea unei
suprafeţe de 5,04 m.p. teren situat pe B-dul Cosminului, bl. U26, sc. B
în
vederea realizării unui grup sanitar
14. Proiect de hotărâre privind concesionarea
fără licitaţie publică a unei suprafeţe de 35 m.p.
teren situat pe Al. Nordului, bl. L7, sc. A pentru realizare extindere
spaţiu comercial către S.C. CRISTIN RALU IMPEX S.R.L.
15. D i v e r s e :
-Aprobarea procesului-verbal al
şedinţei Consiliului Local din 29 septembrie 2005.
-Contestaţie S.C. PARADIS I. AP. S.R.L.
privind anularea actului administrativ nr. 29113/15.08.2005 prin care
s-a
stabilit plata despăgubirilor băneşti aferente taxei de
concesionare teren pentru perioada februarie 2001 – iunie 2005.
-Contestaţie S.C. TRANSMIM S.R.L. la
solicitarea din luna septembrie 2005 privind reamenajarea Orăşelului
Copiilor şi realizarea unor spaţii comerciale pe acest amplasament,
în asociere cu Primăria municipiului Slobozia.
De asemenea, dl. Primar
propune să se supună aprobării Consiliului Local majorarea sumei
prevăzută pentru
activităţi culturale la poziţia ,,Concursul naţional Ionel
Albeşteanu” de la 20 milioane la 34 milioane, întrucât
numărul
concurenţilor este mare (18)
şi în asemenea condiţii şi volumul premiilor va fi mai
mare decât cel estimat iniţial.
-
Fiind
supusă la vot, ordinea de zi a fost aprobată în unanimitate.
Dl.
Consilier Sărăcăceanu Constanti propune
discutarea, înainte de punctul Diverse a
proiectului de hotărâre privind
rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2005.
Până
atunci, d-na director Ştefan Elena să-şi pregătească
datele şi să informeze în legătură cu componenţa sumei
de 1.200.000.000 lei – intervenţii de urgenţă pentru
inundaţii.
Se trece la discutarea
problemelor aflate pe ordinea de zi.
1. Proiect de hotărâre privind alocarea din
bugetul local a sumei
de 400 milioane lei (40.000 RON) reprezentând cota parte ce
revine Consiliului
Local pentru realizarea programelor ,,Reabilitarea locuinţelor pentru
rromi situate în bl. C1, sc. A, str. Lacului” şi ,,Realizare
Centru Social
pentru Sprijinirea Rromilor”.
-
Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate, dar
suma
respectivă se va folosi pentru realizarea unui singur program -
,,Centrul
Social pentru Sprijinirea Rromilor”.
2. Proiect dehotărâre privind rezilierea
parţială a
contractului de concesiune 1973/1.05.1999 încheiat între
Consiliul Local
Slobozia şi S.C. URBAN S.A. pentru producerea şi distribuţia
energiei termice şi concesionarea prin licitaţie publică a
Serviciului de producere şi furnizare a energiei termice.
- Dl.
consilier Sărăcăceanu a propus următoarele amendamente:
Art. 4 să fie reformulat, astfel: ,,Cu data de 1
ianuarie 2006
se concesionează prin licitaţie publică Serviciul Public de
producere şi distribuţie energie termică în sistem centralizat
sau, după caz, se înfiinţează Serviciul Public de producere
şi distribuţie a energiei termice, aflat în gestiunea directă a
Consiliului Local Slobozia”.
Art. 6 să fie completat astfel:
,,Începând cu data de 1
ianuarie 2006, Direcţia Economică şi Compartimentul patrimoniu
vor calcula redevenţa valorică pe care concesionarul S.C. URBAN S.A.
o va achita pentru activele rămase în concesiune privind
activitatea de
apă, canal şi epurare”.
-
Fiind supuse
la vot, aceste amendamente au fost aprobate în unanimitate.
- Dl. consilier Andriescu Adrian a propus
completarea art. 5, astfel încât
formularea acestuia să fie următoarea: ,,Serviciul de gospodărie
comunală-fond locativ şi biroul juridic-contencios administrativ vor
întreprinde procedurile legale şi vor întocmi caietul de
sarcini pentru
scoaterea la licitaţie publică a Serviciului, urmând a-l supune
aprobării Consiliului Local în şedinţa din noiembrie 2005”.
Fiind supus la vot,
şi acest amendament a fost aprobat în unanimitate.
- Apoi s-a supus la vot proiectul
de hotărâre, cu amendamentele propuse şi aprobate. A fost aprobat
în
unanimitate.
3. Proiect de hotărâre privind stabilirea
tarifului pentru
folosirea grupurilor sanitare situate în pieţele agroalimentare,
oborul
şi bazarul din municipiul Slobozia.
-
S-a aprobat cu unanimitate de voturi.
4. Proiect de hotărâre privind numirea
în funcţia de director
executiv al Serviciului Public de Asistenţă Socială a d-nei
Savin Delia-Ioana.
- A
fost aprobat în unanimitate.
5.
Proiect de hotărâre privind numirea în funcţia de director
executiv
al Serviciului Public de Poliţie Comunitară a d-lui Abaza
Laurenţiu.
- S-a aprobat în
unanimitate.
6.
Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii
Consiliului Local
nr. 7/27.01.2005 privind stabilirea numărului de asistenţi personali
pe anul 2005.
-
Fiind supus la vot, a
fost aprobat în unanimitate.
7. Proiect de hotărâre privind modificarea
Statului de
funcţii pentru personalul din cadrul aparatului propriu al Consiliului
Local – Serviciul Administraţie publică locală.
- S-a aprobat cu
unanimitate de voturi.
8. Proiect de hotărâre privind desemnarea
Comandamentului local
Antiepizootic la nivelul municipiului Slobozia.
- A
fost aprobat în unanimitate.
9. Proiect de hotărâre privind desemnarea
reprezentanţilor
Consiliului Local în cadrul consiliilor de administraţie ale unor
unităţi şcolare pe raza municipiului Slobozia.
-
Comisia pentru învăţământ, cultură, sănătate,
sport a propus amendamentul de a fi desemnaţi reprezentanţii
Consiliului Local în toate unităţile şcolare care au constituite
consilii de administraţie.
Cu acest amendament,
proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.
10. Proiect de hotărâre privind denominarea
limitelor minime ale
veniturilor obţinute din creşterea şi valorificarea animalelor,
din agricultură, precum şi din vânzarea, utilizarea terenurilor,
clădirilor, spaţiilor locative sau altor bunuri mobile şi
imobile, în vederea acordării venitului minim garantat.
- A
fost aprobat cu unanimitate de voturi.
11. Proiect de hotărâre privind modificarea
art. 2 din
Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 36/24.02.2005 prin care
se
concesionează o suprafaţă de teren situat pe şos.
Bucureşti-Constanţa, DN-2A către ROMPETROL-DOWNSTREAM S.A.
- S-a propus şi s-a
aprobat în unanimitate amendamentul ca pentru suprafaţa de teren
suplimentară rezultată în urma efectuării lucrărilor de
cadastru să se plătească redevenţa calculată de la
data concesionării (24.02.2005).
Cu acest amendament,
proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.
12. Proiect de hotărâre privind respingerea
cererii d-lui Cercel
Antonie prin care solicită concesionarea unei suprfeţe de 5,04 m.p.
teren situat pe b-dul Cosminului, bl. U 26, sc. B în vederea
realizării
unui grup sanitar.
- S-a aprobat cu unanimitate
de voturi.
13. Proiect de hotărâre privind concesionarea
fără
licitaţie publică a unei suprafeţe de 35 m.p. teren situat pe
Al. Nordului, bl. L 7, sc. A, pentru realizare extindere spaţiu
comercial
către S.C. CRISTIN RALU IMPEX S.R.L.
- S-a aprobat cu 19
voturi ,,pentru” şi
1 vot ,,împotrivă” (Cucu Nelu).
14. Proiect de hotărâre privind rectificarea
bugetului de venituri
şi cheltuieli pe anul 2005.
- A fost aprobat cu 15
voturi ,,pentru”, 2 voturi ,,împotrivă” (Sărăcăceanu
Constantin, Dragomir Smaranda) şi 3 abţineri (Pandele Mariana,
Ioniţă Vasilica, Cucu Nelu).
15.
D i v e r s e :
-S-a aprobat
procesul-verbal al şedinţei Consiliului Local din 29 septembrie 2005.
- S-a aprobat majorarea
sumei alocate pentru Concursul naţional ,,Ionel Albeşteanu” de la
20 milioane la 34 milioane lei.
- În ceea ce priveşte contestaţia S.C.
PARADIS I. AP. S.R.L. s-a hotărât ca în instanţă Consiliul
Local
să fie reprezentant de compartimentul juridic al Primăriei,
avându-se
în vedere că este un litigiu între o societate comercială
şi un
compartiment de specialitate din cadrul Primăriei.
- Solicitarea S.C.
TRANSMIM S.R.L. a fost retrasă de pe ordinea de zi şi nu s-a mai luat
în discuţie.
- S-a prezentat adresa primită de la Instituţia
Prefectului referitoare la hotărârile adoptate de Consiliul Local
Slobozia
în şedinţa din septembrie 2005, unele hotărâri neprimind
aviz de
legalitate.
- Au urmat apoi
întrebări şi interpelări.
PREŞEDINTE DE
ŞEDINŢĂ,
Contrasemnează
Alexandru
Stoica
S E C R E T A R,
Simona Dumitrache