CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
                        S L O B O Z I A
                  JUDEŢUL IALOMIŢA
                       
 
 
M I N U T Ă
privind desfăşurarea şedinţei Consiliului Local din
30 iunie 2005

 
 
Convocarea consilierilor a fost făcută individual prin adresa nr. 22.839  din 22.06.2005  în care au fost precizate: data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a şedinţei.
Sunt prezenţi toţi consilierii, deci şedinţa este  legal constituită.
La şedinţă participă de drept: dl. Ionaşcu Gabi – primarul municipiului Slobozia; d-na Didiţă Victoria şi dl. Radu Paros-Mihăiţă – viceprimari; d-ra Simona Dumitrache – secretar al municipiului.
Ca invitaţi participă reprezentanţi ai compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local (Hamza Eugenia – Serv. investiţii; Furcoi Horia – şef serviciu gospodărie comunală; Brânză Sorin – arhitectul şef)..
De asemenea, sunt prezenţi reprezentanţi ai presei locale şi ai posturilor locale de radio şi televiziune.
 
Dl. Ionaşcu Gabi, primarul municipiului, anunţă ordinea de zi a şedinţei:
 
1.Proiect de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier al d-lui Mihai Geantă.
 
2.Proiect de hotărâre privind validarea mandatului de consilier al d-lui Zamfir Vasile.
 
3.Depunerea jurământului de către dl. Zamfir Vasile
 
4.Proiect de hotărâre prin care se modifică Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 8/1.07.2004 privind constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Slobozia
 
5.Proiect de hotărâre prin care se aprobă plata cotizaţiei pentru anul 2005 în calitate de membru al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Infrastructurii Locale a judeţului Ialomiţa
 
6.Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru investiţia ,,Amenajare locuri de joacă pentru copii în municipiul Slobozia”
 
7.Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru investiţia ,,Modernizare suprafaţă carosabilă străzi din municipiul Slobozia”
 
8.Proiect de hotărâre prin care se modifică art. 1 din Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 95/26.05.2005 privind aprobarea devizului de lucrări pentru reabilitarea instalaţiilor sanitare aferente bl. C1-A din Slobozia, str. Lacului, nr. 10
 
9.Proiect de hotărâre privind aprobarea preţului la apa potabilă şi a tarifelor la canalizare şi epurare pentru populaţie şi alţi utilizatori din municipiul Slobozia
 
10.Proiect de hotărâre privind aprobarea preţurilor pentru acces la Ştrandul municipal
 
11.Proiect de hotărâre privind scoaterea din obiectul contractului de concesiune nr. 12252/109/22.04.2003 încheiat cu S.C. TRANSPORT PRIVAT S.R.L. a activului ,,Bază de garare, întreţinere şi reparaţii mijloace de transport”
 
12.Proiect de hotărâre privind rezilierea contractului de concesiune nr. 10561/30.04.2001 încheiat între Consiliul Local Slobozia şi S.C. TIMP IMPEX S.R.L. Bucureşti pentru exploatarea Iezerului Slobozia
 
13.Proiect de hotărâre prin care se aprobă încheierea contractelor de închiriere cu actualii deţinători ai spaţiilor locative situate în bl. 15, str. G-ral Magheru, nr. 73 şi bl. C1-A, str. Lacului, nr. 10
 
14.Proiect de hotărâre privind transmiterea către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului  a unui imobil situat pe str. Lacului, nr. 4 în care se află Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială nr. 1 Slobozia
 
15.Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Local Slobozia pentru constituirea unui operator unic al Serviciului de apă şi canal la nivelul judeţului Ialomiţa
 
16.Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al municipiului Slobozia şi administrarea Consiliului Local Slobozia în domeniul privat al municipiului şi administrarea Consiliului Local Slobozia a suprafeţei de 6,356 ha teren situat în partea de sud a municipiului, în vederea scoaterii la licitaţie a acestuia pentru realizarea unui cartier de locuinţe
 
17.Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 45,36 m.p. teren situat pe B-dul Cosminului, bl. T3 către S.C. NOBLESSE S.R.L. pentru realizare acces la spaţiu comercial şi atelier croitorie
 
18.Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 5,40 m.p. teren situat pe B-dul M. Basarab, bl. G, sc. A, către dl. Paraschiv Virgil pentru amenajare acces la spaţiul de prestări servicii
 
19.Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 3,60 m.p. teren situat pe str. Traian, bl. G 4, către d-na Măiţă Cristina pentru realizare balcon
 
20.Proiect de hotărâre privind completarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 61/31.03.2005 prin care s-a aprobat concesionarea prin licitaţie publică a unui teren situat în municipiul Slobozia, DN-2A, pentru construire supermarket
 
21.Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 58,90 m.p. teren situat pe B-dul M. Basarab, bl. A6, către S.C. CASINO BLACK S.R.L. pentru amenajare terasă în perioada estivală
 
22.Proiect de hotărâre prin care se modifică art. 2 şi anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 103/26.05.2005 privind concesionarea fără licitaţie publică a unor suprafeţe de teren către S.C. RODIPET S.A. aferente chioşcurilor  pentru desfacere presă amplasate în municipiul Slobozia
 
23.Proiect de hotărâre prin care se aprobă organizarea unui concurs de soluţii urbanistice pentru Ansamblul de locuinţe ,,Cartierul Tineretului” zona Nisipuri, Piaţa Gării şi B-dul Unirii
 
24.Diverse:
- Aprobarea proceselor-verbale ale şedinţelor Consiliului Local din 26.05.2005 şi 3.06.2005.
- Întrebări, interpelări.
Dl. primar propune, în continuare, amânarea discutării proiectului de hotărâre de la punctul 5 de pe ordinea de zi, întrucât A.D.I.L. trebuia să furnizeze unele date suplimentare iar acestea nu au ajuns la comisie.
De asemenea, proiectul de hotărâre de la punctul 12 privind rezilierea contractului de concesiune nr. 12252/2003  nu poate fi discutat întrucât nu există avizul comisiei de specialitate.
- Se supune la vot propunerea de retragere de pe ordinea de zi a proiectelor de hotărâri de la punctele 5 şi 12 şi se aprobă în unanimitate.
 
În acelaşi timp, dl. primar propune introducerea pe ordinea de zi a încă două proiecte de hotărâri:
1)     Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de restructurare a S.C. URBAN S.A.
2) Proiect de hotărâre privind modificarea suprafeţei de teren concesionată către S.C. PARADIS I. AP S.R.L. pentru complexul turistic.
- Fiind supusă la vot, această propunere se aprobă în unanimitate.
 
Dl. consilier Chiriţă Nelu propune introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre, al cărui iniţiator este, privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică a suprafeţei de 30.000 m.p. teren situat pe B-dul Chimiei pentru construire complex comercial multifuncţional.
Se supune la vot şi se aprobă cu 19 voturi pentru, 1 vot împotrivă (Troacă Viorel) şi 1 abţinere (Stoica Alexandru) introducerea pe ordinea de zi  a acestui proiect de hotărâre.
- Se supune la vot şi se aprobă în unanimitate ordinea de zi propusă, cu retragerea proiectelor de hotărâri de la punctele 5 şi 12 şi includerea pe ordinea de zi a încă trei proiecte de hotărâri.
Se trece la dezbaterea problemelor aflate pe ordinea de zi.
 
1. Proiect de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier al d-lui Mihai Geantă, urmare demisiei acestuia ca urmare a aflării în situaţia de incompatibilitate.
- Cu unanimitate de voturi se aprobă proiectul de hotărâre.
 
2. Proiect de hotărâre privind validarea mandatului de consilier al d-lui Zamfir Vasile.
- Pentru postul de consilier rămas vacant, conform adresei nr. 168/22.06.2005 a Consiliului judeţean Ialomiţa al P.S.D., primul supleant pe lista acestui partid la alegerile locale este dl. Zamfir Vasile.
 
Întrucât dl. Geantă Mihai făcea parte şi din Comisia de validare, se impune completarea acestei comisii.
Dl. consilier Stoica Alexandru propune ca în locul d-lui Geantă Mihai să fie desemnat membru în  Comisia de validare dl. consilier Cucu Nelu.
Fiind supusă la vot,  această propunere este aprobată în unanimitate.     
 
Comisia de validare, formată din: Petre Gabriela, Chiriţă Nelu, Cucu Nelu, se retrage pentru  a analiza îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.
Apoi d-na Petre Gabriela prezintă procesul verbal al Comisiei de validare din care rezultă că dl. Zamfir Vasile îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru a fi validat consilier.
Dă citire proiectului de hotărâre privind validarea mandatului de consilier al d-lui Zamfir Vasile. Fiind supus la vot, este aprobat în unanimitate.
 
3. Urmează depunerea jurământului de către consilierul validat.
Dl. Zamfir Vasile citeşe textul jurământului, apoi îl semnează.
 
4. Proiect de hotărâre prin care se modifică Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 8/1.07.2004 privind constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Slobozia.
- Urmare modificărilor intervenite datorită încetării mandatelor de consilieri ale d-lui Geantă Mihai şi d-nei Neacşu Veronica şi validării mandatelor de consilieri ale d-lor Zamfir Vasile şi Popa Vasile, se impune modificarea H.C.L. nr. 8/2004 prin care au fost constituite comisiile de specialitate ale Consiliului Local Slobozia prin desemnarea noilor consilieri cărora li s-au validat mandatele.
Astfel, se propune ca dl. consilier Zamfir Vasile să fie desemnat membru în Comisia economico-financiară, iar dl. consilier Popa Vasile să intre în componenţa Comisiei de comerţ şi prestări servicii.
- Fiiind supus la vot, în unanimitate se aprobă proiectul de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 8/2004  cu propunerile care au fost făcute privind componenţa comisiilor de specialitate.
 
5. Proiect de hotărâre prin care se aprobă plata cotizaţiei pentru anul 2005 în calitate de membru al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Infrastructurii Locale a judeţului Ialomiţa.
- S-a aprobat retragerea de pe ordinea de zi a acestui proiect de hotărâre.
 
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru investiţia ,,Amenajare locuri de joacă pentru copii în municipiul Slobozia”.
În raportul de avizare Comisia economico-financiară a propus următoarele amendamente:
- la art.1 din proiectul de hotărâre suma de 333.200.000 lei să fie trecută ca reprezentând ,,dotări” şi nu ,,construcţii-montaj”;
-  în valoarea totală a investiţiei să se  includă şi TVA;
- defalcarea pe fiecare unitate în parte, respectiv grădiniţe, a sumelor alocate şi întocmirea unei liste cu dotările aferente fiecăreia (dotările şi valorile acestora pe unităţi să constituie anexă la hotărâre).
- Se supune la vot proiectul de hotărâre, cu amendamentele comisiei, şi se aprobă în unanimitate.
 
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru investiţia ,,Modernizare suprafaţă carosabilă străzi din municipiul Slobozia”.
- Comisia economico-financiară a propus ca să se întocmească studiu de fezabilitate şi pentru modernizarea suprafeţei carosabile a străzilor Cuza Vodă şi Constructorilor, impunându-se cu necesitate efectuarea unor astfel de lucrări şi pe aceste străzi.
- Fiind supus la vot, proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.
- În ceea ce priveşte modernizarea suprafeţei carosabile a străzilor Cuza Vodă şi Constructorilor, urmează a se întocmi studiul de fezabilitate  şi se va face un alt proiect de hotărâre care va fi supus aprobării Consiliului Local.
 
8. Proiect de hotărâre prin care se modifică art. 1 din Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 95/26.05.2005 privind aprobarea devizului de lucrări pentru reabilitarea instalaţiilor sanitare aferente bl. C1-A din Slobozia, str. Lacului, nr. 10.
- A fost aprobat în unanimitate.
 
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea preţului la apa potabilă şi a tarifelor la canalizre şi epurare pentru populaţie şi alţi utilizatori din municipiul Slobozia.
- S-a aprobat cu unanimitate de voturi.
 
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea preţurilor pentru acces la ştrandul municipal.
- În proiectul de hotărâre se propune ca aceste preţuri să fie de 21.000 lei pentru adulţi şi 16.000 lei pentru studenţi şi elevi.
Întrucât se va trece la leul greu începând cu data de 1 iulie 2005 şi  pentru a nu se crea dificultăţi în încasare, comisia de comerţ şi prestări servicii propune ca pentru adulţi preţul de intrare la ştrand să fie de 20.000 lei/persoană, iar pentru studenţi şi elevi 15.000 lei/persoană.
Se supune la vot proiectul de hotărâre cu amendamentul comisiei şi se aprobă în unanimitate.  Preţurile vor fi exprimate şi în lei noi, respectiv 2 lei/persoană şi 1,5 lei/persoană.
 
11. Proiect de hotărâre privind scoaterea din obiectul contractului de concesiune nr. 12252/109/22.04.2003 încheiat cu S.C. TRANSPORT PRIVAT S.R.L. a activului ,,Bază de garare, întreţinere şi reparaţii mijloace de transport”.
- Comisia de comerţ şi prestări servicii apreciază că solicitarea societăţii nu este întemeiată şi nu respectă prevederile contractului. Din aceste motive propune respingerea solicitării, iar executivul să întreprindă procedurile legale pentru rezilierea contractului de concesiune a serviciului public de transport în cazul în care societatea nu doreşte respectarea contractului de concesiune iniţial şi scoaterea acestuia la licitaţie, fără a cuprinde şi ,,Baza de garare, întreţinere şi reparaţii mijloace de transport”.
- Se supune la vot propunerea comisiei de respingere a solicitării societăţii TRANSPORT PRIVAT SRL.
Se înregistrează 11 voturi pentru, 1 abţinere (Petre Gabriela) şi 9 voturi împotrivă (Costea Nicolae, Minciu Dumitru, Cucu Nelu, Popescu Olimpia, Vasile Cornel, Zamfir Vasile, Popa Vasile, Troacă Viorel, Stoica Alexandru).
Deci, nu se aprobă. Ar fi fost nevoie de votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie pentru a se aproba.
- Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, dar nu se aprobă, înregistrându-se 9 voturi pentru şi 12 voturi împotrivă (Gramovici Sergiu, Petre Gabriela, Simion Gina, Andriescu Adrian, Sărăcăceanu Constantin, Ioniţă Gabriel, Ioniţă Vasilica, Chiriţă Nelu, Zăinescu Nina, Dragomir Smaranda, Nae Florentina, Pandele Mariana).
 
12. Proiect de hotărâre privind rezilierea contractului de concesiune nr. 10561/30.04.2001 încheiat între Consiliul Local Slobozia şi S.C. TIMP IMPEX S.R.L. Bucureşti pentru exploatarea Iezerului Slobozia.
- A fost retras de pe ordinea de zi, neavând avizul comisiei de specialitate.
 
13. Proiect de hotărâre prin care se aprobă încheierea contractelor de închiriere cu actualii deţinători ai spaţiilor locative situate în bl. 15, str. G-ral Magheru, nr. 73 şi bl. C1-A, str. Lacului, nr. 10.
- Fiind supus la vot, s-a aprobat în unanimitate.
 
14. Proiect de hotărâre privind transmiterea către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a unui imobil situat pe str. Lacului, nr. 4 în care se află Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială nr. 1 Slobozia.
- A fost aprobat cu unanimitate de voturi.
 
15. Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Local Slobozia pentru constituirea unui operator unic al Serviciului de apă şi canal la nivelul judeţului Ialomiţa.
- S-a aprobat în unanimitate.
 
16. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al municipiului Slobozia şi administrarea Consiliului Local Slobozia în domeniul privat al municipiului şi administrarea Consiliului Local Slobozia a suprafeţei de 6,356 ha teren situat în partea de sud a municipiului, în vederea scoaterii la licitaţie a acestuia pentru realizarea unui cartier de locuinţe.
- Fiind supus la vot, s-a aprobat în unanimitate.
 
17. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 45,36 m.p. teren situat pe b-dul Cosminului, bl. T3 către S.C. NOBLESSE S.R.L. pentru realizare acces la spaţiu comercial şi atelier croitorie.
- D-na consilier Simion Gina a propus ca preţul de concesionare să fie de 200.000 lei/mp/an, în loc de 100.000 lei cât se propusese în proiectul de hotărâre.
Fiind supus la vot proiectul de hotărâre, cu amendamentul de majorare a preţului de concesionare, se aprobă cu 20 voturi pentru şi 1 abţinere (Cucu Nelu).
 
18. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 5,40 m.p. teren situat pe b-dul M. Basarab, bl. G, sc. A către dl. Paraschiv Virgil pentru amenajare acces la spaţiul de prestări servicii.
- A fost aprobat cu 20 voturi pentru şi 1 abţinere (Cucu Nelu).
 
19. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 3,60 m.p. teren situat pe str. Traian, bl. G 4, către d-na Măiţă Cristina pentru realizare balcon.
- S-a aprobat în unanimitate.
 
20. Proiect de hotărâre privind completarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 61/31.03.2005 prin care s-a aprobat concesionarea prin licitaţie publică a unui teren situat în municipiul Slobozia, DN-2A, pentru construire supermarket.
- Întrucât la licitaţia anunţată pentru 17 iunie pentru supermarket nu s-a înscris nimeni, s-a propus completarea art. 1 din HCL 61/2005 cu alte profile şi anume: construcţii cu destinaţie spaţii de expunere, prestări servicii sau spaţii comerciale.
Fiind supus la vot, proiectul de hotărâre s-a aprobat în unanimitate.
 
21. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 58,90 m.p. teren situat pe b-dul M. Basarab, bl. A6 către S.C. CASINO BLACK S.R.L. pentru amenajare terasă în perioada estivală.
- S-a aprobat cu 19 voturi pentru şi 2 abţineri (Chiriţă Nelu, Cucu Nelu).
 
22. Proiect de hotărâre prin care se modifică art. 2 şi Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 103/26.05.2005 privind concesionarea fără licitaţie publică a unor suprafeţe de teren către S.C. RODIPET S.A. aferente chioşcurilor pentru desfacere presă amplasate în municipiul Slobozia.
- Fiind supus la vot, proiectul de hotărâre  este aprobat în unanimitate.
Prin acest proiect de hotărâre s-a aprobat concesionarea terenului pentru 49 ani pentru cele 9 locaţii aferente chioşcurilor,  urmând ca într-o şedinţă viitoare să se aprobe şi pentru tonete, după ce se verifică în teren fiecare amplasament în parte.
 
23. Proiect de hotărâre prin care se modifică suprafaţa de teren aflată în administrarea Complexului TENIS CON pentru realizarea unor amenajări.
- S-a aprobat în unanimitate.
 
24. Proiect de hotărâre prin care se aprobă organizarea unui concurs de soluţii urbanistice pentru Ansamblul de locuinţe ,,Cartierul Tineretului” zona Nisipuri şi pentru Piaţa Gării şi întocmirea unui studiu de arhitectură şi urbanism, în fază PUZ, pentru B-dul Unirii.
- S-a propus şi s-a aprobat amendamentul ca din proiectul de hotărâre să se excludă întocmirea studiului de arhitectură şi urbanism pentru B-dul Unirii (1 abţinere – Cucu Nelu).
- În locul acestui studiu pentru B-dul Unirii s-a propus realizarea unui studiu pentru Piaţa Revoluţiei.  Nu s-a aprobat, înregistrându-se 8 voturi pentru, 2 abţineri (Petre Gabriela, Costea Nicolae) şi 11 voturi împotrivă (Andriescu Adrian, Simion Gina, Gramovici Sergiu, Chiriţă Nelu, Sărăcăceanu Constantin, Ioniţă Vasilica, Ioniţă Gabriel, Pandele Mariana, Nae Florentina, Dragomir Smaranda, Zăinescu Nina).
- De asemenea, s-a propus şi s-a aprobat ca să se aloce de la bugetul local suma totală de 120 milioane lei pentru premierea câştigătorilor concursului de soluţii, astfel: 60 milioane lei pentru câştigătorul concursului de soluţii urbanistice pentru Ansamblul de locuinţe ,,Cartierul Tineretului” – zona Nisipuri (sere); 60 milioane lei pentru câştigătorul concursului de remodelare urbană Piaţa Gării.
- Cu aceste amendamente, proiectul de hotărâre se aprobă cu 20 voturi pentru şi 1 vot împotrivă (Andriescu Adrian).
 
25.Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de restructurare a S.C. URBAN S.A. Slobozia.
- S-a aprobat în unanimitate.
 
26. Proiect de hotărâre privind modificarea suprafeţei de teren concesionată către S.C. PARADIS I. AP  S.R.L. pentru complexul turistic.
- A fost aprobat în unanimitate.
 
27. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică a suprafeţei de 30.000 m.p. teren situat pe B-dul Chimiei pentru construire complex comercial multifuncţional.
- S-a supus la vot amânarea proiectului de hotărâre, până când se va aproba un regulament de vânzare a terenurilor. Nu s-a aprobat acest amendament.
- Apoi s-a supus la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată. Nu s-a aprobat, înregistrându-se 11 voturi pentru şi 10 voturi împotrivă (Andriescu Adrian, Costea Nicolae, Vasile Cornel, Minciu Dumitru, Cucu Nelu, Stoica Alexandru, Popa Vasile, Zamfir Vasile, Troacă Viorel, Popescu Olimpia). Pentru a se aproba, ar fi fost nevoie de votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie.
 
28. D i v e r s e:
- S-au aprobat procesele verbale ale şedinţelor Consiliului Local din 26 mai 2005 şi 3 iunie 2005.
 
- S-a aprobat delegarea d-nei Petre Gabriela pentru a reprezenta Consiliul Local, până la sfârşitul anului 2005, în procesele pe care le va avea.
 
- Dl. Ştefan Dobre, domiciliat în Bd. M.Basarab, bl. B4-Ansamblul Peco, sc.A, et. 1, ap. 2, solicită să fie luate măsurile care se impun în cazul restaurantelor din zonă - ,,ŞIC” şi ,,CLUB PRIVAT” – care tulbură liniştea publică şi creează disconfort locuitorilor din acea zonă.
- În acest caz, executivul este abilitat să verifice cazurile semnalate, să analizeze şi apoi să prezinte situaţia într-o şedinţă viitoare a Consiliului Local.
 
- Pentru redeschiderea str. Al. Odobescu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Întrucât până la această dată Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor nu a pus în executare această hotărâre,Consiliul Local hotărăşte, la propunerea d-nei consilier Petre Gabriela, să se dea termenul de 10 iulie a.c. pentru a se redeschide strada. In caz contrar, se va proceda la executare silită.
 
 
 
                      PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
                                                                                             Contrasemnează
                               Sergiu Gramovici                                  S E C R E T A R,
 
                                                                                          Simona Dumitrache