CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

                  S L O B O Z I A

             JUDEŢUL IALOMIŢA

 

 


M I N U T Ă

privind desfăşurarea şedinţei Consiliului Local din

31 august 2004

 

 

           Convocarea consilierilor a fost făcută individual prin adresa nr. 27883 din 26.08.2004 în care au fost precizate: data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a şedinţei.

            Preşedintele acestei şedinţe este d-na consilier Petre Gabriela care, conform prevederilor Legii 215/2001, a fost aleasă pentru o perioadă de trei luni.

            Sunt prezenţi toţi cei 21 consilieri, deci şedinţa este legal constituită.

            La şedinţă participă de drept: dl. Ionaşcu Gabi – primarul municipiului Slobozia; d-na Didiţă Victoria şi dl. Radu Paros-Mihăiţă – viceprimari; d-ra Simona Dumitrache – secretar al municipiului.

            La această şedinţă mai participă dl. Marin Silviu – secretarul general al Prefecturii judeţului Ialomiţa, precum şi reprezentanţi ai compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local (Mihăescu Luminiţa – Impozite şi taxe; Furcoi Horia – Serviciul de gospodărie comunală; Berghea Dumitru – Serviciul de urbanism).

            De asemenea, sunt prezenţi reprezentanţi ai presei locale şi ai posturilor locale de radio şi televiziune.

 

            Dl. Ionaşcu Gabi, primarul municipiului, anunţă ordinea de zi a acestei şedinţe:

1.      Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2005.

 

2.      Proiect de hotărâre prin care se aprobă criteriile şi punctajele pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii.

 

3.      Proiect de hotărâre prin care se stabilesc criteriile de acordare a terenurilor pentru construcţii locuinţe tinerilor conform legii15/2003.

 

4.      Proiect de hotărâre prin care se stabilesc limitele minime ale veniturilor obţinute din creşterea şi valorificarea animalelor, precum şi din vnzarea, utilizarea clădirilor, spaţiilor locative sau altor bunuri mobile şi imobile în vederea acordării venitului minim garantat pentru anul 2004.

 

5.      Proiect de hotărâre privind revocarea Hotărârilor Consiliului Local Slobozia nr. 110/31.08.1997 şi nr. 13/31.01.2003 prin care s-a aprobat contractul de asociere în participaţiune dintre Consiliul Local Slobozia şi S.C. PETRACOM S.R.L. şi transmiterea în administrare către D.A.D.P. a cimitirelor din municipiul Slobozia.

 

6.      Proiect de hotărâre prin care se aprobă lista documentelor de interes public care se pot pune la dispoziţia persoanelor interesate.

 

7.      Proiect de hotărâre privind asocierea Consiliului Local al municipiului Slobozia cu Consiliul Local al municipiului Călăraşi în vederea realizării în comun a investiţiei ,,Alimentarea cu apă potabilă a celor două municipii din sursa subterană frontul Dragalina – Mărculeşti Gară”

 

8.      Proiect de hotărâre privind desemnarea Comisiei municipale de apărare împotriva dezastrelor.

 

9.      Proiect de hotărâre privind amenajarea şi modernizarea Oborului municipal.

 

10.   Proiect de hotărâre privind completarea unor articole din Regulamentul privind organizarea şi executarea transportului de persoane în regim de taxi în municipiul Slobozia.

 

11.  Proiect de hotărâre privind modificarea Cap. III, art. 2 din Contractul de concesiune nr. 1529/28.10.2003 prin care s-au concesionat 59 m.p. teren situat pe Aleea Crinilor, aferent spaţiului comercial proprietatea d-lui Bordei Nicolae.

 

12.  Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 1 m.p. teren situat pe Şos. Bucureşti-Constanţa către S.C. LECOMS-SOCOM S.R.L.

 

13.  Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 165,30 m.p. teren situat în Piaţa Agroalimentară aferent celor 3 spaţii de expunere şi vânzare, proprietate CONSUMCOOP Slobozia.

 

14.  Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 6 m.p. teren situat pe B-dul Matei Basarab, bl. 31, sc. A pentru realizare acces la spaţiul comercial al d-lui Ursea Măndel.

 

15.  Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 138 m.p. teren situat pe str. Sudului către dl. Roman Constantin-Dan pentru extindere locuinţă.

 

16.  Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 14,25 m.p. teren situat pe B-dul Chimiei, bl. N 1, sc. C către dl. Raită Valeriu pentru realizare acces la spaţiul comercial.

 

17.  Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 4 m.p.  teren situat pe str. Al. Odobescu, bl. 24, sc. B către dl. Petre Vasile pentru amenajare acces spaţiu comercial.

 

18.  Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 10.000 m.p. teren situat pe str. Nisipuri, aferent serelor, către S.C. VIV SERV S.R.L. pentru activităţi de legumicultură şi horticultură.

 

19.  Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 55 m.p. teren situat în incinta PRESCON, aferent unei construcţii (magazii) către dl. Doreanu Gheorghe.

 

20.  Proiect de hotărâre prin care se menţine contractul de concesiune nr. 1627/2004 încheiat cu S.C. VLASE IMPEX S.R.L. pentru terenul concesionat în zona Piaţa Găîrii.

 

21.  Proiect de hotărâre privind respingerea cererii d-lui Saucă Velu, administrator S.C. ADINA TOTAL privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 8,5 m.p. teren situat pe B-dul Matei Basarab, bl. A 2, sc. C (Ansamblul Peco) pentru extindere spaţiu comercial.

 

22.   Diverse:

-         Aprobarea procesului verbal al şedinţei Consiliului Local din 18 august 2004.

-         Discutarea punctului de vedere al Comisiei de Urbanism referitor la cererea d-lui Ghabrah Mounaes privind schimbarea preţului de concesiune pentru terenul pe care îl deţine pe B-dul Matei Basarab, nr. 26.

-         Discutarea punctului de vedere al Comisiei de Urbanism privind referatul primarului referitor la amenajare Piaţa Revoluţiei.

-         Întrebări, interpelări.

Dl. primar subliniază că de la analiza în comisia de specialitate au mai apărut unele probleme privind proiectul de hotărâre de la punctul 20 de pe ordinea de zi referitor la S.C. VLASE IMPEX S.R.L.  În acest sens a întocmit o expunere de motive.

            De asemenea, propune introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 2.000 Euro pentru participarea Consiliului Local la Programul PHARE – Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local.

            Pentru punctul Diverse propune Consiliului Local să fie de acord ca S.C. REWE PROJECTENTWICKLUNG S.R.L. să-şi prezinte documentaţia în faza Plan Urbanistic de Detaliu pentru configurarea zonei din Slobozia în vederea amplasării unui supermarket şi a utilităţilor aferente.

            - Se supune la vot introducerea pe ordinea de zi a acestor propuneri făcute de dl. primar şi se aprobă în unanimitate.

            D-na Petre Gabriela propune ca la punctul Diverse să se includă şi o discuţie generată de solicitarea reprezentanţilor taximetriştilor. Problema acestora este aceea că nu li s-au eliberat autorizaţii permanente, iar autorizaţiile sezoniere expiră în această noapte.

            - Consiliul Local aprobă introducerea acestei probleme pe ordinea de zi, la Diverse.

            Dl. Vasile Cornel propune să fie inclusă pe ordinea de zi modificarea componenţei comisiei juridice, întrucât este formată numai din reprezentanţii unui partid.

            Fiind supusă la vot, această propunere nu este aprobată, înregistrându-se 10 voturi pentru şi 11 voturi împotrivă.

            - Ordinea de zi, cu propunerile de completare făcute şi aprobate,  se supune la vot şi se aprobă în unanimitate.

 

            Se trece la dezbaterea problemelor aflate pe ordinea de zi.

            În legătură cu Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2005, comisia economico-financiară şi grupul consilierilor PNL-PD au prezentat mai multe amendamente, cea mai mare parte dintre acestea fiind aprobate în forma în care au fost propuse.

            Fiind supus la vot, proiectul de hotărâre, cu amendamentele propuse, a fost aprobat cu 20 voturi pentru şi 1 abţinere (Cucu Nelu).

 

2. Proiect de hotărâre prin care se aprobă criteriile şi punctajele pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii.

            - Cu unanimitate de voturi a fost aprobat acest proiect de hotărâre.

 

            3. Proiect de hotărâre prin care se stabilesc criteriile de acordare a terenurilor pentru construcţii locuinţe tinerilor conform Legii 15/2003.

            - S-a aprobat în unanimitate.

 

            4. Proiect de hotărâre prin care se stabilesc limitele minime ale veniturilor obţinute din creşterea şi valorificarea animalelor, precum şi din vânzarea, utilizarea clădirilor, spaţiilor locative sau altor bunuri mobile şi imobile în vederea acordării venitului minim garantat pentru anul 2004.

            - Cu 18 voturi pentru, 2 abţineri (Vasile Cornel, Gramovici Sergiu) şi 1 vot împotrivă (Minciu Dumitru) a fost aprobat proiectul de hotărâre.

 

            5. Proiect de hotărâre privind revocarea Hotărârilor Consiliului Local Slobozia nr. 110/31.08.1997 şi nr. 13/31.01.2003 prin care s-a aprobat contractul de asociere în participaţiune dintre Consiliul Local Slobozia şi S.C. PETRACOM S.R.L. şi transmiterea în administrare către D.A.D.P. a cimitirelor din municipiul Slobozia.

  S-au propus două amendamente: 

- Art. 1 să fie reformulat astfel: ,,Cu data de 1 septembrie 2004 se suspendă, pe perioada incompatibilităţii d-lui Radu Paros-Mihăiţă, contractul de asociere în participaţiune a Consiliului Local cu S.C. PETRACOM”.

- La art. 3 să se precizeze că finanţarea acestei activităţi se va face din plata taxei de întreţinere a cimitirelor, excluzându-se concesiunea şi contribuţia de la bugetul local.

Primul amendament nu a fost aprobat, înregistrându-se 12 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă (Andriescu Adrian, Geantă Mihai, Minciu Dumitru, Neacşu Veronica, Popescu Olimpia, Stoica Alexandru, Cucu Nelu, Troacă Viorel, Vasile Cornel). Pentru a se aproba, ar fi fost nevoie de votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie.

Al doilea amendament a fost aprobat cu 18 voturi pentru şi 3 voturi împotrivă (Costea Nicolae, Vasile Cornel, Minciu Dumitru).

- Supunându-se la vot proiectul de hotărâre în întregime, cu amendamentul aprobat, a fost aprobat cu 18 voturi pentru şi 3 voturi împotrivă (Costea Nicolae, Vasile Cornel, Minciu Dumitru).

 

            6. Proiect de hotărâre prin care se aprobă lista documentelor de interes public care se pot pune la dispoziţia persoanelor interesate.

            - S-a aprobat cu 19 voturi pentru şi 2 abţineri (Costea Nicolae, Cucu Nelu).

 

            7. Proiect de hotărâre privind asocierea Consiliului Local al municipiului Slobozia cu Consiliul Local al municipiului Călăraşi în vederea realizării în comun a investiţiei ,,Alimentarea cu apă potabilă a celor două municipii din sursa subterană frontul Dragalina – Mărculeşti Gară”.

            - D-na Petre Gabriela, preşedintele şedinţei, a propus trimiterea acestui proiect de hotărâre la comisia de specialitate care să analizeze şi să constate dacă această asociere, pe această investiţie, are eficienţa necesară şi să se poată lua o hotărâre în cunoştinţă de cauză.

            - S-a supus la vot propunerea de a se discuta în cadrul acestei şedinţe acest proiect de hotărâre, în sensul adoptării lui. Au fost 10 voturi pentru şi 11 voturi împotrivă (Petre Gabriela, Gramovici Sergiu, Zamfir Cezar, Chiriţă Nelu, Sărăcăceanu Constantin, Ioniţă Vasilica, Nae Florentina, Dragomir Smaranda, Pandele Mariana, Ioniţă Gabriel, Zăinescu Neculina). Deci nu s-a aprobat adoptarea unei hotărâri astăzi, urmând ca proiectul de hotărâre să fie trimis la comisia de specialitate.

 

            8. Proiect de hotărâre privind desemnarea Comisiei municipale de apărare împotriva dezastrelor.

            Întrucât s-a omis includerea în comisie a unui reprezentant al S.C. ELECTRICA, s-a aprobat completarea comisiei cu acest reprezentant, respectiv dl. Grigore Nicolae – şeful Centrului Slobozia.

            - S-a aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre.

 

            9. Proiect de hotărâre privind amenajarea şi modernizarea Oborului municipal.

            - S-a propus un amendament, în sensul excluderii bugetului local ca sursă de finanţare pentru realizarea lucrărilor în Obor. Nu a fost aprobat, înregistrându-se 10 voturi pentru, 2 abţineri (Petre Gabriela, Zamfir Cezar) şi 9 voturi împotrivă (Chiriţă Nelu, Gramovici Sergiu, Ioniţă Vasilica, Nae Florentina, Pandele Mariana, Dragomir Smaranda, Ioniţă Gabriel, Sărăcăceanu Constantin, Zăinescu Neculina).

            - Fiind supus la vot proiectul de hotărâre, în forma iniţială,  s-a aprobat cu 11 voturi pentru şi 10 voturi împotrivă (Andriescu Adrian, Costea Nicolae, Geantă Mihai, Minciu Dumitru, Neacşu Veronica, Popescu Olimpia, Stoica Alexandru, Cucu Nelu, Troacă Viorel, Vasile Cornel).

 

            10. Proiect de hotărâre privind completarea unor articole din Regulamentul privind organizarea şi executarea transportului de persoane în regim de taxi în municipiul Slobozia.

            - Fiind supus la vot, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 12 voturi pentru, 2 abţineri (Vasile Cornel, Cucu Nelu) şi 7 voturi împotrivă (Costea Nicolae, Geantă Mihai, Minciu Dumitru, Neacşu Veronica, Popescu Olimpia, Stoica Alexandru, Troacă Viorel).

 

            11. Proiect de hotărâre privind modificarea Cap. III, art. 2 din Contractul de concesiune nr. 1529/28.10.2003 prin care s-au concesionat 59 m.p. teren situat pe Aleea Crinilor, aferent spaţiului comercial proprietatea d-lui Bordei Nicolae.

            - A fost aprobat în unanimitate.

 

            12. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 1 m.p. teren situat pe şos. Bucureşti-Constanţa către S.C. LECOMS-SOCOM S.R.L.

            - S-a aprobat cu unanimitate de voturi.

 

            13. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 165,30 m.p. teren situat în Piaţa Agroalimentară aferent celor 3 spaţii de expunere şi vânzare, proprietate CONSUMCOOP Slobozia.

            - A fost aprobat cu 20 voturi pentru şi 1 abţinere (Andriescu Adrian), cu majorarea preţului de concesionare la 100.000 lei/mp/an.

 

            14. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 6 m.p. teren situat pe B-dul M. Basarab, bl. 31, sc. A pentru realizare acces la spaţiul comercial al d-lui Ursea Măndel.           

            - Fiind supus la vot, proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.

 

            15. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 138 m.p. teren situat pe str. Sudului către dl. Roman Constantin-Dan pentru extindere locuinţă.

            - A fost aprobat cu 20 voturi pentru şi 1 abţinere (Petre Gabriela), cu majorarea preţului de concesionare la 66.000 lei/mp/an.

 

            16. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 14,25 m.p. teren situat pe B-dul Chimiei, bl. N 1, sc.C către dl. Raită Valeriu pentru realizare acces la spaţiul comercial.

            - S-a propus majorarea preţului de concesionare la 200.000 lei/m.p./an.

            - Proiectul de hotărâre, cu amendamentul propus, s-a aprobat cu unanimitate de voturi.

 

            17. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 4 m.p. teren situat pe str. Al. Odobescu, bl. 24, sc. B către dl. Petre Vasile pentru amenajare acces la spaţiul comercial.

            - Cu 2 voturi pentru (Vasile Cornel, Cucu Nelu), ceilalţi 19 consilieri fiind împotrivă, proiectul de hotărâre a fost respins.

 

            18. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 10.000 m.p. teren situat pe str. Nisipuri, aferent serelor, către S.C. VIV SERV S.R.L. pentru activităţi de legumicultură şi horticultură.

            - S-a constatat că prin contrctul de vânzare-cumpărare încheiat între SC VIV SERV SRL şi SC PRESCON SA s-au cumpărat doar active (sere); S.C. PRESCON S.A. nu a avut asupra terenului pe care se află activul decât un drept de administrare, conform sentinţei civile 2010/1995 a Judecătoriei Slobozia; SC PRESCON S.A. în prezent se află în lichidare iar lichidatorul judiciar a solicitat, conform Legii 64/1995, anularea contractului de vânzare-cumpărare şi a actelor subsecvente încheiate şi revenirea bunurilor în patrimoniul S.C. PRESCON S.A.(dosar 681/2004).

            În plus, reprezentantul S.C. VIV SERV S.R.L. a spus că nu poate accepta condiţiile care se impun în situaţia în care i s-ar concesiona terenul.

            - Proiectul de hotărâre a fost respins, votând în favoarea concesionării 6 consilieri (Costea Nicolae, Vasile Cornel, Minciu Dumitru, Popescu  Olimpia, Stoica Alexandru, Geantă Mihai), 4 consilieri spunând că se abţin (Cucu Nelu, Troacă Viorel, Neacşu Veronica, Andriescu Adrian), iar restul consilierilor, în număr de  11, votând împotrivă (Chiriţă Nelu, Gramovici Sergiu, Zamfir Cezar, Ioniţă Vasilica, Nae Florentina, Pandele Mariana, Dragomir Smaranda, Petre Gabriela, Ioniţă Gabriel, Sărăcăceanu Constantin, Zăinescu Neculina).

 

            19. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 55 m.p. teren situat în incinta S.C. PRESCON S.A., aferent unei construcţii (magazii) către dl. Doreanu Gheorghe.

            - S-a aprobat cu 20 voturi pentru şi 1 abţinere (Zamfir Cezar-Sorin).

 

            20. Proiect de hotărâre privind menţinerea contractului de concesiune nr. 1627/2004 încheiat cu S.C. VLASE IMPEX S.R.L. pentru terenul concesionat în zona Piaţa Gării.

            - Fiind supus la vot, proiectul de hotărâre a fost respins, înregistrându-se 9 voturi pentru, 1 abţinere (Cucu Nelu) şi 11 voturi împotrivă (Chiriţă Nelu, Gramovici Sergiu, Zamfir Cezar, Ioniţă Vasilica, Nae Florentina, Pandele Mariana, Dragomir Smaranda, Petre Gabriela, Ioniţă Gabriel, Sărăcăceanu Constantin, Zăinescu Neculina).

 

            21. Proiect de hotărâre privind respingerea cererii d-lui Saucă Velu, administrator S.C. ADINA TOTAL privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 8,5 m.p. teren situat pe B-dul Matei Basarab, bl. A 2, sc. C (Ansamblul Peco) pentru extindere spaţiu comercial.

            - În unanimitate s-a aprobat proiectul de hotărâre privind respingerea cererii.

 

            22. Proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 2.000 Euro pentru participarea Consiliului Local Slobozia la Programul PHARE – Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local.

            - A fost aprobat cu unanimitate de voturi.

 

            23. DIVERSE.

            - A fost aprobat procesul verbal al şedinţei Consiliului Local din 18 august 2004.

 

            - S-a prezentat punctul de vedere al Comisiei de urbanism referitor la   cererea d-lui Ghabrah Mouanes privind schimbarea preţului de concesiune pentru terenul pe care îl deţine pe B-dul Matei Basarab, nr. 26.

            Dl. Ghabrah Mouanes a înmânat consilierilor, în copie, o hotărâre judecătorească definitivă            privind această problemă. Consiliul Local urmează să analizeze şi să hotărască în acest sens.

 

            - S-a prezentat punctul de vedere al Comisiei de urbanism privind referatul primarului referitor la amenajare Piaţa Revoluţiei.

            Consiliul Local va analiza şi va lua o  hotărâre  într-o altă şedinţă  cu privire la această problemă.

 

            - Consiliul Local hotărâşte ca în următoarea şedinţă să adopte un proiect de hotărâre pentru a ajuta material pe Patacă Gabriela.

            Întrucât este nevoie şi de garanţia statului român prin ministerul de resort, se va urmări care este rezultatul demersului pe care Prefectura Ialomiţa a promis că-l va face la Ministerul Sănătăţii.

 

            - S-a luat în discuţie şi solicitarea reprezentanţilor taximetriştilor cărora nu li s-au eliberat autorizaţii permanente, iar autorizaţiile sezoniere expiră în această noapte.

            Consiliul Local a aprobat prelungirea acestor autorizaţii sezoniere până la următoarea şedinţă din 30 septembrie  când se va adopta o hotărâre în acest sens. Până atunci, se va realiza un studiu privind nevoia reală de taximetre pentru populaţia municipiului Slobozia şi se vor obţine toate avizele de la organele abilitate .

 

            - Reprezentanţii S.C. REWE PROJEKTENTWICKLUNG S.R.L. au prezentat documentaţia în faza P.U.D. pentru configurarea zonei din Slobozia în vederea amplasării unui supermarket şi a utilităţilor aferente.

            Consiliul Local a recomandat reprezentanţilor acestei societăţi să depună toate documentele necesare pentru a fi analizate în comisia de specialitate în vederea iniţierii unui proiect de hotărâre.  Totodată,  pentru că din cele prezentate a rezultat că se doreşte amplasarea acestui supermarket în parcul din ,,Orăşelul Copiilor”, s-a făcut recomandarea să se studieze şi alt amplasament.

 

 

 

 

                 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

                                                                                        S E C R E T A R,

                            Gabriela Petre

                                                                                     Simona Dumitrache