HCL nr.       1 din 22.01.2010 - privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului de transport public
                                                  local în municipiul Slobozia
HCL nr.       2 din 22.01.2010 - privind constituirea Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ,,ADI
                                                  PERIURBANĂ SLOBOZIA"
HCL nr.       3 din 22.01.2010 - privind desemnarea dnei. avocat Petre Gabriela, să reprezinte în instanţele
                                                  de judecată Consiliul Local al Municipiului Slobozia
HCL nr.       4 din 22.01.2010 - privind completarea HCL nr.214 din 17.12.2009, prin care s-a aprobat
                                                  documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru obiectivul de
                                                  investiţii ,,Amenajare Centru Comunitar al persoanelor în vârstă", cu o nouă
                                                  prevedere privind încheierea actului adiţional al Acordului de parteneriat
                                                  cu Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
HCL nr.       5 din 28.01.2010 - privind indexarea cu indicele de inflaţie al anului 2009 a taxelor (preţurile)
                                                  de concesiune pentru terenuri şi chiriile pentru spaţiile aflate în proprietatea
                                                  municipiului Slobozia închiriate persoanelor fizice şi juridice
HCL nr.       6 din 28.01.2010 - prin care se aprobă obiectivul ,,Amenajarea unui Centru de recuperare a
                                                  copiilor autişti din municipiul Slobozia, Judeţul Ialomiţa", prin Programul
                                                  Operaţional Regional 2007 - 2013
HCL nr.       7 din 28.01.2010 - privind completarea HCL nr.115/30.06.2009, prin care s-a completat
                                                  HCL nr.192/26-X-2006, referitor la preluarea în domeniul public al
                                                  municipiului Slobozia şi administrarea Consiliului Local, a suprafeţei de
                                                  92.235,562 mp, teren agricol situat în teritoriul administrativ al municipiului
                                                  Slobozia, tarlaua 54, parcela A-340, proprietate publică şi aflată în
                                                  administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Barbu Catargiu"
                                                  judeţul Ialomiţa
HCL nr.       8 din 28.01.2010 - privind prelungirea atribuirii în folosinţă gratuită a spaţiului situat la parterul
                                                  blocului F1 de pe b-dul Matei Basarab, Consiliului Judeţean al Persoanelor
                                                  Vârstnice
HCL nr.       9 din 28.01.2010 - privind preluarea unor imobile aflate în proprietatea publică a statului şi
                                                  administrarea Ministerului Educaţiei Învăţământului, Sportului şi Tineretului
                                                  (Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport) în proprietatea publică a
                                                  Municipiului Slobozia şi administrarea Consiliului Local
HCL nr.     10 din 28.01.2010 - privind aprobarea listei de priorităţi pentru acordarea locuinţelor finanţate din
                                                  fonduri ANL, tinerilor, în anul 2010
HCL nr.     11 din 28.01.2010 - privind completarea art.2 al HCL nr.77/04.06.2003 prin care s-a aprobat
                                                  Planul Urbanistic Zonal - ,,Parcul Tineretului", cu un nou aliniat
HCL nr.     12 din 28.01.2010 - privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 78 mp, teren situat
                                                  pe str. Stejarului, nr.18, lot 9/1, către dl. Răşcanu Adrian Mihai, pentru
                                                  extindere locuinţă
HCL nr.     13 din 28.01.2010 - privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 78 mp, teren situat
                                                  pe str. Stejarului, nr.20, lot 10/1, către dl. Răşcanu Anton, pentru extindere
                                                  locuinţă
HCL nr.     14 din 28.01.2010 - privind revocarea HCL nr.192/2009 prin care s-a aprobat asocierea
                                                  municipiului Slobozia cu EnD-I AG Germania prin SC Eco EnD-I
                                                  Energy SRL Voluntari, în vederea realizării unei staţii de biogaz
HCL nr.     15 din 28.01.2010 - privind modul de utilizare a fondurilor acumulate din cota de dezvoltare de
                                                  5% pentru achiziţionarea unor mijloace fixe
HCL nr.     16 din 04.03.2010 - privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Slobozia pe
                                                  anul 2010
HCL nr.     17 din 04.03.2010 - prin care se aprobă raportul de evaluare şi vânzarea unui apartament situat în
                                                  municipiul Slobozia, str. Răzoare, nr.6, blocul 46 ANL, sc.A, ap.11, către
                                                  dna. Negruţ Angelica
HCL nr.     18 din 04.03.2010 - privind majorarea tarifului unic pentru paza obiectivelor asigurate, de Serviciul
                                                  Public Poliţia Comunitară Slobozia, terţelor persoane
HCL nr.     19 din 04.03.2010 - privind transmiterea fără plată a unor bunuri din domeniul privat al
                                                  municipiului Slobozia şi administrarea Consiliului Local în domeniul privat
                                                  al comunei Ograda şi administrarea Consiliului Local, în vederea înfiinţării
                                                  unei micropieţe agroalimentare
HCL nr.     20 din 04.03.2010 - privind aprobarea documentaţiei de atribuire pentru organizarea şi
                                                  desfăşurarea procedurii de concesionare prin licitaţie publică a patru loturi
                                                  de teren, situate în municipiul Slobozia, zona Nord, strada Mărăşeşti,
                                                   pentru construire de sedii şi reprezentanţe firme, comerţ cu spaţii de
                                                  depozitare şi prestări servicii
HCL nr.     21 din 04.03.2010 - privind aprobarea documentaţiei de atribuire pentru organizarea şi
                                                  desfăşurarea procedurii de concesionare prin licitaţie publică a nouă loturi
                                                  de teren, situate în municipiul Slobozia, strada Peneş Curcanu, în vederea
                                                   realizării unor construcţii cu destinaţia de locuinţe
HCL nr.     22 din 04.03.2010 - privind atribuirea de denumiri căilor de acces nou create în municipiul
                                                  Slobozia
HCL nr.     23 din 04.03.2010 - privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor terenuri pentru construirea de
                                                  locuinţe de serviciu de către Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
HCL nr.     24 din 29.04.2010 - privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local Slobozia pentru
                                                  perioada aprilie - iunie 2010
HCL nr.     25 din 29.04.2010 - privind modificarea şi completarea art.2 din contractul de concesiune nr.1300
                                                  din 27 februarie 2002 încheiat între Consiliul Local Slobozia şi Asociaţia
                                                  Columbofilă ,,Porumbelul 2001"
HCL nr.     26 din 29.04.2010 - privind modificarea Anexei 7 din HCL nr.36/28.02.2008 prin care s-a
                                                  aprobat numărul de personal, organigramele şi ştatele de funcţii din cadrul
                                                  Direcţiei Activităţi Autofinanţate a Consiliului Local Slobozia
HCL nr.     27 din 29.04.2010 - prin care se completează art.1 din HCL nr.113/15.05.2008 privind
                                                  acordarea de facilităţi persoanelor juridice care fac investiţii în municipiul
                                                  Slobozia
HCL nr.     28 din 29.04.2010 - privind casarea şi scoaterea din funcţiune a bunurilor din domeniul public al
                                                  municipiului Slobozia, propuse de comisia de inventariere pe anul 2009
HCL nr.     29 din 29.04.2010 - privind completarea HCL nr.106/2009 prin care s-au stabilit contravenţii la
                                                  normele de gospodărire, administrare şi întreţinere a domeniului public şi
                                                  privat al municipiului Slobozia
HCL nr.     30 din 29.04.2010 - privind prelungirea duratei contractului de delegare prin concesiune a
                                                  serviciului public de salubrizare a municipiului Slobozia încheiat între Consiliul
                                                  Local al Municipiului Slobozia şi SC Servicii Comunale SRL (SC Vivani
                                                  Salubritate)
HCL nr.     31 din 29.04.2010 - privind modificarea şi completarea art.3 din HCL nr.84/30.04.2009 prin care
                                                  s-a aprobat efectuarea unui schimb de terenuri între Consiliul Local al
                                                  Municipiului Slobozia şi Tudor Dan în scopul realizării unei săli de sport în
                                                  incinta Şcolii Generale nr.1 din municipiul Slobozia
HCL nr.     32 din 29.04.2010 - privind efectuarea unui schimb de terenuri între municipiul Slobozia şi
                                                  dna.Vintilă Iuliana, în scopul realizării unei construcţii
HCL nr.     33 din 29.04.2010 - privind aprobarea contului de execuţie bugetară pe anul 2009

HCL nr.     34 din 29.04.2010 - privind aprobarea studiului de fezabilitate aferent obiectivului ,,Centru
                                                  Expoziţional multifuncţional" zona Bazarului municipal Slobozia
HCL nr.     35 din 29.04.2010 - privind aprobarea studiului de fezabilitate aferent obiectivului ,,Modernizare
                                                  Piaţa Revoluţiei" zona centrală a municipiului Slobozia
HCL nr.     36 din 29.04.2010 - privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru
                                                  obiectivul de investiţii - ,,Amenajare Centrul de Recuperare a Copiilor Autişti
                                                  din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa"
HCL nr.     37 din 29.04.2010 - privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii
                                                  ,,Utilităţi platforma industrială IMM - Slobozia"
HCL nr.     38 din 29.04.2010 - privind aprobarea redevenţei datorată de SC Inter Group SRL în anul 2010
                                                  pentru bunurile concesionate conform contractului de concesiune nr.2833 din
                                                  23.01.2007
HCL nr.     39 din 29.04.2010 - privind aprobarea redevenţei datorată de SC Servicii Comunale SRL în anul
                                                  2010 pentru bunurile concesionate conform contractului de concesiune nr.373
                                                  din 08.04.2009
HCL nr.     40 din 29.04.2010 - privind stabilirea consumului de carburanţi pentru autovehiculele Primăriei
                                                  municipiului Slobozia
HCL nr.     41 din 29.04.2010 - privind acordarea unor facilităţi financiare SC Romagra Impex SRL Ograda

HCL nr.     42 din 29.04.2010 - prin care se aprobă raportul de evaluare şi vânzare a terenului situat în strada
                                                  Matei Basarab, nr.55 (lângă Magazinul Ialomiţa), către dl. Mazâlu Ion, care îl
                                                  deţine în prezent în concesiune
HCL nr.     43 din 29.04.2010 - privind stabilirea taxelor speciale de păşunat în islazul municipal Slobozia pe
                                                  anul 2010
HCL nr.     44 din 29.04.2010 - privind stabilirea tarifelor pentru activitatea de colectare, transport, depozitare
                                                  şi procesare gunoi animalier la platforma pentru depozitarea şi compostarea
                                                  deşeurilor rezultate din creşterea animalelor
HCL nr.     45 din 29.04.2010 - privind aprobarea Regulamentului de ocupare temporară a unor locuri publice
                                                  din municipiul Slobozia pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale şi
                                                  servicii de piaţă
HCL nr.     46 din 29.04.2010 - privind modificarea şi completarea art.1 şi 4 din Contractul de concesiune nr.
                                                 37/1994 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Slobozia şi Enel
                                                 Distribuţie Dobrogea - Zona Medie şi Joasă Tensiune Slobozia (FRE
                                                 Slobozia), în scopul reducerii suprafeţei concesionate
HCL nr.     47 din 29.04.2010 - privind completarea art.1 din HCL nr.107/27.05.2010 prin care s-a aprobat
                                                  zonarea terenurilor din intravilanul  municipiului Slobozia pentru stabilirea
                                                  impozitului pe teren în anul 2010 conform Legii 571/2003 privind Codul
                                                  Fiscal
HCL nr.     48 din 29.04.2010 - privind atribuirea denumirii de ,,UNIREA" Clubului Sportiv Municipal
                                                  Slobozia
HCL nr.     49 din 29.04.2010 - privind modificarea şi completarea Regulamentului de Organizare şi
                                                  Funcţionare a Clubului Sportiv Municipal UNIREA Slobozia
HCL nr.     50 din 29.04.2010 - privind revocarea poziţiilor 61, 140, 203, 213 şi modificarea poziţiei 241 din
                                                  Anexa 1 la HCL nr.62/28.08.2008, 30 şi 56 din Anexa 1 la HCL nr.91 din
                                                  30.04.2009 prin care s-a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită a unor
                                                   terenuri situate în municipiul Slobozia conform prevederilor Legii nr.15/2003
HCL nr.     51 din 29.04.2010 - prin care se aprobă funcţionarea instituţiilor de învăţământ cu personalitate
                                                  juridică, cu nivelurile şi specializările propuse prin proiectul plan de şcolarizare
                                                  pentru anul 2010 - 2011 de instituţiile de învăţământ
HCL nr.     52 din 29.04.2010 - prin care se conferă titlul de ,,Cetăţean de onoare al Municipiului Slobozia"
                                                  domnului Lector univ. dr. Stancu Nicolae
HCL nr.     53 din 29.04.2010 - prin care se conferă titlul de ,,Cetăţean de onoare al Municipiului Slobozia"
                                                  domnului inginer Bozi Dinu
HCL nr.     54 din 29.04.2010 - prin care se conferă titlul de ,,Cetăţean de onoare al Municipiului Slobozia"
                                                  Presfinţitului VINCENŢIU Grifoni, episcop al Eparhiei Sloboziei şi
                                                  Călăraşilor
HCL nr.     55 din 29.04.2010 - prin care se aprobă parteneriatul Artistic şi Educaţional încheiat între Consiliul
                                                  Consiliul Local Slobozia şi Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala
                                                  Ialomiţa - Inspectoratul Şcolar Ialomiţa, Liceul de Artă ,,Ionel Perlea" şi
                                                  Centrul Cultural ,,Ionel Perlea"
HCL nr.     56 din 29.04.2010 - privind modificarea şi completarea unor alineate din Actul  Constitutiv şi
                                                  Statutul Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ,,ADI PERIURBANĂ
                                                  SLOBOZIA" prevăzute în art.2 din HCL nr.2/21.01.2010 prin care s-a
                                                  aprobat constituirea Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ,,ADI
                                                  PERIURBANĂ SLOBOZIA"
HCL nr.     57 din 29.04.2010 - privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru
                                                  obiectivul de investiţii - ,,Amenajare Centrul Comunitar al persoanelor în
                                                  vârstă din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa"
HCL nr.     58 din 29.04.2010 - privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal - ,,Extindere şi amenajare spaţii
                                                  comerciale şi terase la parterul blocurilor L1-L5, str. Matei Basarab -
                                                  Slobozia"
HCL nr.     59 din 29.04.2010 - privind alocarea sumei de 365.000 lei din bugetul local Mânăstirii ,,Sf.
                                                  Voievozi" din municipiul Slobozia
HCL nr.     60 din 29.04.2010 - privind aprobarea redevenţei datorată de S.C. Transport Privat S.R.L. în
                                                  anul 2010 pe perioada 01.01.-31.03.2010 pentru bunurile concesionate
                                                  conform contractului de concesiune nr.109/12253/22.04.2003
HCL nr.     61 din 27.05.2010 - privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2011

HCL nr.     62 din 27.05.2010 - privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii -
                                                  Ateliere şcoală la Şcoala nr.2 - ,,Sf. Andrei" Slobozia
HCL nr.     63 din 27.05.2010 - prin care se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al
                                                  municipiului Slobozia şi administrarea Consiliului Local a bunurilor din
                                                  domeniul public al municipiului Slobozia, propuse de comisia de inventariere
                                                  pe anul 2009 conform Anexei nr.1 la prezenta hotărâre precum şi
                                                  conservarea acestora
HCL nr.     64 din 27.05.2010 - prin care se aprobă raportul de evaluare şi vânzare a terenului situat în b-dul
                                                  Matei Basarab, bloc D6, parter, către SC ,,Dianthus IFN" SRL, care îl deţine
                                                  în prezent în concesiune
HCL nr.     65 din 27.05.2010 - privind aprobarea unor măsuri în domeniul salarizării personalului din aparatul
                                                  de specialitate al Primarului şi Serviciilor Publice Comunitare din municipiul
                                                  Slobozia
HCL nr.     66 din 27.05.2010 - privind zonarea terenurilor din intravilanul Municipiului Slobozia pentru
                                                  stabilirea impozitului pe teren în anul 2011, conform Legii nr. 571/2003
                                                  privind Codul fiscal
HCL nr.     67 din 27.05.2010 - privind aprobarea PUD şi concesionarea prin licitaţie publică a suprafeţei de
                                                  330 mp., teren, situat în partea de sud-vest a incintei orăşelului copiilor,
                                                  pentru realizarea unui patinoar
HCL nr.     68 din 27.05.2010 - privind constituirea Comisiei Tehnico-Economice ca organ consultativ cu
                                                  atribuţii de avizare, expertizare tehnică şi consultanţă şi aprobarea
                                                  Regulamentului de funcţionare a comisiei
HCL nr.     69 din 27.05.2010 - prin care se aprobă listele cu ordinea de prioritate şi repartizarea
                                                  locuinţelor de serviciu întocmite pe categorii de locuinţe
HCL nr.     70 din 27.05.2010 - privind revocarea poziţiilor 46, 131, 139, 157, 173, 192 şi 221 din Anexa 1
                                                  la HCL nr.62/28.08.2008, 26 şi 63 din Anexa 1 la HCL nr.91/30.04.2009
                                                  prin care s-a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită a unor terenuri situate în
                                                  municipiul Slobozia conform prevederilor Legii nr.15/2003
HCL nr.     71 din 27.05.2010 - privind modificarea şi completarea art.2, alin.3 şi art.3 din HCL nr.141 din
                                                  20.11.2008 prin care s-au stabilit modalităţile de acordare a gratuităţilor şi
                                                  cuantumul acestora prin finanţare de la bugetul local a cheltuielilor cu
                                                  transportul public local pentru veterani de război, văduvele acestora,
                                                  urmaşii eroilor revoluţiei din anul 1989, persoanele presecutate din motive
                                                  politice, elevi
HCL nr.     72 din 27.05.2010 - privind modificarea şi completarea art.1 din HCL nr.187/30.11.2001 prin
                                                  care s-au stabilit atribuţiile Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public
                                                   subordonată Consiliului Local al Municipiului Slobozia
HCL nr.     73 din 27.05.2010 - privind transmiterea în administrarea Ministerului Justiţiei - Tribunalul
                                                  Judeţean Ialomiţa, a unei suprafeţe de teren de 10.000 mp., situat în partea
                                                  de Sud a municipiului Slobozia (Parcul Tineretului), pentru construire sediu
                                                  administrativ
HCL nr.     74 din 27.05.2010 - privind aprobarea preţurilor la apă, canal şi epurare pentru serviciile prestate
                                                  de SC Urban SA
HCL nr.     75 din 30.06.2010 - privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local Slobozia pentru
                                                  perioada iulie - septembrie 2010
HCL nr.     76 din 30.06.2010 - privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010

HCL nr.     77 din 30.06.2010 - privind modificarea HCL nr.101/27.05.2009 prin care s-au aprobat tarifele
                                                  pentru utilizarea bunurilor şi spaţiilor din Pieţele, Bazarul şi Oborul
                                                  Municipiului Slobozia de către comercianţi şi micşorarea lor în perioada
                                                  15.07.2010 - 31.12.2010
HCL nr.     78 din 30.06.2010 - prin care se aprobă vânzarea unui apartament situat în municipiul Slobozia,
                                                  str. Răzoare blocul 20 (fost 46), sc.B, ap.33, către Nicolescu George
                                                  Gabriel şi Nicolescu Adriana
HCL nr.     79 din 30.06.2010 - prin care se aprobă vânzarea unui apartament situat în municipiul Slobozia,
                                                  str. Răzoare, blocul 20 (fost 46), scara A, ap.10, către Iordache Titi şi
                                                  Iordache Aida Magdalena
HCL nr.     80 din 30.06.2010 - privind ,,Dezvoltarea sistemului educaţional pentru 7 instituţii de învăţământ,
                                                  din Municipiul Slobozia, prin implementarea unei platforme E-Educaţie, în
                                                  conformitate cu standardele Uniunii Europene", prin Programul Operaţional
                                                  Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice
HCL nr.     81 din 30.06.2010 - privind modificarea şi completarea art.3, alin.1 şi 2 din Anexa nr.3 la HCL
                                                  nr.84/2008 prin care s-a aprobat numărul de staţii de aşteptare pentru
                                                  autovehiculele taxi din municipiul Slobozia în vederea majorării numărului de
                                                  staţii de aşteptare clienţi
HCL nr.     82 din 30.06.2010 - privind modificarea şi completarea art.1, pct.A, din Contractul de
                                                  delegare prin concesiune a gestiunii serviciului regulat de transport public
                                                   local de călători în municipiul Slobozia pentru extinderea Traseului nr.1
                                                   Slobozia - Gară în cartierul Slobozia Nouă
HCL nr.     83 din 30.06.2010 - privind schimbul de locuinţe între doi chiriaşi ANL, din zona Nisipuri,
                                                  dl.Popa Eugen domiciliat în str.Răzoare, nr.6, bloc 46ANL, scara A, ap.13
                                                  şi dl. Bucurică Ion domiciliat în str. Răzoare, nr.6, bloc 46 ANL, scara B,
                                                  ap.24
HCL nr.     84 din 30.06.2010 - privind radierea poziţiilor 17, 27, 73, 74, 117, 146, 220 şi 226 din
                                                  Anexa 1 la HCL nr.62/28.08.2008, poziţia 5 (lot situat în municipiul
                                                  Slobozia - zona sud, Slobozia Nouă) din Anexa 1 la HCL nr.91 din
                                                  30.04.2009, poziţia 6 cu nr. de înregistrare 7749/02.03.2005 din Anexa
                                                   la HCL nr.163/2005 şi poziţia 40 cu nr. de înregistrare 7411/24.02.2004
                                                   prin care s-a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită a unor terenuri situate în
                                                   municipiul Slobozia conform preevderilor Legii nr.15/2003
HCL nr.     85 din 30.06.2010 - privind completarea art.1 şi art.8 din Contractul de delegare a gestiunii
                                                  serviciului de transport public local de călători în municipiul Slobozia
                                                  înregistrat cu nr.7297/126/05.03.2010
HCL nr.     86 din 30.06.2010 - privind aprobarea documentaţiei de atribuire pentru organizarea şi
                                                  desfăşurarea procedurii de concesionare prin licitaţie publică a suprafeţei de
                                                  330 mp. teren situat în partea de sud-vest a incintei Orăşelul copiilor, pentru
                                                  realizarea unui patinoar
HCL nr.     87 din 30.06.2010 - prin care se aprobă schimbul de terenuri între Municipiul Slobozia şi
                                                  Buzoianu C. Ştefan
HCL nr.     88 din 30.06.2010 - privind vânzarea prin licitaţie cu strigare a spaţiilor cu destinaţia de cabinete
                                                  medicale situate în ,,Dispensarul - Ploclinica cu plată" situat în str. Matei
                                                  Basarab bloc 31, scara C, parter şi etaj
HCL nr.     89 din 30.06.2010 - privind aprobarea PUD şi concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de
                                                  25,38 mp., teren situat pe str.Decebal, nr.4, bl.F5, sc.B, ap.22, parter,
                                                  Slobozia pentru extindere spaţiu comercial prin închidere terasă şi
                                                  recompartimentare interioară, către Stanciu Stelian
HCL nr.     90 din 30.06.2010 - privind aprobarea PUD şi concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de
                                                  79,00 mp. teren situat în Aleea Stadionului, nr.3 în partea de nord-vest a
                                                  sediului societăţii, către SC Electro Munteanu SRL, pentru extindere spaţii
                                                  de producţie
HCL nr.     91 din 30.06.2010 - privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 150 mp., teren
                                                  situat pe strada Sudului, nr.1, către Nae Eliza, pentru extindere locuinţă
HCL nr.     92 din 30.06.2010 - privind reducerea suprafeţei închiriate de PF Şerban Eugen, în Bazarul
                                                  municipal pe latura de Est, conform contractului de închiriere nr.21/2008
                                                  încheiat între susnumitul şi Municipiul Slobozia, de la 25 mp. la 9 mp.
HCL nr.     93 din 30.06.2010 - privind stabilirea consumului de carburanţi pentru autovehiculele Consiliului
                                                  Local al Municipiului Slobozia
HCL nr.     94 din 30.06.2010 - privind modificarea art.2, lit.B din HCL nr.53/30.03.2009 prin care s-a
                                                  aprobat Planul Integrat de Dezvoltare Urbană
HCL nr.     95 din 30.06.2010 - privind modificarea art. 1, 4 şi 6 din HCL nr.132/30.06.2009 prin care s-a
                                                  aprobat studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii ,,Utilităţi
                                                  platformă industrială IMM - Slobozia"
HCL nr.     96 din 16.07.2010 - privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 luna iulie

HCL nr.     97 din 16.07.2010 - privind modificarea şi completarea art.4 şi Anexei nr.1 din HCL nr.98 din
                                                  27 mai 2009, modificată de HCL nr.201/05.11.2009 şi a HCL  nr.61 din
                                                  27.05.2010 prin care s-au stabilit impozitele şi taxele locale pe anii 2010
                                                  şi 2011
HCL nr.     98 din 16.07.2010 - privind arondarea Şcolii de Arte şi Meserii ,,Înălţarea Domnului" şi
                                                  a Grădiniţei cu program normal nr.6 la Seminarul Teologic Liceal Ortodox
                                                  ,,Sf. Ioan Gură de Aur"
HCL nr.     99 din 16.07.2010 - privind schimbul de locuinţe între doi chiriaşi ANL, din zona Nisipuri,
                                                  domul Ciurică Ionel domiciliat în strada Răzoare nr.10, bloc 18, scara A,
                                                  ap.20 şi domnul Condruz Adelin Ştefănuţ domiciliat în strada Răzoare,
                                                  nr.10, bloc 18, scara A, ap.5
HCL nr.  100 din 16.08.2010 - prin care se aprobă organigramele şi ştatele de funcţii ale aparatului de
                                                 specialitate al Primarului, Serviciilor Publice, Aparatului Permanent de Lucru
                                                 al Consiliului Local şi Direcţiilor de Administraţie a Domeniului Public şi de
                                                 Cultură, Sport şi  Tineret
HCL nr.  101 din 16.08.2010 - privind rectificarea art.1 din HCL nr.97/16.07.2010 prin care s-au stabilit
                                                 impozitele şi taxele locale pe anii 2010 şi 2011
HCL nr.  102 din 16.08.2010 - privind ,,Oferta de despăgubire" pentru terenurile necesare constituirii zonei
                                                 de protecţie sanitară cu regim sever aferente lucrării de interes local ,,Sursă
                                                 (puţuri) de alimentare cu apă a Municipiului Slobozia"
HCL nr.  103 din 16.08.2010 - privind modificarea şi completarea art.2 din HCL nr.78/2010 prin care s-a
                                                 aprobat vânzarea apartamentului situat în municipiul Slobozia, strada Răzoare,
                                                 blocul 20 (fost 46), sc.B, ap.33, către Nicolescu George Gabriel şi Nicolescu
                                                 Adriana
HCL nr.  104 din 16.08.2010 - privind modificarea şi completarea art.2 din HCL nr.79/2010 prin care s-a
                                                 aprobat vânzarea apartamentului situat în municipiul Slobozia, strada Răzoare,
                                                 blocul 20 (fost 46), sc.A, ap.10, către Iordache Titi şi Iordache Aida
                                                 Magdalena
HCL nr.  105 din 16.08.2010 - privind modificarea şi completarea art.3 din HCL nr.17/2010 prin care s-a
                                                 aprobat raportul de evaluare şi vânzarea unui apartament situat în municipiul
                                                 Slobozia, strada Răzoare, nr.6 blocul 46 ANL, sc.A, ap.11, către dna.
                                                 Negruţ Angelica
HCL nr.   106 din 16.08.2010 - privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 luna august

HCL nr.   107 din 16.08.2010 - privind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2010
                                                  pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Slobozia şi
                                                  serviciile Publice subordonate
HCL nr.   108 din 16.08.2010 - privind modificarea şi completarea HCL nr.168/2009 prin care s-a
                                                  desemnat Comisia pentru întocmirea inventarului bunurilor care
                                                  aparţin domeniului public al municipiului Slobozia
HCL nr.   109 din 16.08.2010 - privind radierea poziţiilor 9, 111 din Anexa 1 la HCL nr.62/28.08.2008,
                                                  2, 7, 24, 28, 34, 36, 39 şi 55 din Anexa 1 la HCL nr.91/30.04.2009
                                                  prin care s-a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită a unor terenuri situate
                                                  în municipiul Slobozia conform prevederilor Legii nr.15/2003
HCL nr.   110 din 16.08.2010 - privind transmiterea fără plată a unor bunuri din domeniul privat al
                                                  municipiului Slobozia şi administrarea Consiliului Local în domeniul privat
                                                  al Comunei Perieţi şi administrarea Consiliului Local, în vederea înfiinţării
                                                  unei micropieţe agroalimentare pe raza localităţii
HCL nr.   111 din 16.08.2010 - privind aprobarea preţurilor la apă, canal şi epurare pentru serviciile
                                                  prestate de SC Urban SA
HCL nr.   112 din 16.08.2010 - privind concesionarea prin licitaţie publică a activităţii de administrare şi
                                                  exploatare a WC-urilor publice din incinta Bazarului Municipal, Piaţa
                                                  Agroalimentară Cuza Vodă şi Piaţa Agroalimentară Ialomiţa
HCL nr.   113 din 16.08.2010 - privind prelungirea contractului de închiriere nr.17905/01.07.2004 încheiat
                                                  între Consiliul Local Slobozia şi Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică
                                                  Ialomiţa
HCL nr.   114 din 16.08.2010 - privind înfiinţarea SC Pază şi Servicii Comunitare SRL

HCL nr.   115 din 16.08.2010 - privind aprobarea PUD şi concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de
                                                  395 mp. teren situat în zona de Sud-Vest a municipiului, strada Prelungirea
                                                  Ialomiţei, lot 1, dnei. Moroianu Roxana Maria, pentru extindere spaţiu
                                                  multifuncţional şi instruire
HCL nr.   116 din 30.09.2010 - privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru
                                                  obiectivul de investiţii - Amenajare Centru de zi pentru copii autişti - din
                                                  municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa
HCL nr.   117 din 30.09.2010 - privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 luna
                                                  septembrie
HCL nr.   118 din 30.09.2010 - privind transmiterea centralei termice containerizată de la bl.G3-G4 la
                                                  Grădiniţa  Junior din strada Alexandru Odobescu
HCL nr.   119 din 30.09.2010 - privind alocarea sumei de 5.000 lei din bugetul local, ajutor material, dlui.
                                                  Zamfir Bogdan Nelu
HCL nr.   120 din 30.09.2010 - privind completarea art.1 din HCL nr.114/31.10.2008 prin care s-a aprobat
                                                  scoaterea din funcţiune şi executarea lucrărilor de dezmembrare şi conservare
                                                  a utilajelor aferente Centralei Termice nr.11 în vederea înfiinţării unor ateliere
                                                  pentru Şcoala de Arte şi Meserii ,,Înălţarea Domnului" din Slobozia
HCL nr.   121 din 30.09.2010 - privind completarea art.2 şi 3 din HCL nr.114/30.06.2009 prin care s-a
                                                  aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului
                                                  Slobozia casarea şi scoaterea din funcţiune a bunurilor (utilaje) aferente PT4,
                                                  PT6, PT8, PT9, PT14 şi CT12,CT14,CT16, PT/CT3, PT/CT16,
                                                  PT/CT17, PT/CT18 şi schimbarea destinaţiei acestora
HCL nr.   122 din 30.09.2010 - privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii
                                                  - Reabilitarea funcţională a Pieţei Revoluţiei - Slobozia
HCL nr.   123 din 30.09.2010 - privind modificarea art.2, lit. a şi b din HCL nr. 53/30.03.2009 prin care s-a
                                                  aprobat Planul Integrat de Dezvoltare Urbană
HCL nr.   124 din 30.09.2010 - privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor
                                                  pentru închirierea terenurilor/spaţiilor aparţinând domeniului public al
                                                  municipiului Slobozia, administrate de Serviciul Public Activităţi Autofinanţate
HCL nr.   125 din 30.09.2010 - privind rezilierea contractului de concesiune nr.12521/18.03.2008 încheiat cu
                                                  SC Office Development SRL Bucureşti (ulterior cu SC Timis Investment
                                                  SRL  Bucureşti)
HCL nr.   126 din 30.09.2010 - prin care se modifică şi completează art.1, 2 şi 4 din HCL nr.145 din
                                                  28.07.2005 privind concesionarea prin licitaţie publică a suprafeţei de 2 ha,
                                                  teren situat pe DN-2A (incintă Uzina de Apă) pentru amplasare
                                                  Hypermarket
HCL nr.   127 din 30.09.2010 - privind completarea art.1 din HCL nr.187/30.11.2001 prin care s-au stabilit
                                                  atribuţiile Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public subordonată
                                                  Consiliului Local al Municipiului Slobozia
HCL nr.   128 din 30.09.2010 - prin care se aprobă raportul de evaluare şi vânzare a terenului situat în strada
                                                  Ionel Perlea, nr.114, Slobozia, către Dinu Dorin Marian, care îl deţine în
                                                  prezent în concesiune
HCL nr.   129 din 30.09.2010 - prin care se aprobă raportul de evaluare şi vânzare a terenului situat în strada
                                                  Lujerului, nr.2 Slobozia, către Petcu Cornelia, care îl deţine în prezent în
                                                  concesiune
HCL nr.   130 din 30.09.2010 - privind radierea poziţiei 3 din Anexa 1 la HCL nr.62/28.08.2008, prin care
                                                  s-a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită a unor terenuri situate în municipiul
                                                  Slobozia conform prevederilor Legii nr.15/2003
HCL nr.   131 din 30.09.2010 - privind atribuirea în folosinţă gratuită a terenurilor situate în municipiul
                                                  Slobozia, conform prevederilor Legii nr.15/2003
HCL nr.   132 din 30.09.2010 - privind modificarea şi completarea HCL nr.35/31.07.2008 prin care s-au
                                                  desemnat reprezentanţii Consiliului Local Slobozia în cadrul consiliilor de
                                                  administraţie ale unităţilor şcolare din municipiul Slobozia
HCL nr.   133 din 30.09.2010 - privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local Slobozia în comisiile
                                                  pentru evaluarea şi asigurarea calităţii educaţiei din cadrul unităţilor şcolare
                                                  din municipiul Slobozia
HCL nr.   134 din 30.09.2010 - privind reducerea suprafeţei închiriate de PF Bucureşteanu Ionica, în Bazarul
                                                  municipal pe latura de Est, conform contractului de locaţiune (închiriere)
                                                  nr.28 din 25.04.2005 încheiat între susnumita şi Consiliul Local al
                                                  Municipiului Slobozia, de la 25,30 mp la 15 mp
HCL nr.   135 din 30.09.2010 - privind efectuarea unui schimb de terenuri între Primăria municipiului
                                                  Slobozia şi SC Selena Impex SRL, pentru dezvoltarea dotărilor
                                                  tehnico-edilitare ce deservesc mai multe imobile din zona Cartierului Bora al
                                                  Municipiului Slobozia
HCL nr.   136 din 30.09.2010 - privind efectuarea unui schimb de terenuri între Primăria municipiului Slobozia
                                                  şi domnul Mazâlu Ion, pentru realizarea unei străzi
HCL nr.   137 din 30.09.2010 - privind rectificarea art.1 din HCL nr.73/27.05.2010 prin care s-a aprobat
                                                  transmiterea în administrarea Ministerului Justiţiei - Tribunalul Judeţean
                                                  Ialomiţa a unei suprafeţe de teren de 10.000 mp., situat în partea de Sud a
                                                  municipiului Slobozia (Parcul Tineretului), pentru construire sediu
                                                  administrativ
HCL nr.   138 din 30.09.2010 - privind modificarea şi completarea art.2, alin.,,a şi b" din HCL nr. 78 din
                                                  27.04.2006 prin care s-a aprobat PUD pentru realizarea unui ansamblu de
                                                  locuinţe P+2+3E în zona Sud-Sere şi concesionarea prin licitaţie publică a
                                                  suprafeţei de 11.570 mp. teren necesar investiţiei propuse, cu PUD loc de
                                                  joacă pentru copii ,,Fan House"
HCL nr.   139 din 30.09.2010 - privind alocarea sumei de 5.000 lei din bugetul local, ajutor material,
                                                  dnei. Jianu Dobriţa
HCL nr.   140 din 30.09.2010 - privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii -
                                                  Utilităţi platformă industrială IMM - Slobozia
HCL nr.   141 din 30.09.2010 - privind înregistrarea unor drumuri de exploataţie agricolă în domeniul public
                                                  al municipiului Slobozia
HCL nr.   142 din 30.09.2010 - privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local Slobozia pentru
                                                  perioada octombrie - decembrie 2010
HCL nr.   143 din 28.10.2010 - privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010
                                                  luna octombrie
HCL nr.   144 din 28.10.2010 - privind modificarea art.1 şi 6 din HCL nr.140/2010 prin care s-a aprobat
                                                  studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii - Utilităţi platformă
                                                  industrială IMM - Slobozia
HCL nr.   145 din 28.10.2010 - privind modificarea art.5 din HCL nr. 122/2010 prin care s-a aprobat studiul
                                                  de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii - Reabilitare funcţională a Pieţei
                                                  Revoluţiei - Slobozia
HCL nr.   146 din 28.10.2010 - privind modificarea art.2 lit.a şi b din HCL nr.53/30.03.2009 prin care s-a
                                                  aprobat Planul Integrat de Dezvoltare Urbană
HCL nr.   147 din 28.10.2010 - privind completarea art.1 din HCL nr. 116/2010 prin care s-a aprobat
                                                  documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru obiectivul de
                                                  investiţii Amenajare Centru de zi pentru copii autişti - din municipiul
                                                  Slobozia, judeţul Ialomiţa
HCL nr.   148 din 28.10.2010 - privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului
                                                  Slobozia şi administrarea Consiliului Local, a unor bunuri situate pe str.
                                                  General Magheru nr.73 în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi
                                                  demolării
HCL nr.   149 din 28.10.2010 - prin care se aprobă raportul de evaluare şi vânzare a terenului situat în Şos.
                                                  Călăraşi, km. 4, Slobozia, către TMUCB SA Bucureşti, Sucursala Slobozia,
                                                  care îl deţine în prezent în concesiune
HCL nr.   150 din 28.10.2010 - privind stabilirea tarifelor pentru activitatea de colectare, transport şi
                                                 depozitare a deşeurilor menajere în municipiul Slobozia
HCL nr.   151 din 28.10.2010 - privind completarea art.1 din HCL nr.114/2010 prin care s-a aprobat
                                                  înfiinţarea SC Pază şi Servicii Comunitare SRL
HCL nr.   152 din 28.10.2010 - privind modificarea Anexei nr.3 din HCL nr.100/2010 prin care s-au
                                                  aprobat organigramele şi ştatele de funcţii ale Aparatului de specialitate
                                                  al Primarului, Serviciilor Publice, Aparatului Permanent de Lucru al
                                                  Consiliului Local şi Direcţiilor de Administrare a Domeniului Public şi de
                                                  Cultură, Sport şi Tineret
HCL nr.   153 din 28.10.2010 - privind modificarea HCL nr.108/16.08.2010 prin care s-a desemnat
                                                  Comisia pentru întocmirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului
                                                   public al municipiului Slobozia
HCL nr.   154 din 28.10.2010 - privind radierea poziţiei 103 şi 164 din Anexa 1 la HCL nr.62/28.08.2008
                                                  prin care s-a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită a unor terenuri situate în
                                                  municipiul Slobozia conform prevederilor Legii nr.15/2003
HCL nr.   155 din 28.10.2010 - privind includerea unor bunuri în domeniul public al municipiului Slobozia

HCL nr.   156 din 28.10.2010 - privind concesionarea fără licitaţie publică a unor suprafeţe de teren situate
                                                  în municipiul Slobozia, către SC Romtelecom SA pentru amplasarea unor
                                                  cabine telefonice
HCL nr.   157 din 28.10.2010 - privind concesionarea fără licitaţie publică a unei suprafeţe de teren de
                                                   296 mp situată pe str. 13 Septembrie, nr.2 către Stan Fănica
HCL nr.   158 din 28.10.2010 - privind concesionarea fără licitaţie publică a unor terenuri în suprafaţă de
                                                  78 mp situate pe str.Stejarului, pentru extindere locuinţe
HCL nr.   159 din 12.11.2010 - privind constituirea unei comisii de analiză a plângerii prelabile formulate de
                                                  SC TIMIS INVESTMENT SRL
HCL nr.   160 din 12.11.2010 - privind  aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru
                                                  obiectivul ,,Extinderea reţelelor de apă şi canalizare pentru preluarea de noi
                                                  consumatori în municipiul Slobozia"
HCL nr.   161 din 17.11.2010 - privind darea în administrare a suprafeţei de 2.900,00 mp, respectiv
                                                  5.790,00 mp teren aferent Dc 70 către Consiliul Local al oraşului Amara  în
                                                  vederea realizării investiţiei ,,Staţie de epurare compactă în oraşul Amara"
HCL nr.   162 din 17.11.2010 - privind  aprobarea documentaţiei pentru realizarea obiectivului ,,Extinderea
                                                  reţelelor de apă şi canalizare pentru preluarea de noi consumatori în
                                                  municipiul Slobozia"
HCL nr.   163 din 30.11.2010 - privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 luna
                                                  noiembrie
HCL nr.   164 din 30.11.2010 - privind aprobarea documentaţiei pentru obiectivul de investiţii ,,Modernizare
                                                 drumuri agricole de acces şi de exploataţie, situate în Fondul Funciar Agricol
                                                 al localităţii Slobozia"
HCL nr.   165 din 30.11.2010 - privind desemnarea persoanei responsabile cu furnizarea informaţiilor de
                                                  interes public
HCL nr.   166 din 30.11.2010 - privind alocarea de la bugetul local a unor sume reprezentând ajutoare de
                                                  urgenţă pentru dna. Petroiu Elena şi dra. Preda Cristina-Madalina
HCL nr.   167 din 30.11.2010 - privind stabilirea ca situaţie deosebită a deficitului de personal medical
                                                  (medici) şi alocarea de la bugetul local a unor sume reprezentând ajutoare
                                                  de urgenţă
HCL nr.   168 din 30.11.2010 - privind îndreptarea unei erori materiale din HCL nr.100/16.08.2010 prin
                                                  care s-au aprobat organigramele şi statele de funcţii ale aparatului de
                                                  specialitate al Primarului, Serviciilor Publice, Aparatului Permanent de Lucru
                                                  al Consiliului Local şi Direcţiilor de Administraţie a Domeniului Public şi de
                                                  Cultură, Sport şi Tineret
HCL nr.   169 din 30.11.2010 - privind acordarea avizului consultativ pentru propunerile de reorganizare a
                                                  reţelei unităţilor de învăţământ din municipiul Slobozia
HCL nr.   170 din 30.11.2010 - privind unele restricţii în ceea ce priveşte comercializarea plantelor
                                                  etnobotanice în municipiul Slobozia
HCL nr.   171 din 30.11.2010 - privind aprobare PUZ ,,Extindere spaţiu comercial şi amenajare terase" şi
                                                  concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 164 mp teren situat pe
                                                  b-dul Matei Basarab, între bloc T şi magazinul Ialomiţa către dl. Mazâlu Ion
                                                  pentru extindere spaţiu comercial
HCL nr.   172 din 30.11.2010 - privind modificarea art.2, lit,,a" din HCL nr.67/2010 prin care s-a aprobat
                                                  PUD şi concesionarea prin licitaţie publică a suprafeţei  de 330 mp. teren
                                                  situat în partea de sud-vest a incintei orăşelului copiilor, pentru realizarea
                                                  unui patinoar
HCL nr.   173 din 30.11.2010 - privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 22 mp, teren situat
                                                  pe Aleea Feroviarului, nr.17, către dna. Anton Rodica, pentru extindere
                                                  garaj auto
HCL nr.   174 din 23.12.2010 - privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 luna
                                                  decembrie
HCL nr.   175 din 23.12.2010 - privind aprobarea SF+PT+DE pentru obiectivul de investiţii ,,Utilităţi bazin
                                                 de înot didactic" în municipiul Slobozia
HCL nr.   176 din 23.12.2010 - prin care se revocă HCL nr. 119/30.09.2010 privind alocarea sumei de
                                                  5.000 lei din bugetul local, reprezentând ajutor material, pentru dl. Zamfir
                                                  Bogdan-Nelu
HCL nr.   177 din 23.12.2010 - privind modificarea HCL nr.168/2006 prin care se stabilesc limitele minime
                                                  ale veniturilor nete obţinute din creşterea şi valorificarea animalelor şi
                                                  păsărilor, din agricultură, precum şi din vânzarea sau utilizarea terenurilor,
                                                  clădirilor, spaţiilor locative sau a altor bunuri mobile sau imobile în vederea
                                                  acordării venitului minim garantat
HCL nr.   178 din 23.12.2010 - privind aprobarea Regulamentului d eorganizare şi funcţionare pentru aparatul
                                                  de specialitate al Primarului Municipiului Slobozia
HCL nr.   179 din 23.12.2010 - privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Serviciului
                                                  Public Poliţia Comunitară Slobozia
HCL nr.   180 din 23.12.2010 - privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Direcţiei de
                                                  Evidenţă a persoanelor Slobozia
HCL nr.   181 din 23.12.2010 - privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Direcţiei de
                                                  Administrare a Domeniului Public Slobozia
HCL nr.   182 din 23.12.2010 - privind aprobarea Regulamentului  de Organizare şi Funcţionare al SC PAZĂ
                                                  ŞI SERVICII COMUNITARE SRL
HCL nr.   183 din 23.12.2010 - privind transformarea unui post de natură contractuală în funcţie publică

HCL nr.   184 din 23.12.2010 - privind aprobarea planului de Acţiune pentru Energie Durabilă - Slobozia
                                                  Verde  în anul 2010
HCL nr.   185 din 23.12.2010 - privind radierea poziţiei 51 din Anexa 1 la HCL nr.91/30.04.2009 prin care
                                                  s-a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită a unor terenuri situate în municipiul
                                                  Slobozia conform prevederilor Legii nr.15/2003
HCL nr.   186 din 23.12.2010 - prin care se aprobă raportul de evaluare şi vânzare a terenului situat în
                                                  Slobozia, strada Pinului, nr.10, nr. cadastral 31787, către Homeuca
                                                  Argentina, care îl deţine în prezent în concesiune
HCL nr.   187 din 23.12.2010 - prin care se aprobă raportul de evaluare şi vânzare a terenului situat în
                                                  Slobozia, strada Pinului, nr.8, nr. cadastral 31700, către Neacşu Nicoleta
                                                  Florentina, care îl deţine în prezent în concesiune
HCL nr.   188 din 23.12.2010 - prin care se aprobă raportul de evaluare şi vânzare a terenului situat în
                                                  Slobozia strada Alexandru Odobescu, lot 8, nr. cadastral 1169, către Vişan
                                                  Victor, care îl deţine în prezent în concesiune
HCL nr.   189 din 23.12.2010 - prin care se modifică HCL nr.167/30.11.2010 privind stabilirea ca situaţie
                                                  deosebită a deficitului de personal medical (medici) şi alocarea de la bugetul
                                                  local a unor sume reprezentând ajutoare de urgenţă
HCL nr.   190 din 23.12.2010 - privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local Slobozia pentru
                                                  perioada ianuarie - martie 2011